Despre alchimie Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Cand lucrau cu metale alchimistii credeau ca manipuleaza insasi viata. Nu aveau o distinctie clara intre animat si neanimat. In lumea lor toate lucrurile, inclusiv oamenii si animalele, erau facute din aceleasi elemente si toate lucrurile aveau viata – sau cum ar spune un ocultist modern, toate lucrurile aveau energie. Se credea ca metalele cresc la sanul pamantului in acelasi mod in care un copil creste in uter. Un manual german despre metale si minerit tiparit in 1505 spune: “A se nota ca pentru cresterea sau generarea mineralelor trebuie sa existe un subiect capabil de a primi aceasta actiune generativa” si “Mai mult, in unirea sulfurului si mercurului in minereu, sulfurul se comporta ca si samanta masculina si mercurul ca samanta feminina pentru a da nastere unui copil.”

Paralela intre viata metalelor si viata umana este intalnita in toata alchimia, fiind o reflectie a principiului magic ca toate lucrurile sunt facute dupa modelul omului. Primul mare pas in lucrarea alchimistilor a fost reducerea unui metal de baza la Prima Materie, ceea ce il “omora” smulgandu-i forma exterioara si eliberand scanteia de viata prinsa in el, in acelasi mod in care sufletul omului este eliberat de corp dupa moarte. Scanteia de viata era apoi recombinata cu Prima Materie pentru a produce un “embrion” de natura metalica care va avea o tendinta naturala de a deveni aur pentru ca natura se straduieste sa atinga perfectiunea. Hranit in modul potrivit, embrionul va creste si se va naste intr-un final din cuptorul alchimistului ca aurul perfect, Piatra. Multe complicatii au fost adaugate, dar aceasta era ideea principala de lucru a alchimistilor.

Alchimistii faceau distinctia intre “corpul” unei substante, sau partea non-combustibila si “spiritul” ei sau partea combustibila/volatila. Cand lemnul este “ucis” prin ardere, fumul si cenusa sunt produse. Cenusa este corpul mort al lemnului si fumul care se ridica catre cer este spiritul sau sau scanteia de viata.

Credinta ca o scanteie din viata divina care a cazut din cer este prinsa in orice materie a intrat in alchimie din complexul de idei religioase si filozofice din aria mediteraneana de est cam in timpul lui Hristos. Majoritatea gnosticilor aveau aceasta credinta si portretizarea sufletului care coboara de la Dumnezeu prin sferele celeste pentru a fi captiv in materie, in corp, este un exempplu al ei. Faptul ca Geneza contine doua povesti despre crearea omului a incurajat carturarii evrei si gnostici sa speculeze despre natura dubla a omului, una celesta si spirituala, una pamanteasca si materiala. Manichaeanii, care se pare ca au luat ideea scanteii divine de la Zoroastrieni, spuneau ca la inceput puterile diabolice ale Intunericului au pornit un razboi din invidie cu taramul divin la Luminii. Furand din lumina si sperand sa previna recapturarea ei, puterile intunecate au amestecat-o in om, pe care l-au creat, asa ca amestecata in intunericimea omului este lumina divina pe care Manichaeanii o numesc “eu care traieste”, “eu luminos”, un predecesor al corpului astral al teoriei oculte moderne. Unii gnostici crestini ii spun scanteia sau samanta luminii. In Noul testament este numita pneuma, sau “respiratie/spirit”.

Filozofii greci au contribuit la teoriile despre pneuma. Aristotel a spus ca toate lucrurile de pe pamant se schimba si se descompun pentru ca sunt compuse din cele patru elemente, care sunt schimbatoare. El a recunoscut insa stabilitatea speciilor. O mama sobolan da nastere unui pui de sobolan, nu unei broaste testoase. Stabilitatea speciilor este acum dovedita ca fiind consecinta ADN-ului. Aristotel a explicat ca aceasta se intampla datorita actiunii unui constituent neschimbator din samanta masculina, si anume pneuma.

Filozofii stoici din jurul inceputului erei noastre au dezvoltat aceeasi idee. Ei au spus ca pneuma este ceva prezent in creaturile vii pe langa solidele si lichidele care le alcatuiesc corpul. Se misca in valuri, ca si undele de sunet, si exista in diferite “tonuri” sau grade de tensiune, pe analogia capului unei tobe care scoate diferite sunete in functie de tensiunea sa. Aceasta este o forma timpurie a teoriei oculte a universului in continua vibrare. Caracteristicile oricarei creaturi depind deci de gradul de tensiune al valurilor sale de pneuma.

Un corp contine diferite tipuri de pneuma. “Pneuma coeziva” tine corpul laolalta, “pneuma vitala” il anima si “pneuma rationala”, care exista doar in creaturi care gandesc, ii da mintea. Pneuma rationala este echivalentul stoic al scanteii cazute din cer. Pneuma rationala supravietuieste mortii corpului, cand se intoarce sub forma de vapor arzator la sursa sa originara din cer. Aceasta sursa este pneuma universala, substanta care leaga toate lucrurile intr-o singura unitate, Unicul.

Alchimistii, cu viziunea lor antropomorfa a Universului, credeau ca toata materia contine pneuma sau spiritul pe care l-au identificat cu mercurul, numit dupa zeul inteligentei si corespunzand pneumei rationale a stoicilor. Luminozitatea si stralucirea mercurului se poate sa fi sugerat ca este lumina divina tinuta prizoniera in materie si se credea ca este principiul de existenta al metalelor, probabil din cauza ca este lichid. Lichidele se presupuneau a fi mediumuri de transport a vietii – apa de ploaie, sangele, sperma si continutul unui ou fiind exemplele tipice. Daca metalele aveau viata, mercurul este evident cel infuzat cu cea mai multa viata pentru ca se misca incontinuu, de aici si numele de argentvive sau argint viu.

Mercurul era spiritul oricarei bucati individuale de materie, vaporul care se dispersa in timpul incalzirii, si era cateodata vazut ca si Unicul, unitatea intregii diversitati, la fel cum in teoria stoica pneuma creaturilor individuale facea parte din pneuma universala. Ca si Unicul, mercurul combina contrariile. Este metal, dar de asemenea lichid. Este lichid, dar nu uda suprafata pe care este pus. Din acest motiv era numit “masculinitate feminina” si era de obicei portretizat ca fiind hermafrodit. Mercurul de asemenea este simbolizat: ca un unicorn imblanzit de o virgina, aratand imbinarea opusurilor; ca un leu luptandu-se cu un unicorn, un simbol al antagonismului contrariilor; ca un dragon sau un sarpe inaripat, aratand opusele soliditatii – sarpe, pamant – si mobilitatii – aripi, apa, vapori.

Mercur:

(Image credit 1, 2, 3 & 4)

Va urma pe acelasi subiect.

Despre alchimie Part 1

Am terminat de vorbit despre Necronomicon si ma gandeam sa continuam pe linia ocultului. Bineinteles, nimic strigator la cer, doar niste idei despre care toti am auzit si avem pareri, dar nu stim prea bine despre ce este vorba. Deci, in timp ce papam un compot de portocale si ma gandeam cum de sunt inca atat de proaspete si tari si cam ce substante chimice au folosit, mi-a venit IDEEA: alchimie. Toti am auzit de ea, nu? Si cati dintre voi stiti cu ce se ocupa de fapt in afara de incercarea de a transforma alte metale in aur? Nu prea multi, nu?

Deci, sa incepem:

Alchimia, ca toate artele magice de altfel, este bazata pe credinta ca Universul este unitar. Alchimistii au gasit un principiu al unitatii si al ordinii in substanta denumit Prima Materie, care ramane neschimbata in spatele aparentei diversitati. Prima Materie nu este materie in sensul obisnuit al termenului, dar este posibilitatea de a deveni a materiei. Nu poate fi descrisa decat prin termeni contradictorii. Nu are calitati sau proprietati, dar in acelasi timp are toate calitatile si proprietatile posibile pentru ca ea contine posibilitatea tuturor lucrurilor latente din interiorul ei. Prima Materie este ceea ce a ramas cand toate caracteristicile unui obiect au fost smulse din acesta.

Pana in secolul al XVIII-lea, chiar si mai tarziu in cazuri rare, alchimistii credeau ca toate caracteristicile unui obiect pot fi indepartate din acesta pentru a dezvalui Prima Materie, careia i se puteau adauga caracteristici mai bune. Ei erau sustinuti si de teoria larg raspandita a materiei, dezvoltata de Platon si Aristotel la inceput, continuata de filozofi mai tarzii, teoria celor patru elemente. Conform acestei teorii, care a ramas neatacata pana in secolul al XVII-lea cand Robert Boyle a contestat-o, Universul a fost construit de un zeu sau de o inteligenta supranaturala de rang inferior care a creat si Prima Materie, sau care i-a descoperit existenta, a manipulat-o si a animat-o. Cele patru elemente: focul, aerul, apa si pamantul au fost primul rezultat din Prima Materie. Fiecare dintre aceste elemente combina doua dintre cele patru atribute primare ale oricaror obiecte si fiinte: cald, rece, umed si uscat. Focul este cald si uscat, aerul este cald si umed, apa este rece si umeda, pamantul este rece si uscat. Totul este alcatuit din aceste patru elemente, iar diferentele dintre obiecte sau fiinte sunt cauzate de proportia diferita in care sunt combinate elementele.

Daca unul dintre atributele unui element este modificat, atunci acesta se transforma in alt element. Cand focul – care este cald si uscat – isi pierde caldura devine rece si uscat transformandu-se in pamant – adica devine cenusa. Cand apa – care este rece si umeda – este incalzita, devine calda si umeda si de transforma in aer – adica devine vapori.

Aceasta teorie este esentiala pentru alchimie pentru ca lasa loc posibilitatii transmutatiei. Aurul este o combinatie a celor patru elemente intr-o anumita proportie. Celelalte metale sunt combinatii ale acelorasi elemente intr-o proportie un pic diferita. Schimband proportiile din combinatie – prin incalzire si racire, uscare si lichifiere – celelalte metale ar fi putut fi transformate in aur.

Ocultistii moderni, multi dintre care cred ca unii dintre alchimisti chiar au reusit sa faca aur, in general accepta teoria celor patru elemente. Cercetari moderne confirma vechea invatatura conform careia Universul a fost creat din patru elemente: foc, aer, apa, pamant, in ordinea precizata, fiecare crescand din predecesorul sau si toate animate la randul lor de Cuvantul rostit asupra lor in timpul Creatiei. Dar in ocultismul modern cele patru elemente sunt patru conditii in care poate exista energia. Focul inseamna electricitate, aerul este starea gazoasa, apa este starea lichida, iar pamantul este starea solida. Toate lucrurile exista intr-una sau intr-alta dintre aceste conditii, sau intr-o combinatie a lor, iar o conditie poate fi transformata in alta.

Posibilitatea teoretica a transmutatiei a fost confirmata in practica de alchimistii timpurii prin tehnica de prelucrare a metalelor contemporana lor. Mesterii din Egipt, unde se pare ca a aparut pentru prima data alchimia in secolele de dinaintea si de dupa nasterea lui Hristos, faceau amestecuri de argint si cupru care semanau foarte bine cu aurul cu atat de multa precizie incat un sistem complicat de termeni a aparut pentru a face distinctia intre diferitele varietati de “aur” de pe piata. Un papirus scris in greaca in 300 d. Hr., gasit in Teba, in Egipt, contine cateva procedee de a produce aur si argint din alte metale si sustine ca rezultele vor trece toate testele de determinare ale argintului si aurului naturale. In aceste metode si altele timpurii accentul se pune pe schimbarea culorii metalului, ingalbenindu-l sau albindu-l pana cand seamana cu aur, respectiv argint.

Mesterii din lumea antica erau foarte preocupati de imitarea naturii, folosind amestecuri si vopseluri pentru a face materiale care semanau cu cele naturale. Credinta ca natura poate fi imitata a devenit una dintre teoriile fundamentale ale alchimiei, rezumata in maxima “cea mai naturala si mai perfecta -sic- opera este crearea a ceea ce este asemenea operei originale”. Combinata cu aceasta teorie era credinta ca metalele mai putin valoroase – sau de baza – sunt imperfectiuni ale naturii. Natura intotdeauna tinteste catre perfectiune si se straduieste sa faca metalul perfect, aurul, care este cel mai putin supus coroziunii si matuirii. Dar procesele din natura de multe ori dau gres si rezultatul este crearea unor alte materiale, imperfecte. Cand un alchimist incerca sa transforme un metal de baza in aur, el credea ca il elibereaza de impuritatile sale si il tranforma in ceva mai pretios catre care oricum aspira in mod natural. Aurul sau trebuia sa fie aur adevarat si procedeele sale erau de obicei copiate si adaptate dupa procesele prin care se formeaza aurul in mod natural in pamant.

Despre alchimia cosmica:

Va urma pe acelasi subiect. Urmatoarele articole din aceasta serie le gasiti aici.

Concluzie Necronomicon

Celelalte articole din aceasta serie le gasiti aici. Articolul de astazi este scurtut, este incheierea. Sper ca v-am trezit cat de cat interesul asupra acestui subiect sau ca macar v-a facut placere sa cititi aceste informatii.

Unde poate fi gasit Necronomicon?

Nu se stie nimic despre aceasta problema, este cel mai simplu si mai scurt raspuns. Din nou, se suspecteaza ca Crowley a avut un rol in aceasta. In 1912 Crowley l-a cunoscut pe Theodor Reuss, conducatorul Ordo Templi Orientis (OTO) din Germania si a lucrat in acel ordin pentru cativa ani pana cand in 1922 Reuss a demisionat pentru a lasa conducerea lui Crowley. Astfel, il avem pe Crowley fiind in stransa legatura pentru zece ani cu un un conducator al unui grup masonic german. Intre anii 1933 si 1938 cele cateva copii cunoscute ale Necronomicon au disparut pur si simplu; cineva din guvernul german al lui Adolf Hitler a devenit interesat de literatura obscura oculta si a inceput sa incerce sa obtina toate copiile prin orice mijloace.

Traducerea lui Dee a disparut de la Bodleian dupa un jaf in 1934. Muzeul Britanic a suferit de asemenea niste jafuri, iar editia Wormius a Necronomiconului a fost stearsa din catalog si pastrata intr-o camera sub pamant intr-o mina convertita din Wales – unde au fost pastrate si Bijuteriile Coroanei in timpul celui de al doilea razboi mondial. Alte librarii si-au pierdut copiile si in ziua de azi nu exista nici o librarie care sa aiba listat in vreun catalog Necronomiconul. Locatia prezenta a copiilor dupa Necronomicon este necunoscuta, dar exista o poveste despre o colectie de documente magice si oculte alcatuita in timpul razboului in aria muntoasa Osterhorn de langa Salzburg – aceasta poveste ar putea fi legata de zvonul recurent cum ca exista o copie legata cu pielea victimele unui lagar de concentrare.

Concluzie

Mitul acestei carti ma fascineaza. Legendele care s-au construit in jurul ideii propuse de aceasta – si de alte carti asemanatoare – nu sunt de natura sa linisteasca spiritul uman. Nu propun un viitor luminos, in care lumina triumfa. Dimpotriva. Nu stiu daca este adevarata cartea sau doar o fabulatie a unor minti de geniu din acea perioada, ca cele ale lui Dee si Crowley – sau chiar Lovecraft – care au pus cap la cap anumite coincidente din folclorul mai multor popoare si au faurit aceasta poveste. Nici nu vreau sa stiu. POVESTEA si REACTIILE pe care le trezeste in fiecare conteaza. Majoritatea reactionam diferit: unii sunt dezgustati, altii isi doresc sa ajute la revenirea “Celor vechi”, in timp ce unii vor puterea acestor fiinte mitice pentru ei. Multi devin obsedati de studiul acestor legende. TU?

Neil Gaiman despre Lovecraft, despre mitul Necronomicon/Cthulhu pe care acesta se presupune ca l-a creat:

Necronomicon – Part 6

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Acesta este penultimul articol, maine urmand incheierea. A fost un subiect frumos, acum trebuie sa ma gandesc ce voi aborda in continuare. Grea treaba.

Cine a fost Nathan din Gaza?

Nathan din Gaza a grabit unul dintre cele mai profunde evenimente din istoria iudaismului. In 1665, cand avea doar 21 sau 22 de ani, el sustinea ca Sabbatai Tzevi era Mesia. Acest fapt nu ar fi extraordnar penttru ca fusesera si alte idei de acest gen legate de alti oameni in trecut, dar datorita personalitatilor extraordinare ale lui Nathan si Sabbatai Tzevi, stirile despre venirea lui Mesia s-au imprastiat ca focul in toata Europa. Repercusiunile acestui eveniment s-au intins pe secole, iudaismul nemaifiind niciodata la fel.

Nathan s-a nascut in Ierusalem in 1643 sau 1644. S-a insurat cu fata unui negustor bogat din Gaza si s-a mutat acolo. A fost un student stralucit al Torah si Talmud si a inceput studiul Cabalei in 1664. Atmosfera la acel timp era tensionata in asteptarea noului Mesia. Cabalistul geniu si carismatic Isaac Luria sugerase ca procesul revenirii era aproape de terminare si ca timpul mantuirii si al lui Mesia era aproape. Unul dintre atributele cheie ale Cabalei lui Luria era credinta ca, datorita unui catastrofe primordiale in timpul crearii Universului, sufletele fiintelor umane s-au murdarit cu o lume materiala grosolana care era aproape de taramul lui Klippoth. Klippoth erau o sursa de rau. Cuvantul inseamna carapace si se sugereaza ca Klippoth erau carapace sau vesele ale materialitatii care inlantuiesc spiritul.

Cabala lui Luria era bazata pe traditii foarte vechi. Una dintre aceste traditii spune ca Dumnezeu a creat alte cateva lumi inainte de aceasta, dar care nu erau in armornie, erau instabile si s-au dezintegrat. Rabii Abbahu a scris in secolul al III-lea:”Dumnezeu a facut multe lumi si le-a distrus pana cand a reusit sa faca acest Univers.” Aceasta era combinata cu legenda biblica a regilor Edomului care au fost, dar nu mai sunt, pentru a produce un mit extrem de elaborat privind crearea Universului. Calitatea pe care cabalistii o numeau Din, sau judecata, este calitatea care separa un lucru de altul. Klippoth reprezinta o intrupare extrema a acestei trasaturi. Crearea Universului a fost in esenta un proces al definitiei si separarii, si deci o expresie a Din, dar puterile Din erau prea concentrate pentru un univers viabil si au trebuit sa fie separate pentru o secunda, astfel incat creatia adevarata sa poate fi terminata. Aceste cioburi concentrate ale creatiei originale, Din pur, au cazut in abis. Din pacate cateva scantei de lumina au cazut impreuna cu ele, astfel incat Klippoth au devenit mai mult decat carcase goale. Aveau viata. Nu prea multe, dar indeajuns. Pacatele oamenilor ii fac pe Klippoth mai puternici pentru ca transfera ceva din viata noastra in ei. Daca eu sunt egoista, de exemplu, creez o separare intre mine si alt om, deci Klippoth devin mai puternici datorita egoismului meu.

Dorinta de a elibera scanteile de lumina din Klippoth a fost una dintre temele dominante ale Cabalei. Se credea ca daca traiesti conform poruncilor din Torah si combini aceasta cu studiul mistic, concentratie si intentie, poti ajuta sa eliberezi scanteile, dar daca traiesti pacatos vei ajuta Klippoth. In dezvoltari ulterioare Klippoth erau priviti ca puteri demoonice, primordiale, cu sapte regi, facand referire la cele sapte lumi distruse ale creatiei originale.

Klippoth exercitau o fascinatie puternica asupra lui Nathan din Gaza. Sabbatai Tzevi se parre ca a fost un maniac depresiv. In starile sale maniacale avea o extraordinara forta a personalitatii si sunt multe rapoarte care spun ca fata sa stralucea ca si soarele, la propriu. In starile ecstatice facea lucruri pe care nici un evreu pios nu le-ar fi facut. Nathan a scris un document numit Tratat despre dragoni – dragonii find Klippoth – care era o tentativa de a mitologiza comportamentul lui Tsevi, explicandu-l ca nevoia lui Mesia de a cobori in lumea lui Klippoth pentru a salva scanteile ramase prizoniere – asa cum Hristos se spune ca a vizitat iadul, iar Orpheus a coborat in Lumea de Jos pentru a isi salva iubirea. Referintele mitice din Tratatul despre dragoni sunt impecabile.

Inainte de publicarea tratatului, Nathan a imprastiat un document ciudat, Sepher ha-Sha’are ha-Daath. El a descris acest document ca fiind un comentariu la doua dintre capitolele Cartii lui Alhazred, o veche istorie a lumii. Titlul inseamna Cartea portilor cunoasterii. Cuvantul pentru “cunoastere”, da’ath, are si un inteles tehnic. Cand Biblia a fost transcrisa in greceste, cuvantul da’ath a fost tradus ca gnosis. Da’ath are un statut curios in Cabala, fiind un fel de non-existenta, de nimic. In Cabala moderna ermetica este cateodata reprezentat ca o gaura sau o poarta in abisul constiintei. Experimentele lui Crowley cu Chemarea celor treizeci de Aethyrs l-au dus deci in abis.

Da’ath are un aspect dual: pe de o parte este cunoasterea noastra a lumii concrete, majoritatea faptelor date care constituie credintele noastre si care alcatuiesc iluzia identitatii, a ego-ului si a unicitatii, iar pe de alta parte este revelatie, cunoastere obiectiva, gnosis. Tranzitia intre cunoasterea lumii concrete si revelatie implica experimentarea abisului, abolirea ego-ului, negatia identitatii. Din abis orice identitate este posibila. Este haos nemodelat. Putem spune ca de fapt contine semintele identitatii. Din acest punct o infinitate de porti se deschid, fiecare o legatura catre un mod de a fi. La aceasta se refera Nathan ca Porti ale cunoasterii.

Scopul lui Nathan se pare ca a fost sa dezvolte o metodologie pentru a expplora sitematic taramurile Klippoth, ca parte a misiunii sale de a salva scanteile, folosind unele dintre tehnicile lui Alhazred. Este o continuare extraordinara a lucrarii lui Alhazred, identificandu-i pe Klippoth cu Cei vechi. Are si o interpretare moderna in Partea intunecata a Edenului a lui Kenneth Grant.

Nathan a avut multi credinciosi si pentru multi ani iudaismul a fost plin de acuzari de erezie. Multi rabbi proeminenti si lideri de comunitati s-au alaturat lui Nathan, si a luat mai mult de un secol pentru ca miscarea sa fie aparent oprita. Intr-un final, miscarea Sabbateana a devenit retrasa, ascunsa, si, desi este foarte probabil ca o copie a Sepher ha-Sha’are ha-Daath exista undeva intr-o bibleoteca privata, nimeni nu vrea sa admita ca o detine.

Nathan din Gaza si Sabbatai Tzevi:

(Image credit 1 & 2)

Va urma pe acelasi subiect.

Necronomicon Part 5

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Astazi vom vorbi despre motivele pentru care Lovecraft ar fi putut afirma ca Necronomicon este doar o carte fictionala, creata pentru prima data de el.

De ce afirma Lovecraft ca Necronomicon este creatia lui?

Raspunsul la aceasta intrebare interesanta depinde de doi oameni: poetul si magicianul Aleister Crowley si o croitoreasa din Brooklyn numita Sonia Greene. Nu exista indoieli ca Crowley a citit traducerea lui Dee a Necronomiconului in Bodleian, probabil atunci cand a cercetat lucrarile lui Dee; prea multe pasaje din cartea lui Crowley “Cartea legii” par a fi o refrazare a pasajelor din traducerea lui Dee. Ori aceasta, ori Crowley, care afirma ca isi aminteste viata ca Edward Kelly intr-o reincarcanare anterioara, si-a amintit-o din viata anterioara!

De ce Crowley nu mentioneaza in lucrarile sale Necronomiconul? Era extrem de reticent in privinta surselor sale de inspiratie. Exista o banuiala foarte mare ca “777″, pe care Crowley sustine ca a scris-o, era de fapt plagiata dupa notitele lui Allan Bennet. Datoria sa spirituala catre Nietzsche, pe care Crowley il descrie la un moment dat ca “aproape o intruchipare a lui Thoth, zeul intelepciunii”, este absolut ignorata; de asemenea si influentele Kasidah – a lui Richard Burton – in ceea ce priveste doctrina lui a “Vointei adevarate”.

Probabil ca Necronomicon a devenit o rusine pentru Crowley cand a realizat faptul ca introdusese inconstient pasaje din Necronomicon in “Cartea legii”.

In 1918 Crowley era in New York. Ca de obicei, incerca sa isi imbunatateasca reputatia literara si contribuia la publicatiile “Internationalul” si “Vanity Fair”. Sonia Greene era o emigranta evreica energica si ambitioasa care spera sa isi impuna stilul literar; ea s-a alaturat unui club numit “Walker’s Sunrise Club”; acolo s-a intalnit prima data cu Crowley, care fusese invitat pentru a vorbi despre poezia moderna.

Faceau o pereche reusita. Intr-o scrisoare catre Norman Mudd Crowley o descrie pe femeia sa ideala ca:

“…destul de inalta, musculoasa si bine facuta, ambitioasa, energica, pasionala, intre 30 si 35 de ani, probabil o evreica, o cantareata sau o actrita. Ea este “in pas cu moda”, poate putin prea vulgara sau excentrica. Extrem de bogata bineinteles.”

Sonia nu era actrita sau cantareata, dar se potrivea perfect in celelalte aspecte. Castiga ceea ce, pentru acea vreme, era o suma imensa ca designer si ca vanzatoare de palarii pentru femei. Era descrisa ca “o femeie cu o carisma impresionanta si magnetism personal”, “intr-adevar glamour si cu o puternica alura feminina”, “una dintre cele mai frumoase femei intalnite” si “o femeie culta, dar excentrica”. In 1918 avea 35 de ani si era divortata avand o fata adolescenta. Crowley nu pierdea cu femeile si s-au intalnit in mod neregulat doar pentru cateva luni.

In 1921 Sonia Greene l-a intalnit pe novelistul H.P. Lovecraft si in acelasi an Lovecraft a publicat prima nuvela in care il mentioneaza pe Abdul Alhazred (“Orasul fara nume”). In 1922 mentioneaza pentru prima data Necronomicon (“Dulaul”). Pe 3 martie 1924 H.P. Lovecraft si Sonia sa casatoresc.

Nu stim exact ce i-a spus Crowley lui Sonia Greene, dar nu stim nici ce i-a spus Sonia lui Lovecraft. Insa, sa luam in considerare urmatorul citat din “Chemarea lui Cthulhu” (1926):

“Cultul nu va muri pana cand stelele nu vor fi iarasi la locul lor si pana cand preotii ascunsi nu il vor fi sculat pe Cthulhu din mormantul sau pentru a isi reinvia adeptii si a isi relua domnia pe Pamant. Timpul va fi usor de stiut, pentru ca atunci omenirea va fi devenit ca “Cei vechi si mari”: liberi si salbatici, dincolo de bine si rau, legile si moralitatea fiind lasate in urma, toti oamenii tipand si omorand si extaziindu-se de fericite. Apoi “Cei vechi” eliberati ii vor invata noi metode de a urla si a omori si a se bucura de faptele lor, si tot pamantul va arde cu un holocaust de euforie, libertate si extaziere.”

Se poate sa fie scurt acest pasaj, se poate sa fie incurcat, dar este clar ca suna aproape la fel ca si “Cartea legii” a lui Crowley. Este usor de imaginat situatia in care Sonia si Lovecraft rad si vorbesc intr-o camera luminata de foc despre o noua poveste si Sonia ii da niste idei bazate pe ceea ce ii spusese Crowley; nici nu ar fi trebuit sa il mentioneze pe Crowley, doar sa dea cateva idei care sa aprinda imaginatia lui Lovecraft. Nu exista nici o dovada ca Lovecraft a vazut vreodata Necronomicon, sau ca macar stia de existenta cartii; Necronomiconul sau este uimitor de aproape de spiritul originalului, dar detaliile sunt pura inventie, asa cum este normal. Nu exista Yog-Sothoth, Azatoth sau Nyarlathothep, dar exista Aiwaz.

Va urma pe acelasi subiect. Maine cred ca voi termina de vorbit despre Necronomicon.

Aleister Crowley, Sonia Greene si H.P.Lovecraft:

(Image credit 1 & 2)