Manuscrisul Voynich Part 4

Celelalte articole din aceasta serie le gasiti aici.

Si a cam venit vremea sa incheiem seria articolelor despre acest manuscris cu cateva teorii contemporane despre el.

Anii 1990

Din 1991, un grup de entuziasti dintr-o multitudine de paturi sociale au abordat problema descifrarii, folosind si tehnologia de care dispunem astazi. Dupa numeroase e-mailuri intr-un grup de stiri Usenet, primul site ftp dedicat manuscrisului a fost creat de Jim Gillogly, cu un mailing list care inca exista, desi s-a mutat de cateva ori pana a reusit sa se mute la actualul sit.

Activitatile principale initiale ale acestui grup (in afara scopului suprem de a gasi o solutie a manuscrisului) a fost sa obtina acces la o copie “buna” a manuscrisului si sa continue/completeze transcrierea lui. Astfel, pe 1 iunie 2004, libraria Beinecke a publicat o copie digitala la inalta rezolutie. O gasiti aici.

Transcrieri care lipseau din dosarele Currier/D’Imperio au fost facute de grup, iar Reeds a descoperit o transcriere aproape completa facuta de grupul de studiu al lui Friedman, in Libraria si Arhiva George C. Marshall din Lexington, Virginia. Aceste date au fost introduse intr-un computer de J.Reeds si J.Guy.

In 1995, expertul harbalist in plante medievale Sergio Toresella a cercetat manuscrisul de la libraria Beinecke si a afirmat, intr-un articol despre plantele alchimice ale Evului Mediu, ca manuscrisul Voynich pare sa fie scris intr-un alfabet care se incadreaza in miscarea italiana umanista, si deci ar trebui sa fie datat in jur de 1460, si nu mult mai tarziu. El de asemenea sugereaza ca scopul cartii era sa imprezioneze clientela de inalta clasa snoaba a unui doctor.

Gordon Rugg

O solutie mai recenta a manuscrisului Voynich a fost dezvoltata de Gordon Rugg in 2003. Bazat pe analizele statistice facute la sfarsitul anilor ‘90 si la inceputul secolului XXI de brazilianul Jorge Stolfi, omul de stiinta engleza a inaintat ideea ca manuscrisul Voynich a fost “generat” arbitrar prin tehnici disponibile in secolul al XVI-lea.

Solutia propusa consta in folosirea unei grile Cardan si a unor foi cu fragmente de cuvinte sau silabe. Cea mai mare problema de pana acum este faptul ca metoda nu reuseste sa redea un numar de trasaturi distinctive ale manuscrisului, printre care:

• manuscrisul real se aliniaza legii lui Zipf si multe cuvinte sunt intalnite doar o singura data in manuscris. Folosirea grilelor Cardan nu se aliniaza acestei legi. Daca totusi ar fi posibil, ar fi necesar un numar foarte mare de grile;
• un numar destul de mare de cuvinte din manuscris nu se potrivesc deloc modelului statistic (paradigmei) identificat de Stolfi (asa cum a prezentat Stolfi in notitele sale). Nu exista nici o explicatie pentru modul de generare al acestor cuvinte;
• anumite litere apar doar in primele linii ale unui paragraf;
• anumite litere apar doar la sfarsitul paragrafelor, iar statisticile obtinute de Stolfi pentru aparitia acestor litere sunt diferite de numerele manuscrisului;
• “cuvintele cheie” au o statistica diferita fata de restul cuvintelor. De exemplu, fac abstractie de legea lui Zipf. Insa cuvintele in sine se aliniaza la paradigma standard de constructie a cuvintelor.

Alte neajunsuri includ:

• tabelele care au fost oferite publicului pana acum contin doar fragmente de cuvinte care ar putea duce la formarea de cuvinte deja existente in manuscris, dar nu exista vreo ordine prestabilita in fragmente si nici un alt sistem care explica organizarea tabelelor;
• nu este inca demonstrat faptul ca este usor de creat textul manuscrisului in acest mod. In orice caz, ilustratiile manuscrisului nu ar fi putut fi facute rapid.

In concluzie, teoria lui Gordon Rugg nu poate fi verificata, deci nici nu poate fi acceptata.

Cam acestea ar fi teoriile cat de cat serioase din zilele noastre…Desi eu am citit mult mai multe idei si cred ca descifrez ceva mai mult decat s-a oferit publicului larg. Ramane de vazut daca vreodata se va oferi o traducere completa a acestui manuscris care inclin sa cred ca nu este o farsa, ci intr-adevar un manuscris cu date pretioase. Ar fi stupid ca totul sa fie o farsa si sa nu fi fost descoperita o data cu atatea manuscrise-falsuri din perioada Evului Mediu. Daca celelalte au putut fi demonstrate ca farse, acesta de ce nu poate fi?

Manuscrisul Voynich Part 3

Toate articolele din aceasta serie le gasiti aici. Nu o sa mai intru mult in detalii referitoare la acest manuscris din cauza ca sunt destul de tehnice si necesita cunostinte de lingvistica si istorie. Nu uitati ca in articolul anterior gasiti toate foliile manuscrisului la rezolutie foarte mare, daca sunteti curiosi.

Deci astazi vom vorbi – cam lung va fi discursul, ce-i drept – despre solutii propuse pentru traducerea manuscrisului. Majoritatea ideilor vin din carti scrise de unii dintre cei despre care vom discuta si care au reluat metodele predecesorilor lor.

Inceputurile

Wilfrid Voynich, fiind convins ca manuscrisul este un document istoric important, voia sa il descifreze. Astfel, el a oferit fotocopii mai multor experti in cercetare medievala.

Kahn spune ca acestia au fost: paleograful H. Omont de la Bibleoteca Nationala a Parisului, profesorul A.G.Little, o autoritate in Bacon, o autoritate a Harvard-ului in ceea ce priveste anatomia, George Fabyan de la Laboratoarele Riverbank, vice-presedintele Societatii Regale Astronomice din Londra, si chiar Dom Aidan, Cardinal Gascon, prefectul Arhivelor Vaticanului.

Newbold si Manly

In 1919, unele dintre reproducerile dupa manuscris au ajuns la William Romaine Newbold, profesor de filozofie la Universitatea din Pennsylvania. El s-a apucat de lucru si a decis ca manuscrisul este bazat pe un cifru foarte complicat, implicand anagrame ale literelor. A prezentat solutii text a diferitelor pagini ale manuscrisului, sugerand ca a fost scris de Roger Bacon, si ca Bacon a inventat si a folosit telescopul si microscopul. A prezentat aceste rezultate in aprilie 1921, impreuna cu prezentarea lui Wilfrid Voynich despre istoria manuscrisului si o prezentare despre validitatea afirmatiilor lui Newbold facuta de profesorul de medicina C. E. McClung.

In 1926 Newbold a murit si cartea pe care planuia sa o scrie a fost publicata post-mortem de prietenul sau Roland Grubb Kent in 1928. Rezultatele sale au fost sustinute de oameni importanti ca Etienne Gilson si Raoul Carton.

Printre altele, Newbold a identificat o pagina a manuscrisului ca fiind o ilustrare a marii nebule Andromeda. Ilustratia arata o structurala spiralata clasica si textul descifrat include cuvinte care se refera la o spirala din cer. Problema este ca structura spiralata a acestei nebunle poate fi deslusita doar cu telescoape moderne (care abia aparusera in zilele lui Newbold).

In 1931 John Manly a scris un eseu critic despre teoria lui Newbold, dezvaluindu-i principalele puncte slabe. Newbold nu a folosit litere ale manuscrisului, ci iregularitatile marginilor literelor observate sub lupa, pe care le-a convertit in litere. Arbitralitatea solutiei bazate pe anagramare a fost insa cea mai importanta obiectie adusa lui Newbold. Reputatia lui Newbold si tuturor celor care ii acordasera sustinerea a avut de suferit si astfel toti cercetorii au inceput sa fuga de acest manuscris.

Universitatea Catolica din America

In 1931, doamna Voynich a adus o fotocopie a manuscrisului profesorului H. Hyvernat de la Universitatea Catolica. Hyvernat era un binecunoscut expert in limbi din Asia Mica. In 1910, a descoperit o colectie majora a Manuscriselor Copte, si de atunci s-a angajat intr-un efort de a tine toata colectia unita, in loc sa fie imprastiata prin diferite librarii din intreaga lume. Libraria Pierpont Morgan din New York a dorit achizitionarea intregii colectii, si este de mentionat ca si Wilfrid Voynich interactiona cu aceasta librarie si ca a corespondat cu Hyvernat pe subiectul altor manuscrise.

Intorcandu-ne la manuscrisul Voynich, atat Hyvernat, cat si asistentul sau, fratele Theodore Petersen, au fost imediat atrasi de problema reprezentata de manuscris. Profesorul Hyvernat era insa prea ocupat si prea bolnav pentru a putea petrece prea mult timp studiindu-l. Petersen insa nu era.

Theodore C. Petersen
Petersen si-a inceput studiul facand o copie de mana dupa manuscris, folosind originalul pastrat intr-un seif in New York doar pentru pasajele grele. L-a terminat in 1944. Fiecare pagina a acestei transcrieri include comentarii despre ce ar putea reprezenta. De asemenea indica secventele ciudate de litere si subliniaza cuvinte frecvente. A inclus multe tentative de a identifica plantele diin sectiunea herbala, folosind material de la Holm si O’Neill.

A lucrat la manuscris pana la moartea sa, dar in afara de multitudinea de notite de pe transcrierea sa de mana, nici o teorie sau concluzie nu s-a pastrat. La moartea sa, materialul a fost dat lui Friedman si un inventar a fost facut de Tiltman.

Cam atat deocamdata. Voi continua maine cu niste teorii contemporane si voi sari peste cateva rezultate nesemnificative. Asta e MARELE meu defect:cand scriu despre ceva ce imi place totul mi se pare important si uit sa mai si inchei.

Va urma

Manuscrisul Voynich Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Am gasit tot manuscrisul, la o rezolutie foarte mare. Click mai jos pentru a vedea albumul creat de mine in Picassa.

Manuscrisul Voynich

Azi nu voi scrie foarte mult despre acest subiect din simplul motiv ca deja salvarea pozelor din acel album mi-a luat vreo doua ore . Si e sambata. Dar aveti la dispozitie paginile manuscrisului pentru satisfacerea curiozitatii.

Va urma

(Image credit)

Manuscrisul Voynich Part 1

Am terminat povestea ciudata a craniilor de cristal si incepem alta mai lumeasca si mai aproape de sufletul meu, pentru ca include doua dintre lucrurile care imi plac cel mai mult: cartile si alchemia.

Este vorba despre manuscrisul Voynich. Nu stiu daca ati auzit de el, nu este foarte cunoscut publicului larg – asta probabil si pentru ca NU poate fi citit -, dar voi incerca sa adun cat mai multe date si detalii relevante despre el.

Manuscrisul Voynich este considerat “cel mai misterios manuscris al lumii”. Nici pana in zilele noastre artefactul medieval nu a putut fi tradus. Este ori o “teapa” extrem de ingenioasa ori un cifru imposibil de spart.

Manuscriul este denumit dupa descoperitorul sau, colectionarul si vanzatorul de carti american Wilfrid M. Voynich. El l-a descoperit in 1912, printre niste manuscrise vechi pastrate in vila Mondragone din Frascati, in apropierea Romei. Vila fusese transformata intr-un colegiu iezuit (inchis in 1953).

In functie de caligrafie, desene, hartia si pigmentii folositi, Wilfrid Voynich a estimat ca manuscrisul a fost creat la sfarsitul secolului al XIII-lea. Manuscrisul este mic, aproximativ 18 cm pe 25 cm, dar destul de gros, avand aproape 235 pagini. Este scris intr-un alfabet necunoscut despre care nu exista nici un detaliu in lume. Este ilustrat din plin cu desene ciudate si colorate:

• plante neidentificate;
• ceea ce par a fi retete bazate pe diferite ierburi;
• mici femei dezbracate zbatandu-se in bai conectate intre ele de tevi complicate care par a semana mai mult a parti anatomice;
• harti si tabele ciudate care par a contine obiecte astronomice vazute prin telescop, dar si celule vii vazute prin microscop;
• tabele in care se observa un calendar cu semne zodiacale ciudate, populat de oameni minusculi ce par a sta in cosuri de gunoi .

Nimeni nu stie de fapt originile manuscrisului. Expertii sunt de parere ca este european si ca a fost scris intre secolele al XV-lea si al XVII-lea.

S-a aflat dintr-o bucatica de hartie care a fost odata atasata manuscrisului Voynich si care acum este pastrata in libraria Beinecke, ca acest manuscris a facut o data parte din libraria privata a lui Pierre Beckx S.J., al 22-lea general al Societatii lui Iisus.

Nu exista nici un alt exemplu al limbii in care a fost scris manualul. Este o limba alfabetica, dar alfabetul sau se pare ca are intre 19 si 28 de litere, nici una nefiind asemanatoare vreunui sistem de litere european. Textul nu pare sa aiba corecturi. Exista dovezi ca ar fi scris in doua limbi diferite (chestiune investigata de Currier si D’Imperia) si ca a fost redactat de mai multi scribi, indicand o schema de codare ambigua.

Se pare ca Voynich dorea sa fie descifrat acest manuscris si a oferit copii unui numar de experti. Insa in ciuda eforturilor multor criptologi si carturari renumiti, cartea ramane necitita. Exista cateva afirmatii cum ca ar fi fost tradus, dar nici una dintre aceste afirmatii nu s-a putut verifica.

Va urma: Cateva rezultate obtinute in urma analizei manuscrisului si diferite solutii propuse de-a lungul timpului pentru a descifra manuscrisul.

Articolele din aceasta serie le gasiti aici.

In continuare, atasez cateva poze cu acest frumos manuscris…click pentru a le mari.

(Image credit 1,2,3,4)