Archive for the 'cultura' Category

10
iul.
08

Dragostea lui Gompachi si Komurasaki Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

S-a dovedit ca acest negustor bland, care l-a ajutat fara sa clipeasca pe Gompachi, era de fapt Chobei din Bandzuin, seful Otokodate sau Societatea Prietenoasa a negustorilor din Yedo – un om faimos in analele orasului ale carui viata si aventuri sunt recitate pana in aceasta zi, facand subiectul unei alte povesti.

Cand talharii au disparut, Gompachi, intorcandu-se catre salvatorul sau, a spus –

„Nu stiu cine sunteti, domnule, dar trebuie sa va multumesc pentru ca m-ati salvat dintr-un mare pericol.”

Si in timp ce continua sa isi exprime recunostinta, Chobei i-a raspuns –

„Nu sunt decat un modest negustor, un om umil si, daca talharii au fugit, a fost mai mult norocul dumneavoastra decat meritul meu. Dar nu pot decat sa va admir pentru cum ati luptat. Ati dat dovada de un curaj si o pricepere mult peste varsta dumneavoastra, domnule.”

„Intr-adevar”, a raspuns tanarul zambind incantat la auzirea laudei, „sunt inca tanar si neexperimentat si imi este chiar rusine de stilul meu neindemanatic de a manui sabia.”

„Si pot sa va intreb domnule, sunteti legat de vreun stapan?”

„Sunt doar un ronin si nu am un tel bine stabilit.”

„Aceasta este o slujba proasta” a spus Chobei, fiindu-i mila de tanar. „Insa, daca imi scuzati indrazneala de a va face o asemenea oferta, fiind doar un negustor, pana cand va veti gasi un loc de munca, va pun saracacioasa mea casa la dispozitie.”

Gompachi a acceptat oferta noului sau prieten de incredere cu multe multumiri; asa ca Chobei l-a condus la casa sa, unde l-a cazat si l-a distrat cu multa ospitalitate pentru cateva luni. Si acum Gompachi, neavand nici o grija pe lume, a cazut in patima viciilor, ducand o viata fara scop, gandindu-se la nimic altceva decat la satisfacerea mofturilor si dorintelor sale; a inceput sa frecventeze Yoshiwara, un cartier al orasului destinat caselor de ceai si altor case de placeri, unde frumusetea sa atletica a atras multa atentie si l-au facut un favorit intre toate frumoasele cartierului.

Cam tot atunci, barbatii au inceput sa laude farmecele lui Komurasaki, sau „Micuta mov”, o tanara care venise de curand la Yoshiwara si care isi depasea rivalele in frumusete si complimente. Gompachi, ca si restul lumii, a auzit atat de multe despre faima ei incat a hotarat sa se duca la casa care o tinea, „Cele trei coaste ale marii”, si sa evalueze singur daca ea isi merita laudele. Deci a pornit catre fata intr-o zi si, ajugand la „Cele trei coaste ale marii”, a cerut sa o vada pe Komurasaki. A fost indrumat catre camera in care aceasta statea, inaintand catre ea; dar cand ochii li s-au intalnit, amandoi au scos un tipat de uimire pentru ca aceasta Komurasaki, faimoasa frumusete a Yoshiwarei, s-a dovedit a fi fata pe care Gompachi o salvase cu cateva luni in urma din ascunzatoarea hotilor si pe care o redase parintilor sai din Mikawa. O lasase in prosperitate si cu influenta, cel mai drag copil al unui tata bogat, cand schimbasera juraminte de dragoste si de fidelitate; si acum se intalneau intr-o ceainarie comuna in Yedo. Ce schimbare! Ce contrast! Cum se schimbasera bogatiile in rugina si juramintele in minciuni!

„Ce este asta?” a strigat Gompachi cand si-a revenit din soc. „Cum de te gasesc aici urmand aceasta profesie necurata, in Yoshiwara? Te rog explica-mi aceasta, pentru ca in mod sigur exista un mister pe care nu il inteleg.”

Dar Komurasaki – care in mod neasteptat isi reintalnise iubitul dupa care tanjise si era impartita intre rusine si bucurie – a raspuns, plangand –

„Intr-adevar! Povestea mea este una trista si prea lunga. Dupa ce ne-ai parasit anul trecut, calamitatile si ghinionul au cazut peste casa noastra; si cand parintii mei au devenit saraci, am ajuns la capatul rabdarii nestiind cum sa ii sustin: asa ca mi-am vandut nenorocitul acesta de corp stapanului acestei case si am trimis niste bani mamei si tatalui meu; dar, in ciuda acestora, problemele s-au inmultit asupra lor si acum, in sfarsit, au murit in mizerie si jale. Si uite asa traieste in aceasta lume larga o nefericita ca mine! Dar acum ca te-am intalnit din nou – tu care esti atat de puternic – ma poti ajuta pe mine care sunt atat de slaba. M-ai salvat o data, te implor, nu ma abandona acum!”. Si in timp ce isi spunea povestea demna de mila lacrimile siroiau din ochii ei.

„Aceasta este intr-adevar o poveste trista.” a spus Gompachi, foarte afectat de istorisire. „Trebuie sa fi fost foarte mult ghinion in familia ta care cu atat de putin timp in urma era atat de infloritoare. Insa nu mai jeli pentru ca nu te voi renega. Este adevarat ca sunt prea sarac pentru a te rascumpara din sclavie, dar in orice caz ma voi stradui sa nu mai fi chinuita. Iubeste-ma deci si pune-ti toata increderea in mine.” Cand l-a auzit vorbind atat de tandru s-a simtit consolata si nu a mai jelit, deschizandu-si intreaga inima lui, uitandu-si necazurile din trecut in marea bucurie de a il fi intalnit din nou.

Cand a venit timpul ca el sa plece, a imbratisat-o cu mult drag si s-a intors la casa lui Chobei; dar nu putea sa si-o alunge pe Komurasaki din minte si se gandea numai la ea, asa ca s-a obisnuit intr-un final sa se duca zilnic la Yoshinawara sa o vada si, daca vreo intamplare il impiedica sa o viziteze, ea, lipsindu-i iubitul, devenea nerabdatoare si ii scria pentru a il intreba de ce absenteaza. Continuandu-si modul de viata, banii lui Gompachi au inceput sa se termine si, fiind un ronin fara un stapan constant, nu avea nici o metoda de a isi reinnoi fondurile. Fiindu-i rusine sa apara fara un ban la „Cele trei coaste ale marii”, un spirit rau s-a dezvoltat inlauntrul sau si a omorat un om, furandu-i banii si cheltuindu-i la Yoshinawara.

(Image credit)

Va urma pe acelasi subiect.

Reclame
10
iul.
08

Despre alchimie Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Cand lucrau cu metale alchimistii credeau ca manipuleaza insasi viata. Nu aveau o distinctie clara intre animat si neanimat. In lumea lor toate lucrurile, inclusiv oamenii si animalele, erau facute din aceleasi elemente si toate lucrurile aveau viata – sau cum ar spune un ocultist modern, toate lucrurile aveau energie. Se credea ca metalele cresc la sanul pamantului in acelasi mod in care un copil creste in uter. Un manual german despre metale si minerit tiparit in 1505 spune: „A se nota ca pentru cresterea sau generarea mineralelor trebuie sa existe un subiect capabil de a primi aceasta actiune generativa” si „Mai mult, in unirea sulfurului si mercurului in minereu, sulfurul se comporta ca si samanta masculina si mercurul ca samanta feminina pentru a da nastere unui copil.”

Paralela intre viata metalelor si viata umana este intalnita in toata alchimia, fiind o reflectie a principiului magic ca toate lucrurile sunt facute dupa modelul omului. Primul mare pas in lucrarea alchimistilor a fost reducerea unui metal de baza la Prima Materie, ceea ce il „omora” smulgandu-i forma exterioara si eliberand scanteia de viata prinsa in el, in acelasi mod in care sufletul omului este eliberat de corp dupa moarte. Scanteia de viata era apoi recombinata cu Prima Materie pentru a produce un „embrion” de natura metalica care va avea o tendinta naturala de a deveni aur pentru ca natura se straduieste sa atinga perfectiunea. Hranit in modul potrivit, embrionul va creste si se va naste intr-un final din cuptorul alchimistului ca aurul perfect, Piatra. Multe complicatii au fost adaugate, dar aceasta era ideea principala de lucru a alchimistilor.

Alchimistii faceau distinctia intre „corpul” unei substante, sau partea non-combustibila si „spiritul” ei sau partea combustibila/volatila. Cand lemnul este „ucis” prin ardere, fumul si cenusa sunt produse. Cenusa este corpul mort al lemnului si fumul care se ridica catre cer este spiritul sau sau scanteia de viata.

Credinta ca o scanteie din viata divina care a cazut din cer este prinsa in orice materie a intrat in alchimie din complexul de idei religioase si filozofice din aria mediteraneana de est cam in timpul lui Hristos. Majoritatea gnosticilor aveau aceasta credinta si portretizarea sufletului care coboara de la Dumnezeu prin sferele celeste pentru a fi captiv in materie, in corp, este un exempplu al ei. Faptul ca Geneza contine doua povesti despre crearea omului a incurajat carturarii evrei si gnostici sa speculeze despre natura dubla a omului, una celesta si spirituala, una pamanteasca si materiala. Manichaeanii, care se pare ca au luat ideea scanteii divine de la Zoroastrieni, spuneau ca la inceput puterile diabolice ale Intunericului au pornit un razboi din invidie cu taramul divin la Luminii. Furand din lumina si sperand sa previna recapturarea ei, puterile intunecate au amestecat-o in om, pe care l-au creat, asa ca amestecata in intunericimea omului este lumina divina pe care Manichaeanii o numesc „eu care traieste”, „eu luminos”, un predecesor al corpului astral al teoriei oculte moderne. Unii gnostici crestini ii spun scanteia sau samanta luminii. In Noul testament este numita pneuma, sau „respiratie/spirit”.

Filozofii greci au contribuit la teoriile despre pneuma. Aristotel a spus ca toate lucrurile de pe pamant se schimba si se descompun pentru ca sunt compuse din cele patru elemente, care sunt schimbatoare. El a recunoscut insa stabilitatea speciilor. O mama sobolan da nastere unui pui de sobolan, nu unei broaste testoase. Stabilitatea speciilor este acum dovedita ca fiind consecinta ADN-ului. Aristotel a explicat ca aceasta se intampla datorita actiunii unui constituent neschimbator din samanta masculina, si anume pneuma.

Filozofii stoici din jurul inceputului erei noastre au dezvoltat aceeasi idee. Ei au spus ca pneuma este ceva prezent in creaturile vii pe langa solidele si lichidele care le alcatuiesc corpul. Se misca in valuri, ca si undele de sunet, si exista in diferite „tonuri” sau grade de tensiune, pe analogia capului unei tobe care scoate diferite sunete in functie de tensiunea sa. Aceasta este o forma timpurie a teoriei oculte a universului in continua vibrare. Caracteristicile oricarei creaturi depind deci de gradul de tensiune al valurilor sale de pneuma.

Un corp contine diferite tipuri de pneuma. „Pneuma coeziva” tine corpul laolalta, „pneuma vitala” il anima si „pneuma rationala”, care exista doar in creaturi care gandesc, ii da mintea. Pneuma rationala este echivalentul stoic al scanteii cazute din cer. Pneuma rationala supravietuieste mortii corpului, cand se intoarce sub forma de vapor arzator la sursa sa originara din cer. Aceasta sursa este pneuma universala, substanta care leaga toate lucrurile intr-o singura unitate, Unicul.

Alchimistii, cu viziunea lor antropomorfa a Universului, credeau ca toata materia contine pneuma sau spiritul pe care l-au identificat cu mercurul, numit dupa zeul inteligentei si corespunzand pneumei rationale a stoicilor. Luminozitatea si stralucirea mercurului se poate sa fi sugerat ca este lumina divina tinuta prizoniera in materie si se credea ca este principiul de existenta al metalelor, probabil din cauza ca este lichid. Lichidele se presupuneau a fi mediumuri de transport a vietii – apa de ploaie, sangele, sperma si continutul unui ou fiind exemplele tipice. Daca metalele aveau viata, mercurul este evident cel infuzat cu cea mai multa viata pentru ca se misca incontinuu, de aici si numele de argentvive sau argint viu.

Mercurul era spiritul oricarei bucati individuale de materie, vaporul care se dispersa in timpul incalzirii, si era cateodata vazut ca si Unicul, unitatea intregii diversitati, la fel cum in teoria stoica pneuma creaturilor individuale facea parte din pneuma universala. Ca si Unicul, mercurul combina contrariile. Este metal, dar de asemenea lichid. Este lichid, dar nu uda suprafata pe care este pus. Din acest motiv era numit „masculinitate feminina” si era de obicei portretizat ca fiind hermafrodit. Mercurul de asemenea este simbolizat: ca un unicorn imblanzit de o virgina, aratand imbinarea opusurilor; ca un leu luptandu-se cu un unicorn, un simbol al antagonismului contrariilor; ca un dragon sau un sarpe inaripat, aratand opusele soliditatii – sarpe, pamant – si mobilitatii – aripi, apa, vapori.

Mercur:

(Image credit 1, 2, 3 & 4)

Va urma pe acelasi subiect.

09
iul.
08

Dragostea lui Gompachi si a lui Komurasaki Part 1

Incepem o alta poveste japoneza, de data aceasta despre dragoste neimplinita:

Acum 230 de ani traia sub stapanirea unui daimyo din provincia Inaba un tanar numit Shirai Gompachi care, cand abia implinise 16 ani, isi castigase deja o reputatie pentru frumusetea si curajul sau, si pentru iscusinta in manuirea armelor. Intr-o zi, unul dintre cainii lui s-a luptat cu un caine apartinand unuia dintre membrii clanului sau si cei doi stapani, fiind tineri pasionali, discutand contradictoriu despre al cui caine castigase batalia au inceput sa se certe si au ajuns la lovituri. Gompachi si-a omorat adversarul si, ca si consecinta, a fost obligat sa isi paraseasca tara, refugiindu-se in Yedo.

Asa ca Gompachi si-a inceput calatoriile.

Intr-o noapte, obosit si cu durere de picioare, a intrat in ceea ce parea a fi un han la marginea drumului, a comandat ceva racoritor si s-a dus la culcare, nestiind de pericolul care il ameninta: hanul era de fapt locul de adunare al unei gasti de talhari, in cursa carora cazuse fara nici macar sa suspecteze aceasta. Geanta lui Gompachi nu era prea valoroasa, dar sabia si teaca valorau cam 300 de uncii de argint si pe acestea talharii – care erau zece – pusesera ochii. Ei hotarasera sa il omoare pe proprietar pentru a le obtine, dar el, fara a banui nimic, a continuat sa doarma simtind o falsa siguranta.

In mijlocul noptii a fost speriat din somnul sau adanc de auzul deschiderii usii de la dormitorul sau si, trezindu-se cu mult efort, a vazut o tanara foarte frumoasa, de 15 ani, facandu-i semne sa nu faca zgomot. Fata a venit la capul patului sau soptindu-i:

„Domnule, stapanul acestei case este seful unei gasti de talhari care a planuit sa te omoare in aceasta noapte pentru a iti lua hainele si sabia. Eu sunt fata unui negustor bogat din Mikawa: anul trecut talharii au venit la casa noastra si au furat comoara tatalui meu si pe mine. Te rog, domnule, ia-ma cu tine si hai sa fugim din acest loc ingrozitor.”

Plangea in timp ce vorbea si la inceput Gompachi era prea speriat pentru a-i raspunde, dar fiind un tanar foarte curajos si descurcaret, si-a revenit imediat din soc si a hotarat ca trebuie sa omoare hotii si sa o scoata pe aceasta fata din mainile lor. Asa ca a raspuns:

„Pentru ca spui tu, ii voi omori pe acesti hoti si te voi salva chiar in aceasta noapte; dar tu, cand voi incepe sa ma lupt, vei fugi afara din casa pentru a nu fi cumva ranita accidental si vei ramane ascunsa pana cand ma voi altura tie.”

Dupa ce au facut aceasta intelegere fata a plecat pe drumul sau. Dar el a stat treaz, tinandu-si respiratia si asteptand si, cand hotii s-au furisat fara zgomot in camera, unde credeau ca victima lor doarme adanc, a injunghiat primul om care a intrat, acesta cazandu-i mort la picioare. Ceilalti noua, vazand aceasta, au intrat cu sabiile trase, dar Gompachi, luptand cu disperare, a reusit sa ii invinga pana la urma, omorandu-i. Dupa ce a scapat de dusmani in acest mod, a iesit afara si a strigat fata care a venit langa el alergand, alegand sa il insoteasca catre Mikawa, unde locuia tatal sau. Cand au ajuns in Mikawa, el a condus fecioara pana la casa tatalui ei si i-a povestit cum el fiind prins de hoti a primit ajutorul fetei sale care l-a salvat de la moarte din mila sa cea mare. Si cum el, pentru a isi plati serviciul, a salvat-o de la sclavie si a adus-o inapoi acasa. Cand batranii si-au vazut fata revenita acasa au fost coplesiti de bucurie si au plans de fericire. In recunostinta lor l-au rugat pe Gompachi sa ramana alaturi de ei, pregatindu-i festine si oferindu-i distractii cu cea mai mare ospitalitate. Dar fiica lor, care se indragostise de el pentru frumusetea si onoarea lui, isi petrecea zilele gandindu-se la el si numai la el. Tanarul insa, in ciuda bunavointei negustorului, care dorea sa il adopte ca pe fiul sau incercand din rasputeri sa il convinga sa accepte aceasta, voia sa ajunga la Yedo si sa se angajeze ca ofiter la casa unui lord; asa ca el a refuzat darurile tatalui si discursurile blande ale fiicei si s-a pregatit de calatorie. Batranul negustor, vazand ca Gompachi nu putea fi convins sa isi schimbe telurile, i-a dat un cadou de despartire constand in 200 de uncii de argint si cu mult regret si-a luat la revedere.

Dar fecioara jelea, statea plangand din toata inima pentru ca dragostea sa plecase. El, gandindu-se mai mult la ambitie decat la dragoste, a venit la ea si a consolat-o si i-a spus: „Inceteaza sa mai plangi, draga mea, si nu mai jeli, pentru ca ma voi intoarce in curand la tine. Tu, intre timp, sa imi fii loiala si fidela, ingrijindu-ti parintii cu piosenie.”

Asa ca ea si-a sters lacrimile si a zambit din nou cand l-a auzit promitandu-i ca se va intoarce rapid la ea. Si Gompachi a plecat in drumul sau, in curand ajungand langa Yedo.

Dar pericolele pe care avea sa le infrunte nu se terminasera: intr-o noapte tarzie, ajungand la locul numit Suzugamori, in vecinatatea lui Yedo, s-a intalnit cu sase talhari care l-au atacat, vrand sa il omoare si sa ii fure toate posesiile. Netulburat, si-a scos sabia si a omorat pe doi dintre ei; dar, fiind foarte obosit dupa lunga sa calatorie, ceilalti patru aproape sigur ca il invingeau daca nu il salva un negustor care se intampla sa treaca pe acolo si, vazandu-l in pericol, a venit sa il ajute.

Va urma pe acelasi subiect. Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

09
iul.
08

Despre alchimie Part 1

Am terminat de vorbit despre Necronomicon si ma gandeam sa continuam pe linia ocultului. Bineinteles, nimic strigator la cer, doar niste idei despre care toti am auzit si avem pareri, dar nu stim prea bine despre ce este vorba. Deci, in timp ce papam un compot de portocale si ma gandeam cum de sunt inca atat de proaspete si tari si cam ce substante chimice au folosit, mi-a venit IDEEA: alchimie. Toti am auzit de ea, nu? Si cati dintre voi stiti cu ce se ocupa de fapt in afara de incercarea de a transforma alte metale in aur? Nu prea multi, nu?

Deci, sa incepem:

Alchimia, ca toate artele magice de altfel, este bazata pe credinta ca Universul este unitar. Alchimistii au gasit un principiu al unitatii si al ordinii in substanta denumit Prima Materie, care ramane neschimbata in spatele aparentei diversitati. Prima Materie nu este materie in sensul obisnuit al termenului, dar este posibilitatea de a deveni a materiei. Nu poate fi descrisa decat prin termeni contradictorii. Nu are calitati sau proprietati, dar in acelasi timp are toate calitatile si proprietatile posibile pentru ca ea contine posibilitatea tuturor lucrurilor latente din interiorul ei. Prima Materie este ceea ce a ramas cand toate caracteristicile unui obiect au fost smulse din acesta.

Pana in secolul al XVIII-lea, chiar si mai tarziu in cazuri rare, alchimistii credeau ca toate caracteristicile unui obiect pot fi indepartate din acesta pentru a dezvalui Prima Materie, careia i se puteau adauga caracteristici mai bune. Ei erau sustinuti si de teoria larg raspandita a materiei, dezvoltata de Platon si Aristotel la inceput, continuata de filozofi mai tarzii, teoria celor patru elemente. Conform acestei teorii, care a ramas neatacata pana in secolul al XVII-lea cand Robert Boyle a contestat-o, Universul a fost construit de un zeu sau de o inteligenta supranaturala de rang inferior care a creat si Prima Materie, sau care i-a descoperit existenta, a manipulat-o si a animat-o. Cele patru elemente: focul, aerul, apa si pamantul au fost primul rezultat din Prima Materie. Fiecare dintre aceste elemente combina doua dintre cele patru atribute primare ale oricaror obiecte si fiinte: cald, rece, umed si uscat. Focul este cald si uscat, aerul este cald si umed, apa este rece si umeda, pamantul este rece si uscat. Totul este alcatuit din aceste patru elemente, iar diferentele dintre obiecte sau fiinte sunt cauzate de proportia diferita in care sunt combinate elementele.

Daca unul dintre atributele unui element este modificat, atunci acesta se transforma in alt element. Cand focul – care este cald si uscat – isi pierde caldura devine rece si uscat transformandu-se in pamant – adica devine cenusa. Cand apa – care este rece si umeda – este incalzita, devine calda si umeda si de transforma in aer – adica devine vapori.

Aceasta teorie este esentiala pentru alchimie pentru ca lasa loc posibilitatii transmutatiei. Aurul este o combinatie a celor patru elemente intr-o anumita proportie. Celelalte metale sunt combinatii ale acelorasi elemente intr-o proportie un pic diferita. Schimband proportiile din combinatie – prin incalzire si racire, uscare si lichifiere – celelalte metale ar fi putut fi transformate in aur.

Ocultistii moderni, multi dintre care cred ca unii dintre alchimisti chiar au reusit sa faca aur, in general accepta teoria celor patru elemente. Cercetari moderne confirma vechea invatatura conform careia Universul a fost creat din patru elemente: foc, aer, apa, pamant, in ordinea precizata, fiecare crescand din predecesorul sau si toate animate la randul lor de Cuvantul rostit asupra lor in timpul Creatiei. Dar in ocultismul modern cele patru elemente sunt patru conditii in care poate exista energia. Focul inseamna electricitate, aerul este starea gazoasa, apa este starea lichida, iar pamantul este starea solida. Toate lucrurile exista intr-una sau intr-alta dintre aceste conditii, sau intr-o combinatie a lor, iar o conditie poate fi transformata in alta.

Posibilitatea teoretica a transmutatiei a fost confirmata in practica de alchimistii timpurii prin tehnica de prelucrare a metalelor contemporana lor. Mesterii din Egipt, unde se pare ca a aparut pentru prima data alchimia in secolele de dinaintea si de dupa nasterea lui Hristos, faceau amestecuri de argint si cupru care semanau foarte bine cu aurul cu atat de multa precizie incat un sistem complicat de termeni a aparut pentru a face distinctia intre diferitele varietati de „aur” de pe piata. Un papirus scris in greaca in 300 d. Hr., gasit in Teba, in Egipt, contine cateva procedee de a produce aur si argint din alte metale si sustine ca rezultele vor trece toate testele de determinare ale argintului si aurului naturale. In aceste metode si altele timpurii accentul se pune pe schimbarea culorii metalului, ingalbenindu-l sau albindu-l pana cand seamana cu aur, respectiv argint.

Mesterii din lumea antica erau foarte preocupati de imitarea naturii, folosind amestecuri si vopseluri pentru a face materiale care semanau cu cele naturale. Credinta ca natura poate fi imitata a devenit una dintre teoriile fundamentale ale alchimiei, rezumata in maxima „cea mai naturala si mai perfecta -sic- opera este crearea a ceea ce este asemenea operei originale”. Combinata cu aceasta teorie era credinta ca metalele mai putin valoroase – sau de baza – sunt imperfectiuni ale naturii. Natura intotdeauna tinteste catre perfectiune si se straduieste sa faca metalul perfect, aurul, care este cel mai putin supus coroziunii si matuirii. Dar procesele din natura de multe ori dau gres si rezultatul este crearea unor alte materiale, imperfecte. Cand un alchimist incerca sa transforme un metal de baza in aur, el credea ca il elibereaza de impuritatile sale si il tranforma in ceva mai pretios catre care oricum aspira in mod natural. Aurul sau trebuia sa fie aur adevarat si procedeele sale erau de obicei copiate si adaptate dupa procesele prin care se formeaza aurul in mod natural in pamant.

Despre alchimia cosmica:

Va urma pe acelasi subiect. Urmatoarele articole din aceasta serie le gasiti aici.

08
iul.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 10

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Acesta este ultimul articol in care discut despre Noh si Kyogen. Urmeaza o pauza, in care va prezint alta poveste din folclorul japonez, apoi urmeaza ultimul capitol din teatrul japonez, si anume teatrul bunraku. Sper ca nu v-am plictisit prea tare. 🙂

Kyogen religios

din aceasta categorie fac parte: O umbrela in loc de evantai, Zeul fericirii, Ebisu si Bishamon, Rasete dupa taxe, O palarie pentru doi, Cratite si tobe, Trei nepoti numiti Zaiho etc.

Continutul pieselor Kyogen religioase este in general unul de celebrare, corespunzand Nohului religios. Caracteristica lor speciala este natura ritualica.

Kyogen despre daimyo

din aceasta categorie fac parte: Un barbat se preface ca este sabie, Luptand cu un tantar, Sageata din piele de maimuta, Lacrimi negre de crocodil, Daimyo-ul si trifoiul inflorit de tufis, Doi daimyo, Salvat de o asemanare, Buaku fantoma vie etc.

Aceste piese au ca personaj principal un daimyo, reprezentativ pentru Kyogen fiind Taro Kaja. Desi este numit daimyo, nu este din rangul inalt al societatii. Pentru ca este inocent si prostut, el cauzeaza multe probleme si agitatie.

In Daimyo-ul si trifoiul inflorit de tufis, un daimyo din mediul rural se duce sa vada tufele de trifoi inflorit dintr-o gradina cu Taro Kaja si acolo i se cere sa recite un poem waka, ceea ce face, dar cu multe greseli. Dupa o deghizare de prostie, piesa portretizeaza foarte vivid buna dispozitie a daimyo-ului.

Kyogen despre Taro Kaja

din aceasta categorie fac parte: Prajind ghinde, Calul Shidohogaku, Sunetul clopotelor, Sase incarcaturi de lemn, Cadoul pierdut, Cantat orizontal, Indoirea franghiei, Otrava delicioasa etc.

Cunoscut si ca Kyogen cu servitori, aceste piese au ca personaj principal un servitor pe nume Taro Kaja. El adora sa bea vin, isi neglijeaza datoriile, este un om cinstit, foarte istet, las si foarte lenes – un set complex de contradictii care il alcatuiesc pe Taro Kaja, cel mai reprezentativ si fascinant personaj din genul de comedie Kyogen.

In Calul Shidohogaku, conform ordinelor stapanului sau, Taro Kaja imprumuta niste ceai, o sabie si un cal de la unchiul stapanului, care ii spune ca de fiecare data cand isi va drege vocea, calul se va salta pe picioarele din spate; dupa ce a fost aruncat din sa, stapanul il alearga pe Taro Kaja pana in afara scenei, amenintandu-l cu diferite pedepse.

Kyogen despre gineri / Kyogen feminin

din aceasta categorie fac parte: Hakama doi intr-unul, Ginerele in barca, Carligul de peste magic, Ginerele care arunca apa, Fermierul Oko si fermierul Sako, Sinucidere cu o coasa, Vinul matusii tepoase, Prajiturile de orez ale lui Narihira, etc.

Aceste piese au ca personaje principale gineri care isi viziteaza socrii si care cauzeaza tot felul de probleme, sotii care isi depasesc in abilitati sotii, sau soti pe care sotiile nu se pot baza – zugravesc drama din situatii obisnuite.

Kyogen demonic/cu un preot rezboinic

din aceasta categorie fac parte: Razboinicul Asahina, Un demon indragostit, Tunet, Crabul, Hotul Persimmon, Melcul, Barba fortificata, Tsuen preotul cu ceai, Caracatita, etc.

Acest grup de piese contine caricaturizari, personificarea unui demon, un preot razboinic care nu isi poate folosi in mod corect puterile supranaturale – piese care fac haz de ceea ce nu este atat de bun precum pare.

In Barba fortificata, un barbat cu o barba lunga si deasa de care este foarte mandru este ales sa joace un rol important in festivalul ce va veni, dar atunci cand sotia sa nu face nimic din ce ii cere, o trimite departe. Insa ea se intoarce cu toate femeile din cartier inarmate cu arme ciudata pentru a ii taia barba. Desi o fortificase, ea ii distruge fortificatiile si ii smulge barba din radacina. Desi este scrisa si jucata in stil Noh, absurditatea barbatului care isi construieste o fortificatie in jurul barbii este legendara.

Kyogen cu preot/om orb

din aceasta categorie fac parte: O disputa religioasa, Ceremonie cu donatie, Calugarita care plange, Acolitul confuz, Apa care deseneaza, Sculptorul fals, Cele sase statui, Orbul care vede luna, etc.

Ignoranta si avaritia calugarilor si, in principal, superficialitatea de a nu ne cunoaste eul sunt zugravite in aceste piese. Unele dintre personajele tipice ale acestor piese includ calugari si chiar acoliti, talhari care pretind ca ar fi sculptori budisti si orbi.

Kyogen deosebit

din aceasta categorie fac parte: Hotul de pepeni, Cutia de ceai, Falsul rege al ingerilor, Disputa ghipsului, Banditii lasi, O datorie platita cu o poezie, O vaca numita Sideseat etc.

Aceasta categorie contine toate piesele Kyogen care nu pot fi incadrate in celelalte categorii. Sunt tipuri variate si unele au personaje interesante cum ar fi hoti lenesi sau talhari prosti.

08
iul.
08

Concluzie Necronomicon

Celelalte articole din aceasta serie le gasiti aici. Articolul de astazi este scurtut, este incheierea. Sper ca v-am trezit cat de cat interesul asupra acestui subiect sau ca macar v-a facut placere sa cititi aceste informatii. 🙂

Unde poate fi gasit Necronomicon?

Nu se stie nimic despre aceasta problema, este cel mai simplu si mai scurt raspuns. Din nou, se suspecteaza ca Crowley a avut un rol in aceasta. In 1912 Crowley l-a cunoscut pe Theodor Reuss, conducatorul Ordo Templi Orientis (OTO) din Germania si a lucrat in acel ordin pentru cativa ani pana cand in 1922 Reuss a demisionat pentru a lasa conducerea lui Crowley. Astfel, il avem pe Crowley fiind in stransa legatura pentru zece ani cu un un conducator al unui grup masonic german. Intre anii 1933 si 1938 cele cateva copii cunoscute ale Necronomicon au disparut pur si simplu; cineva din guvernul german al lui Adolf Hitler a devenit interesat de literatura obscura oculta si a inceput sa incerce sa obtina toate copiile prin orice mijloace.

Traducerea lui Dee a disparut de la Bodleian dupa un jaf in 1934. Muzeul Britanic a suferit de asemenea niste jafuri, iar editia Wormius a Necronomiconului a fost stearsa din catalog si pastrata intr-o camera sub pamant intr-o mina convertita din Wales – unde au fost pastrate si Bijuteriile Coroanei in timpul celui de al doilea razboi mondial. Alte librarii si-au pierdut copiile si in ziua de azi nu exista nici o librarie care sa aiba listat in vreun catalog Necronomiconul. Locatia prezenta a copiilor dupa Necronomicon este necunoscuta, dar exista o poveste despre o colectie de documente magice si oculte alcatuita in timpul razboului in aria muntoasa Osterhorn de langa Salzburg – aceasta poveste ar putea fi legata de zvonul recurent cum ca exista o copie legata cu pielea victimele unui lagar de concentrare.

Concluzie

Mitul acestei carti ma fascineaza. Legendele care s-au construit in jurul ideii propuse de aceasta – si de alte carti asemanatoare – nu sunt de natura sa linisteasca spiritul uman. Nu propun un viitor luminos, in care lumina triumfa. Dimpotriva. Nu stiu daca este adevarata cartea sau doar o fabulatie a unor minti de geniu din acea perioada, ca cele ale lui Dee si Crowley – sau chiar Lovecraft – care au pus cap la cap anumite coincidente din folclorul mai multor popoare si au faurit aceasta poveste. Nici nu vreau sa stiu. POVESTEA si REACTIILE pe care le trezeste in fiecare conteaza. Majoritatea reactionam diferit: unii sunt dezgustati, altii isi doresc sa ajute la revenirea „Celor vechi”, in timp ce unii vor puterea acestor fiinte mitice pentru ei. Multi devin obsedati de studiul acestor legende. TU?

Neil Gaiman despre Lovecraft, despre mitul Necronomicon/Cthulhu pe care acesta se presupune ca l-a creat:

04
iul.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 9

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Astazi vom discuta despre restul categoriilor de piese Noh si vom face introducerea tipurilor de piese Kyogen. Maine va fi ultimul articol despre Noh si Kyogen, urmand sa va mai impartasesc o poveste din folclorul japonez, iar apoi sa incheiem subiectul teatrului japonez cu teatrul bunraku – teatrul de papusi -.

-> A patra categorie de piese

din aceasta categorie fac parte: Dansatorul nebun Hyakuman, Nebuna de la raul Sumida, Curtarea lui Komachi, Pasarile amaraciunii, Perna lui Han-tan, Bariera Ataka, Servitorul Jinen, Doamna Aoi, Demonul din Dojoji, etc.

Al patrulea grup de piese Noh sunt numite si Noh deosebit pentru ca includ o varietate de stiluri.

Nebuna de la raul SumidaSumidagawa – a fost scrisa de fiul lui Zeami, Motomasa, care a murit destul de tanar. In actul unu o mama – shite – calatoreste la raul Sumida din est in cautarea fiului sau care fusese prins de negustorii de sclavi. Cand isi spune povestea vaslasului – waki -, el ii spune ca fiul ei este mort. Cand mama se roaga in fata mormantului lui vede un spirit in fata sa, dar cand incearca sa il atinga, acesta dispare in timp ce se ivesc zorii. Aceasta este una dintre multele Noh nebunmonogurui no – in care personajul principal jeleste o despartire fortata de unul dintre cei dragi.

O adaptare dupa Sumidagawa:

-> A cincea categorie de piese Noh

din aceasta grupa fac parte: Goblinul de la muntele Kurama, Demonul si luminisul de artari, Padurarul, Zeul dragon al altarului Kasuga, Cautatorul de perle, Leul podului de piatra, Spiridusul care se furiseaza, etc.

Al cincilea grup de piese sunt numite Noh de incheierekiri no – si toate au un ritm rapid si se folosesc de o toba imensa numita taiko. Toate piesele din acest grup au ca si personaje principale goblini, demoni, zei dragoni sau o alta fiara supranaturala, desi sunt anumite piese in care eroul este un nobil sau care au multe fraze extrem de respectuoase.

Spiridusul care se furiseazaShojo – este o piesa construita din cuvinte marete. Are loc intr-un sat din provincia Yangtze in China. Un spiridus – shite – care traieste in mare vine in fata unui barbat pe nume Gao-feng – waki -, un vanzator de vin extrem de pios. Spiridusul se imbata si se distreaza dansand, dupa care ii povesteste barbatului ca a primit o binecuvantare: indiferent cat de mult vin va scoate din butoaie, acesta nu s eva termina niciodata. Cand piesa este jucata un dans special numit MidareDezordine – poate fi vazut.

Tipuri de piese Kyogen

Kyogen este un teatru al rasului bazat pe cuvinte marete, satira, umor, care foloseste viata medievala si povestile populare ca temele sale principale si care s-a dezvoltat ca drama dialogata, ca drama a povestitului care pune mare importanta pe cuvinte. Este descendentul direct al artei Sarugaku si, pentru a arata esenta lucrurilor intr-o maniera atractiva, nu este doar realist, ci are si o anumita forma de expresie stilizata. A simplificat tipurile de caractere, scena, decorurile, iar mastile sale au devenit exagerate. Comedia Kyogen a devenit o forma de distractie oficiala in perioada Edo, apoi fiind rafinata. Desi satira si vulgaritatea din perioada Edo au fost reduse, arta glumelor destepte si a umorului de bun gust a fost slefuita. O „arta a cuvintelor”, dispozitia sa vesela si vocalizarea deosebita sunt in asa fel incat atunci cand doua personaje vorbesc in acelasi timp, discursurile lor pot fi auzite si distinse de audienta. Pe baza corectitudinii rare si a stilului de actorie stilizat, povestile sale dezvolta multe scene care evoca un ras voios lasand audienta binedispusa.

Sunt aproximativ 260 de piese in repertoriul prezent al Kyogen. Incepand cu servitorul Taro Kaja, toate au personaje cu inima mare si puternice care insufla viata in situatii familiare ale oamenilor simpli din perioada feudala. Pot fi impartite in categorii in functie de personajul infatisat in: piese cu oameni norocosi, zei ai destinului fericit, fermieri, daimyo, servitorii Taro Kaja si Jiro Kaja, gineri, sotii, demoni, preoti razboinici, calugari buddhisti, orbi, hoti sau inselatori. Productia, metoda de expresie si costumele pieselor sunt strans legate de aceasta clasificare.

Va urma pe acelasi subiect.




Add to Technorati Favorites

RSS Pauza de cafea

Ganduri trecute

Ne-am mai plimbat pe

Reclame