Necronomicon – Part 6

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Acesta este penultimul articol, maine urmand incheierea. A fost un subiect frumos, acum trebuie sa ma gandesc ce voi aborda in continuare. Grea treaba.

Cine a fost Nathan din Gaza?

Nathan din Gaza a grabit unul dintre cele mai profunde evenimente din istoria iudaismului. In 1665, cand avea doar 21 sau 22 de ani, el sustinea ca Sabbatai Tzevi era Mesia. Acest fapt nu ar fi extraordnar penttru ca fusesera si alte idei de acest gen legate de alti oameni in trecut, dar datorita personalitatilor extraordinare ale lui Nathan si Sabbatai Tzevi, stirile despre venirea lui Mesia s-au imprastiat ca focul in toata Europa. Repercusiunile acestui eveniment s-au intins pe secole, iudaismul nemaifiind niciodata la fel.

Nathan s-a nascut in Ierusalem in 1643 sau 1644. S-a insurat cu fata unui negustor bogat din Gaza si s-a mutat acolo. A fost un student stralucit al Torah si Talmud si a inceput studiul Cabalei in 1664. Atmosfera la acel timp era tensionata in asteptarea noului Mesia. Cabalistul geniu si carismatic Isaac Luria sugerase ca procesul revenirii era aproape de terminare si ca timpul mantuirii si al lui Mesia era aproape. Unul dintre atributele cheie ale Cabalei lui Luria era credinta ca, datorita unui catastrofe primordiale in timpul crearii Universului, sufletele fiintelor umane s-au murdarit cu o lume materiala grosolana care era aproape de taramul lui Klippoth. Klippoth erau o sursa de rau. Cuvantul inseamna carapace si se sugereaza ca Klippoth erau carapace sau vesele ale materialitatii care inlantuiesc spiritul.

Cabala lui Luria era bazata pe traditii foarte vechi. Una dintre aceste traditii spune ca Dumnezeu a creat alte cateva lumi inainte de aceasta, dar care nu erau in armornie, erau instabile si s-au dezintegrat. Rabii Abbahu a scris in secolul al III-lea:”Dumnezeu a facut multe lumi si le-a distrus pana cand a reusit sa faca acest Univers.” Aceasta era combinata cu legenda biblica a regilor Edomului care au fost, dar nu mai sunt, pentru a produce un mit extrem de elaborat privind crearea Universului. Calitatea pe care cabalistii o numeau Din, sau judecata, este calitatea care separa un lucru de altul. Klippoth reprezinta o intrupare extrema a acestei trasaturi. Crearea Universului a fost in esenta un proces al definitiei si separarii, si deci o expresie a Din, dar puterile Din erau prea concentrate pentru un univers viabil si au trebuit sa fie separate pentru o secunda, astfel incat creatia adevarata sa poate fi terminata. Aceste cioburi concentrate ale creatiei originale, Din pur, au cazut in abis. Din pacate cateva scantei de lumina au cazut impreuna cu ele, astfel incat Klippoth au devenit mai mult decat carcase goale. Aveau viata. Nu prea multe, dar indeajuns. Pacatele oamenilor ii fac pe Klippoth mai puternici pentru ca transfera ceva din viata noastra in ei. Daca eu sunt egoista, de exemplu, creez o separare intre mine si alt om, deci Klippoth devin mai puternici datorita egoismului meu.

Dorinta de a elibera scanteile de lumina din Klippoth a fost una dintre temele dominante ale Cabalei. Se credea ca daca traiesti conform poruncilor din Torah si combini aceasta cu studiul mistic, concentratie si intentie, poti ajuta sa eliberezi scanteile, dar daca traiesti pacatos vei ajuta Klippoth. In dezvoltari ulterioare Klippoth erau priviti ca puteri demoonice, primordiale, cu sapte regi, facand referire la cele sapte lumi distruse ale creatiei originale.

Klippoth exercitau o fascinatie puternica asupra lui Nathan din Gaza. Sabbatai Tzevi se parre ca a fost un maniac depresiv. In starile sale maniacale avea o extraordinara forta a personalitatii si sunt multe rapoarte care spun ca fata sa stralucea ca si soarele, la propriu. In starile ecstatice facea lucruri pe care nici un evreu pios nu le-ar fi facut. Nathan a scris un document numit Tratat despre dragoni – dragonii find Klippoth – care era o tentativa de a mitologiza comportamentul lui Tsevi, explicandu-l ca nevoia lui Mesia de a cobori in lumea lui Klippoth pentru a salva scanteile ramase prizoniere – asa cum Hristos se spune ca a vizitat iadul, iar Orpheus a coborat in Lumea de Jos pentru a isi salva iubirea. Referintele mitice din Tratatul despre dragoni sunt impecabile.

Inainte de publicarea tratatului, Nathan a imprastiat un document ciudat, Sepher ha-Sha’are ha-Daath. El a descris acest document ca fiind un comentariu la doua dintre capitolele Cartii lui Alhazred, o veche istorie a lumii. Titlul inseamna Cartea portilor cunoasterii. Cuvantul pentru “cunoastere”, da’ath, are si un inteles tehnic. Cand Biblia a fost transcrisa in greceste, cuvantul da’ath a fost tradus ca gnosis. Da’ath are un statut curios in Cabala, fiind un fel de non-existenta, de nimic. In Cabala moderna ermetica este cateodata reprezentat ca o gaura sau o poarta in abisul constiintei. Experimentele lui Crowley cu Chemarea celor treizeci de Aethyrs l-au dus deci in abis.

Da’ath are un aspect dual: pe de o parte este cunoasterea noastra a lumii concrete, majoritatea faptelor date care constituie credintele noastre si care alcatuiesc iluzia identitatii, a ego-ului si a unicitatii, iar pe de alta parte este revelatie, cunoastere obiectiva, gnosis. Tranzitia intre cunoasterea lumii concrete si revelatie implica experimentarea abisului, abolirea ego-ului, negatia identitatii. Din abis orice identitate este posibila. Este haos nemodelat. Putem spune ca de fapt contine semintele identitatii. Din acest punct o infinitate de porti se deschid, fiecare o legatura catre un mod de a fi. La aceasta se refera Nathan ca Porti ale cunoasterii.

Scopul lui Nathan se pare ca a fost sa dezvolte o metodologie pentru a expplora sitematic taramurile Klippoth, ca parte a misiunii sale de a salva scanteile, folosind unele dintre tehnicile lui Alhazred. Este o continuare extraordinara a lucrarii lui Alhazred, identificandu-i pe Klippoth cu Cei vechi. Are si o interpretare moderna in Partea intunecata a Edenului a lui Kenneth Grant.

Nathan a avut multi credinciosi si pentru multi ani iudaismul a fost plin de acuzari de erezie. Multi rabbi proeminenti si lideri de comunitati s-au alaturat lui Nathan, si a luat mai mult de un secol pentru ca miscarea sa fie aparent oprita. Intr-un final, miscarea Sabbateana a devenit retrasa, ascunsa, si, desi este foarte probabil ca o copie a Sepher ha-Sha’are ha-Daath exista undeva intr-o bibleoteca privata, nimeni nu vrea sa admita ca o detine.

Nathan din Gaza si Sabbatai Tzevi:

(Image credit 1 & 2)

Va urma pe acelasi subiect.

Necronomicon Part 3

Restul articolelor le gasiti aici.

Cum sunt invocati “Cei vechi”?

Toti carturarii oculti sunt in general acum de acord ca sistemul Enochian al lui Dee si Kelly a fost inspirat direct de acele parti ale Necronomicon care se ocupa cu tehnicile lui Alhazred pentru a ii invoca pe “Cei vechi”. Trebuie tinut minte ca Necronomicon este in primul rand o culegere istorica, si desi ofera cateva idei si formule practice, nu este deloc un ghid al incepatorului pas cu pas pentru a invoca inteligente supra-umane. Dee si Kelly au trebuit sa inventeze multe detalii de unii singuri, asa ca sistemul lor este un hibrid de idei luate din Necronomicon si de tehnici inventate chiar de ei. Par sa nu existe indoieli ca Sigellum Dei Aemeth, limba Enochiana si cheile/chemarile Enochiene sunt imprumuturi “autentice” si trebuie sa ne indoim de afirmatia lui Dee conform careia Kelly le-a primit de la arhanghelul Uriel. Bulwer Lytton, care a studiat manuscrisul Necronomiconului al lui Dee in ultimul secol, presupune fara echivoc ca acesta a fost transcris direct dupa carte si ca, daca ar fi fost primite de la Uriel, atunci Alhazred le-a primit, nu Kelly.

Chiar numele sistemului, “Enochian”, este un indiciu ca sistemul fusese inspirat de traditiile extrem de vechi inregistrate in Cartea lui Enoch si ca intentia lui Dee si al lui Kelly era sa ii contacteze pe Nephilim sau pe “Cei vechi”. Manuscrisul Cartii lui Enoch a fost pierdut pana la sfarsitul secolului al XVII-lea, iar Dee ar fi avut acces la doar cateva fragmente citate in alte manuscrise, asa ca numele sistemului lor era cat de cat enigmatic daca nu stiam ca ei au avut acces si la compilatia lui Alhazred de legende privind caderea si sfarsitul lumii. Nu exista nici un dubiu ca Alhazred a avut acces la Cartea lui Enoch pentru ca era binecunoscuta in Estul Mijlociu in secolul al IX-lea.

Un alt indiciu poate fi gasit in “Chemarea celor 30 de Aethyrs”, cartea a19a dintre chemarile/cheile Enochiene. Aleister Crowley a numit aceasta chemare “blestemul original al creatiei”. Este scrisa ca din punctul de vedere al lui Dumnezeu si este un blestem ingrozitor – si perfect corect din punct de vedere gramatical – asupra omenirii si a tuturor creaturilor lumii, incheindu-se asa: “Si de ce toate acestea? Pentru ca regret ca am creat Omul”.

Aceasta parte este identica cu ideea transmisa de Geneza: “Si Dumnezeu regreta ca a facut omul pe pamant, si amaraciunea sa ii ajungea pana la inima.”. Aceste verset este imediat urmat de versatele care descriu raul provocat de Nephilim si de pacatuirea rezultanta a lumii, totul fiind urmat de hotararea lui Dumnezeu de a distruge toata viata de pe pamant cu un mare potop. Aleister Crowley, folosindu-si cunostintele temeinice despre Biblie, a recunoscut “Chemarea celor 30 de Aethyrs” drept ce era: blestemul lui Dumnezeu asupra Nephilim si asupra raului pe care l-au cauzat. Acest blestem i-a alungat de pe pamant si i-a aruncat in Abis.

Este greu sa ignori acest indiciu. Sa facem un rezumat: cheia sau poarta pentru a explora cele 30 de Aethyrs este o “chemare” in limba enochiana, Dee considerand ca aceasta este limba ingerilor; si aceasta “Chemare” este un blestem prin care Nephilim au fost aruncati in Abis. Aceasta este in concordanta cu o practica extrem de veche de a controla puteri demonice: orice mijloace au fost folosite pentru a domina o entitate in trecut poate fi folosita de un magician ca o metoda de control. Aceasta formula este folosita in aproape orice compendiu magic medieval. In unele cazuri magicianul este destul de explicit si numeste exact acele ocazii in care entitatea a fost controlata de o anumita formula. Introducerea celor “30 de Aethyrs” incepe cu un blestem divin pentru ca este un mijloc de a controla entitatile pe care le invoca: Nephilim, Cei cazuti, Cei vechi. Aceasta stabileste fara indoiala faptul ca sistemul Enochian al lui Dee si Kelly era identic in esenta, dar si in practica, sistemului lui Alhazred, asa cum este descris in Necronomicon.

Crowley stia. Una dintre cele mai importante opere magice ale sale – denumita “Viziunea si vocea” -  a fost incercarea lui de a penetra Aethyrs folosind “Chemarile Enochiene”. A facut aceasta in timp ce traversa desertul Nord African in compania poetului Victor Neuberg. De ce desertul? Crowley spune ca “nu avea nici un scop special magic” pentru a se duce acolo, si ca doar “s-a intamplat” sa aiba “Chemarile Enochiene” in rucsac. El a ales desertul prentu opera sa pentru ca avea dificultati sa intre cel de-al 28-lea Aethyr in timpul investigatiilor sale initiale din Mexic si dorea sa reproduca calatoria lui Alhazred cat de indeaproape era posibil. Alhazred a facut investigatiile cele mai importante in timpul calatoriei prin Rub al Khali, un desert vast si gol in sudul Arabiei – departarea de alte fiinte umane l-a ajutat sa isi indeparteze constiinta si sa o focalizeze catre perspectivele extratereste ale Aethyrs. Crowley a inteles incercarea lui Alhazred si cum era in natura lui sa incerce sa imite oamenii pe care ii respecta si admira, si-a petrecut o parte importanta din viata incercand sa depaseasca victoriile lui Richard Burton – exploratorul, adventurierul, scriitorul, lingvistul si cercetatorul in practici sexuale obscure orientale.

Sigillum Dei Aemeth:

(Image credit)

Va urma pe acelasi subiect.

Necronomicon Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Despre ce este vorba in Necronomicon?

Cartea este cel mai bine cunoscuta pentru speculatiile sale. Alhazred pare sa fi avut acces la multe resurse acum pierdute, iar evenimente care sunt doar sugerate in Geneza sau in Cartea lui Enoch, sau sunt deghizate ca mitologie in alte surse, sunt explorate in mare detaliu. Alhazred se poate sa fi folosit tehnici magice dubioase pentru a revedea trecutul, dar a si impartit cu scriitorii greci ai secolului 5 d.Hr. cum ar fi Thucydides o minte critica si vointa de a explora semnificatiile povestilor mitologice sau sacre. Speculatiile sale sunt remarcabil de moderne, iar aceasta poate sa fie cauza popularitatii sale actuale creascande. El credea ca multe specii in afara de oameni au trait pe Pamant si ca multe cunostinte au fost transmise umanitatii in intalniri cu fiinte de “dincolo de sfere” sau “de pe alte sfere”. El avea aceeasi credinta ca si neoplatonistii, si anume aceea ca stelele sunt similare soarelui nostru si ca au fiecare planetele lor nevazute cu forme specifice de viata, dar a dezvoltat aceasta credinta folosind speculatii metafizice in care presupune ca aceste fiinte faceau parte dintr-o ierarhie cosmica de evolutie spirituala. Era de asemenea convins ca a contactat fiintele numite “Cei Vechi” folosind invocatii magice si a avertizat despre puteri teribile care vor sa recucereasca Terra. El a interpretat aceasta idee – surprinzator – sub indrumarea “Apocalipsei Sfantului Ioan”, dar a inversat sfarsitul astfel incat Fiara triumfa dupa un mare razboi in care pamantul este distrus.

Ce sunt “Cei vechi” ?

Este foarte clar ca Alhazred a elaborat pornind de la traditii existente in ceea ce ii priveste pe “Cei vechi”, dar nu a inventat aceste trraditi. Conform lui Alhazred, “Cei vechi” erau fiinte de “dincolo de sfere”, probabil sferele planetelor; in cosmografia acelei perioade aceasta insemna pur si simplu regiunea de dincolo de stelele fixe. Ei erau extra-umani si supra-umani. Se inmulteau cu oameni si faceau copii monstruosi. Dadeau omenirii cunostinte interzise. Cautau incontinuu un canal care sa le permita intrarea in planul existentei noastre.

Aceasta idee este practic identica traditiei evreiesti a existentei Nephilim (gigantii Genezei). Cuvantul inseamna literal “Cei Cazuti” si este derivat din radacina verbala evreiasca naphal, “a cadea”. Povestea din Geneza este doar un fragment dintr-o traditie mai bogata, un alt fragment putand fi gasit in apocrifa “Cartea lui Enoch”. Potrivit acestei surse, un grup de ingeri trimisi sa pazeasca pamantul au vazut fiicele oamenilor si le-au dorit. Nedorind sa actioneze individual, ei au facut un juramant si s-au legat prin mijloace magice impreuna, si 200 dintre acesti “Pazitori” au coborat pe pamant si si-au luat sotii. Sotiile lor au avut copii giganti. Acesti uriasi s-au  intors impotriva naturii si au inceput sa “pacatuiasca impotriva pasarilor si fiarelor si reptilelor si pestilor, si sa isi devoreze carnea unul altuia, band sangele”. Ingerii cazuti au invatat oamenii cum sa faca arme, si bijuterii, si cosmetice, si farmece, si astrologia, si multe alte secrete.

Aceste legende separate sunt descrise si in surse evreiesti tarzii, cum ar fi Talmud, care scot in evidenta faptul ca Enoch si Geneza se refera la aceeasi traditie. Marele potop al Genezei a fost un raspuns direct raului cauzat de comertul omenirii cu ingerii cazuti. Ingerii cazuti au fost alungati si intemnitati.

Traditia araba spune ca Jinn sau Djinn erau o rasa de fiinte supraumane care au existat inainte de crearea omenirii. Djinn au fost creati din foc. Unele traditii ii considera o rasa inferioara celei umane, dar povestile traditionale le atribuie invariabil puteri magice nelimitate. Djinn supravietuiesc pana in zilele noastre ca duhurile celor “1001 de nopti” sau ale lui Aladdin. Islamul a subordonat Djinnii Coranului, si ca si elfii si zanele si-au pierdut trasaturile intunecate si extrem de sinistre o data cu trecerea timpului. In timpul lui Alhazred traditiile vechi si intunecate ale Djinnilor erau inca in circulatie si magicienii arabi – muqarribun – incercau sa castige cunostinte interzise si putere prin comertul cu Djinn.

Parerea lui Neil Gaiman – un autor foarte cunoscut de science fiction si fantasy – vis-a-vis de Necronomicon:

Va urma pe acelasi subiect.

Necronomicon Part 1

O sa incepem sa vorbim despre ceva foarte controversat. Intai m-am gandit sa va vorbesc despre Prioria de Sion – Codul lui DaVinci sigur va spune ceva despre acest nume -, dar apoi m-am gandit ca deja multa lume stie despre acest subiect, ca nu ma voi abtine sa nu fac 15 articole despre Priorie…asa ca m-am orientat spre alt subiect, la fel de controversat in unele cercuri. Este vorba despre Necronomicon, o carte la care face referire autorul de horror gotic H.P.Lovecraft – si care intamplator este unul dintre autorii mei preferati – de foarte multe ori in povestile sale. Nu se stie exact cum sta treaba cu existenta acestei carti, am citit diverse variante ale sale, unele despre care stiam ca sunt inventii, altele despre care nu stiam nimic exact…In fine, eu va prezint datele, voi trageti concluzia…Si, daca va intereseaza si o gasiti, puteti chiar citi o varianta a acestei carti. Este foarte interesanta, chiar daca o veti vedea ca pe pura fictiune.

Gata vorbaria, incepem discursul:

Ce este Necronomicon?

Necronomicon al lui Alhazred (titlul este tradus literal ca si “Cartea numelor moarte”) nu este, asa cum se crede, un manual sau o colectie de vraji. Este conceput ca o relatare a unor fapte istorice, deci este o carte “a lucrurilor moarte si disparute”. Necronomicon mai poate insemna si “cartea obiceiurilor mortilor”, dar chiar si aceasta explicatie corespunde continutului cartii ca relatare istorica, nu ca opera necromanta.

Autorul acestei carti a impartit cu doamna Blavatsky o tendinta obsesiva de a pune laolalta fapte, zvonuri, speculatii si aberatii, rezultand intr-un compendiu vast, aproape de necitit care seamana foarte mult cu “Doctrina secreta” a lui Blavatsky.

In trecut, aceasta carte a fost numita “Al Azif”, dar si “Cartea arabului”. “Azif” este un cuvant pe care arabii il folosesc ca sa se refere la insecte nocturne, dar este de asemnea o referire la urletul demonilor (Djini). Necronomicon are sapte volume si are peste 900 de pagini in editia latina.

Unde si cand se spune ca a fost scrisa Necronomicon?

Se spune ca Necromicon a fost scria in Damasc in 730 d.Hr. de Abdul Alhazred.

Cine era Abdul Alhazred?

Nu se stiu prea multe despre el, iar majoritatea informatiilor sunt obtinute din insasi Necromicon. A fost nascut in Sanaa in Yemen. Stim ca a calatorit foarte mult, de la Alexandria pana la Punjab, si ca era foarte educat. A petrecut multi ani singur in salbaticia nelocuita din sudul Arabiei. Avea un dar pentru limbi si se lauda de multe ori cu abilitatea sa de a citi si traduce manuscrise care rezistau traducerii in fata carturarilor mai simpli. Metodele sale de cercetare insa semanau mai mult cu cele ale lui Nostradamus decat cu cele ale lui Herodot.

Asa cum Nostradamus folosea magie ceremoniala ca sa afle viitorul, Alhazred folosea tehnici asemanatoare (esenta compusa din olibanum, storax, dictamnus, opiu si hasis) pentru a vedea clar trecutul. Aceasta, combinata cu lipsa dovezilor clare din Necronomicon a facut ca istoricii sa conteste autenticitatea cartii.

Oamenii se refera de obicei la el folosind apelativele “arabul nebun” sau “poetul nebun”. Desi este clar ca era un excentric dupa standarde moderne, nu exista dovezi pentru a sustine ideea de nebunie (altele decat imposibilitatea lui cronica de a pastra un fir de gandire pentru mai mult de cateva paragrafe inainte sa sara la alta idee). Este interesant ca “majnun” – nebunie – are un inteles mai vechi de “posedat de djinn”. Semnificatia acestei observatii o vom discuta mai jos. Alhazred este comparat cu personaje ca filozoful neoplatonist grec Proclus (410-485 d.Hr.). Proclus se pricepea foarte bine la astronomie, matematica, filozofie si metafizica, dar era de asemenea destul de versat si in tehnici magice pentru a o invoca pe Hekate. Proclus era de asemenea initiat in religiile mistice egipteana si caldeeana. Nu este o coincidenta ca Alhazred cunostea foarte bine operele lui Proclus.

Istoria cartii

Manuscrisul original se crede ca nu mai exista. Autorul Idries Shah a initiat o cautare in librariile Deobund din India, Al-Azhar din Egipt si in libraria orasului sfant Mecca, fara succes. O traducere latina a fost facuta in 1487 – nu in secolul XVII, cum sugereaza Lovecraft – de un preot dominican, Olaus Wormius. Wormius, neamt la origine, era secretarul primului Mare Inchizitor al Inchizitiei Spaniole, Tomas de Torquemada si este foarte probabil ca manuscrisul original sa fi intrat in posesia lui in timpul persecutiei moriscos spanioli, care fusesera convertiti la catolicism sub amenintare si nu aratasera nivelul optim de entuziasm pentru doctrinele bisericii.

Era sinucidere curata ca Wormius sa traduca si sa publice Necronomicon in acele vremuri. Cartea probabil ca a exercitat o fascinatie obsesiva asupra omului, pentru ca in final a fost acuzat de erezie si a fost ars dupa ce a trimis o copie a cartii lui Johan Tritheim, abate de Spanheim – mai bine cunoscut ca Trithemius. Scrisoarea insotitoare continea o interpretare detaliata si blasfemiatoare a anumitor pasaje din Cartea Genezei. Toate copiile traducerii lui Wormius au fost confiscate si arse impreuna cu el, desi exista suspiciunea inevitabila ca macar o copie a reusit sa ramana in Libraria Vaticana.

Aproape 100 de ani mai tarziu, in 1586, o copie a traducerii in latina a lui Wormius a aparut in Praga. Doctorul John Dee, un faimos magician englez, si asistentul sau, Edward Kelly, erau la curtea imparatului Rudolf II pentru a discuta planuri ca sa obtina aurul alchimic si Kelly a adus o copie din asa-numitul “Rabin negru”, alchimistul cabalist Jacob Eliezer, care fugise in Praga din Italia dupa ce fusese acuzat de necromantie. La acel timp Praga devenise un magnet pentru magicieni, alchimisti si sarlatani de toate tipurile sub patronajul lui Rudolf si este greu de imaginat un loc mai potrivit in Europa in care sa fi aparut aceasta copie.

Necronomiconul se pare ca a avut o mare influenta asupra lui Kelly, pentru ca natura scrierilor sale s-a schimbat si a produs un discurs care a ingrozit casa lui Dee – adica parea posedat:) . Crowley a interpretat aceasta ca prima incercare a unei entitati non-umane sa comunice “Cartea legilor” telemica. Kelly l-a parasit pe Dee la putin timp dupa aceea. Dee a tradus Necronomicon in engleza, dar contrar spuselor lui Lovecraft, aceasta traducere nu a fost niciodata publicata – manuscrisul a intrat in colectia marelui Elias Ashmole, si apoi in colectia librariei Bodleian din Oxford.

Parti din Necronomicon au fost traduse in ebraica – probabil in 1664 – si au circulat sub forma de  manuscris, insotite de un comentariu detaliat al lui Nathan Gaza, purtator de cuvant mistic al pseudo-mesiei Sabbatai Tzevi. Aceasta versiune se numea “Sepher ha-Sha’are-Daath” – Cartea portilor cunoasterii. Povestea care inconjoara aceasta versiune este atat de neobisnuita incat vom vorbi mai jos despre ea in detaliu.

Va urma pe acelasi subiect

Urmatoarele articole din aceasta serie le gasiti aici.