Posts Tagged ‘cultura

10
iul.
08

Dragostea lui Gompachi si Komurasaki Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

S-a dovedit ca acest negustor bland, care l-a ajutat fara sa clipeasca pe Gompachi, era de fapt Chobei din Bandzuin, seful Otokodate sau Societatea Prietenoasa a negustorilor din Yedo – un om faimos in analele orasului ale carui viata si aventuri sunt recitate pana in aceasta zi, facand subiectul unei alte povesti.

Cand talharii au disparut, Gompachi, intorcandu-se catre salvatorul sau, a spus –

„Nu stiu cine sunteti, domnule, dar trebuie sa va multumesc pentru ca m-ati salvat dintr-un mare pericol.”

Si in timp ce continua sa isi exprime recunostinta, Chobei i-a raspuns –

„Nu sunt decat un modest negustor, un om umil si, daca talharii au fugit, a fost mai mult norocul dumneavoastra decat meritul meu. Dar nu pot decat sa va admir pentru cum ati luptat. Ati dat dovada de un curaj si o pricepere mult peste varsta dumneavoastra, domnule.”

„Intr-adevar”, a raspuns tanarul zambind incantat la auzirea laudei, „sunt inca tanar si neexperimentat si imi este chiar rusine de stilul meu neindemanatic de a manui sabia.”

„Si pot sa va intreb domnule, sunteti legat de vreun stapan?”

„Sunt doar un ronin si nu am un tel bine stabilit.”

„Aceasta este o slujba proasta” a spus Chobei, fiindu-i mila de tanar. „Insa, daca imi scuzati indrazneala de a va face o asemenea oferta, fiind doar un negustor, pana cand va veti gasi un loc de munca, va pun saracacioasa mea casa la dispozitie.”

Gompachi a acceptat oferta noului sau prieten de incredere cu multe multumiri; asa ca Chobei l-a condus la casa sa, unde l-a cazat si l-a distrat cu multa ospitalitate pentru cateva luni. Si acum Gompachi, neavand nici o grija pe lume, a cazut in patima viciilor, ducand o viata fara scop, gandindu-se la nimic altceva decat la satisfacerea mofturilor si dorintelor sale; a inceput sa frecventeze Yoshiwara, un cartier al orasului destinat caselor de ceai si altor case de placeri, unde frumusetea sa atletica a atras multa atentie si l-au facut un favorit intre toate frumoasele cartierului.

Cam tot atunci, barbatii au inceput sa laude farmecele lui Komurasaki, sau „Micuta mov”, o tanara care venise de curand la Yoshiwara si care isi depasea rivalele in frumusete si complimente. Gompachi, ca si restul lumii, a auzit atat de multe despre faima ei incat a hotarat sa se duca la casa care o tinea, „Cele trei coaste ale marii”, si sa evalueze singur daca ea isi merita laudele. Deci a pornit catre fata intr-o zi si, ajugand la „Cele trei coaste ale marii”, a cerut sa o vada pe Komurasaki. A fost indrumat catre camera in care aceasta statea, inaintand catre ea; dar cand ochii li s-au intalnit, amandoi au scos un tipat de uimire pentru ca aceasta Komurasaki, faimoasa frumusete a Yoshiwarei, s-a dovedit a fi fata pe care Gompachi o salvase cu cateva luni in urma din ascunzatoarea hotilor si pe care o redase parintilor sai din Mikawa. O lasase in prosperitate si cu influenta, cel mai drag copil al unui tata bogat, cand schimbasera juraminte de dragoste si de fidelitate; si acum se intalneau intr-o ceainarie comuna in Yedo. Ce schimbare! Ce contrast! Cum se schimbasera bogatiile in rugina si juramintele in minciuni!

„Ce este asta?” a strigat Gompachi cand si-a revenit din soc. „Cum de te gasesc aici urmand aceasta profesie necurata, in Yoshiwara? Te rog explica-mi aceasta, pentru ca in mod sigur exista un mister pe care nu il inteleg.”

Dar Komurasaki – care in mod neasteptat isi reintalnise iubitul dupa care tanjise si era impartita intre rusine si bucurie – a raspuns, plangand –

„Intr-adevar! Povestea mea este una trista si prea lunga. Dupa ce ne-ai parasit anul trecut, calamitatile si ghinionul au cazut peste casa noastra; si cand parintii mei au devenit saraci, am ajuns la capatul rabdarii nestiind cum sa ii sustin: asa ca mi-am vandut nenorocitul acesta de corp stapanului acestei case si am trimis niste bani mamei si tatalui meu; dar, in ciuda acestora, problemele s-au inmultit asupra lor si acum, in sfarsit, au murit in mizerie si jale. Si uite asa traieste in aceasta lume larga o nefericita ca mine! Dar acum ca te-am intalnit din nou – tu care esti atat de puternic – ma poti ajuta pe mine care sunt atat de slaba. M-ai salvat o data, te implor, nu ma abandona acum!”. Si in timp ce isi spunea povestea demna de mila lacrimile siroiau din ochii ei.

„Aceasta este intr-adevar o poveste trista.” a spus Gompachi, foarte afectat de istorisire. „Trebuie sa fi fost foarte mult ghinion in familia ta care cu atat de putin timp in urma era atat de infloritoare. Insa nu mai jeli pentru ca nu te voi renega. Este adevarat ca sunt prea sarac pentru a te rascumpara din sclavie, dar in orice caz ma voi stradui sa nu mai fi chinuita. Iubeste-ma deci si pune-ti toata increderea in mine.” Cand l-a auzit vorbind atat de tandru s-a simtit consolata si nu a mai jelit, deschizandu-si intreaga inima lui, uitandu-si necazurile din trecut in marea bucurie de a il fi intalnit din nou.

Cand a venit timpul ca el sa plece, a imbratisat-o cu mult drag si s-a intors la casa lui Chobei; dar nu putea sa si-o alunge pe Komurasaki din minte si se gandea numai la ea, asa ca s-a obisnuit intr-un final sa se duca zilnic la Yoshinawara sa o vada si, daca vreo intamplare il impiedica sa o viziteze, ea, lipsindu-i iubitul, devenea nerabdatoare si ii scria pentru a il intreba de ce absenteaza. Continuandu-si modul de viata, banii lui Gompachi au inceput sa se termine si, fiind un ronin fara un stapan constant, nu avea nici o metoda de a isi reinnoi fondurile. Fiindu-i rusine sa apara fara un ban la „Cele trei coaste ale marii”, un spirit rau s-a dezvoltat inlauntrul sau si a omorat un om, furandu-i banii si cheltuindu-i la Yoshinawara.

(Image credit)

Va urma pe acelasi subiect.

Reclame
09
iul.
08

Dragostea lui Gompachi si a lui Komurasaki Part 1

Incepem o alta poveste japoneza, de data aceasta despre dragoste neimplinita:

Acum 230 de ani traia sub stapanirea unui daimyo din provincia Inaba un tanar numit Shirai Gompachi care, cand abia implinise 16 ani, isi castigase deja o reputatie pentru frumusetea si curajul sau, si pentru iscusinta in manuirea armelor. Intr-o zi, unul dintre cainii lui s-a luptat cu un caine apartinand unuia dintre membrii clanului sau si cei doi stapani, fiind tineri pasionali, discutand contradictoriu despre al cui caine castigase batalia au inceput sa se certe si au ajuns la lovituri. Gompachi si-a omorat adversarul si, ca si consecinta, a fost obligat sa isi paraseasca tara, refugiindu-se in Yedo.

Asa ca Gompachi si-a inceput calatoriile.

Intr-o noapte, obosit si cu durere de picioare, a intrat in ceea ce parea a fi un han la marginea drumului, a comandat ceva racoritor si s-a dus la culcare, nestiind de pericolul care il ameninta: hanul era de fapt locul de adunare al unei gasti de talhari, in cursa carora cazuse fara nici macar sa suspecteze aceasta. Geanta lui Gompachi nu era prea valoroasa, dar sabia si teaca valorau cam 300 de uncii de argint si pe acestea talharii – care erau zece – pusesera ochii. Ei hotarasera sa il omoare pe proprietar pentru a le obtine, dar el, fara a banui nimic, a continuat sa doarma simtind o falsa siguranta.

In mijlocul noptii a fost speriat din somnul sau adanc de auzul deschiderii usii de la dormitorul sau si, trezindu-se cu mult efort, a vazut o tanara foarte frumoasa, de 15 ani, facandu-i semne sa nu faca zgomot. Fata a venit la capul patului sau soptindu-i:

„Domnule, stapanul acestei case este seful unei gasti de talhari care a planuit sa te omoare in aceasta noapte pentru a iti lua hainele si sabia. Eu sunt fata unui negustor bogat din Mikawa: anul trecut talharii au venit la casa noastra si au furat comoara tatalui meu si pe mine. Te rog, domnule, ia-ma cu tine si hai sa fugim din acest loc ingrozitor.”

Plangea in timp ce vorbea si la inceput Gompachi era prea speriat pentru a-i raspunde, dar fiind un tanar foarte curajos si descurcaret, si-a revenit imediat din soc si a hotarat ca trebuie sa omoare hotii si sa o scoata pe aceasta fata din mainile lor. Asa ca a raspuns:

„Pentru ca spui tu, ii voi omori pe acesti hoti si te voi salva chiar in aceasta noapte; dar tu, cand voi incepe sa ma lupt, vei fugi afara din casa pentru a nu fi cumva ranita accidental si vei ramane ascunsa pana cand ma voi altura tie.”

Dupa ce au facut aceasta intelegere fata a plecat pe drumul sau. Dar el a stat treaz, tinandu-si respiratia si asteptand si, cand hotii s-au furisat fara zgomot in camera, unde credeau ca victima lor doarme adanc, a injunghiat primul om care a intrat, acesta cazandu-i mort la picioare. Ceilalti noua, vazand aceasta, au intrat cu sabiile trase, dar Gompachi, luptand cu disperare, a reusit sa ii invinga pana la urma, omorandu-i. Dupa ce a scapat de dusmani in acest mod, a iesit afara si a strigat fata care a venit langa el alergand, alegand sa il insoteasca catre Mikawa, unde locuia tatal sau. Cand au ajuns in Mikawa, el a condus fecioara pana la casa tatalui ei si i-a povestit cum el fiind prins de hoti a primit ajutorul fetei sale care l-a salvat de la moarte din mila sa cea mare. Si cum el, pentru a isi plati serviciul, a salvat-o de la sclavie si a adus-o inapoi acasa. Cand batranii si-au vazut fata revenita acasa au fost coplesiti de bucurie si au plans de fericire. In recunostinta lor l-au rugat pe Gompachi sa ramana alaturi de ei, pregatindu-i festine si oferindu-i distractii cu cea mai mare ospitalitate. Dar fiica lor, care se indragostise de el pentru frumusetea si onoarea lui, isi petrecea zilele gandindu-se la el si numai la el. Tanarul insa, in ciuda bunavointei negustorului, care dorea sa il adopte ca pe fiul sau incercand din rasputeri sa il convinga sa accepte aceasta, voia sa ajunga la Yedo si sa se angajeze ca ofiter la casa unui lord; asa ca el a refuzat darurile tatalui si discursurile blande ale fiicei si s-a pregatit de calatorie. Batranul negustor, vazand ca Gompachi nu putea fi convins sa isi schimbe telurile, i-a dat un cadou de despartire constand in 200 de uncii de argint si cu mult regret si-a luat la revedere.

Dar fecioara jelea, statea plangand din toata inima pentru ca dragostea sa plecase. El, gandindu-se mai mult la ambitie decat la dragoste, a venit la ea si a consolat-o si i-a spus: „Inceteaza sa mai plangi, draga mea, si nu mai jeli, pentru ca ma voi intoarce in curand la tine. Tu, intre timp, sa imi fii loiala si fidela, ingrijindu-ti parintii cu piosenie.”

Asa ca ea si-a sters lacrimile si a zambit din nou cand l-a auzit promitandu-i ca se va intoarce rapid la ea. Si Gompachi a plecat in drumul sau, in curand ajungand langa Yedo.

Dar pericolele pe care avea sa le infrunte nu se terminasera: intr-o noapte tarzie, ajungand la locul numit Suzugamori, in vecinatatea lui Yedo, s-a intalnit cu sase talhari care l-au atacat, vrand sa il omoare si sa ii fure toate posesiile. Netulburat, si-a scos sabia si a omorat pe doi dintre ei; dar, fiind foarte obosit dupa lunga sa calatorie, ceilalti patru aproape sigur ca il invingeau daca nu il salva un negustor care se intampla sa treaca pe acolo si, vazandu-l in pericol, a venit sa il ajute.

Va urma pe acelasi subiect. Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

11
iun.
08

Mecanismul din Antikythera Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Este acum stiut ca naufragiul a avut loc in primul secol inainte de Hristos. Primul fragment examinat de Stals a fost una dintre placutele ruginite si incriptionate care fac parte din mecanismul Antichytera. Stals a observat imediat ca inscriptia era antica. In opinia epigrafului Benjamin Dean Meritt, formele literelor sunt acelea din primul secol inainte de Hristos si nu pot fi mai vechi de 100 i.Hr., dar nici mai noi de era lui Hristos. Stabilirea vechimii este sustinuta si de continutul inscriptiilor. Cuvintele folosite si intelesul lor astronomic sunt specifice acestei perioade. De exemplu, cea mai mare si completa parte a unui inscriptii este o parapegma – un calendar astronomic – similar celui scris de Geminus, care se crede ca a trait in Rodos in 77 i.Hr. Putem deci sa fim aproape siguri ca mecanismul nu a ajuns cumva in epava intr-o era mai tarzie. Mai mult, nu putea sa fi fost prea vechi cand a fost luat la bordul navei ca marfa sau prada.

Imediat ce au fost descoperite, fragmentele au fost examinate de fiecare arheolog care s-a aratat interesat; astfel a inceput lungul si greul proces de identificare a mecanismului si de determinare a functiei sale. Unele lucruri au fost clare de la inceput. Importanta unica a acestui obiect era evidenta, iar mecanismul era uimitor de complex. Dupa inscriptii si cadrane mecanismul a fost identificat ca fiind un dispozitiv astronomic. Prima teorie a fost ca se putea sa fie un instrument de navigatie – poate un astrolab. Unii au crezut ca era un fel de mic planetariu de felul celor care se spune ca au fost facute de Arhimede. Din pacate, fragmentele au fost recuperate cu un strat gros de calciu si rugina. Acesta ascundea atat de multe detalii incat nimenea nu putea fi sigur de originea si constructia obiectului. Nu se putea face nimic in afara de a astepta ca tehnicienii muzeului sa isi termine munca migaloasa pentru a indeparta acest strat. Intre timp, cativa carturari au publicat rapoarte cu toate informatiile obtinute pana atunci, si prin eforturile lor unite adevarata „fata” a mecanismului a inceput sa iasa la suprafata.

Acum un consortiu international de cercetatori au efectuat analizate sofisticate asupra fragmentelor mecanismului folosind raze X si unelte care folosesc lumina pentru a scoate la iveala adevarata complexitate a acestui angrenaj uimitor.

Au concluzionat ca masinaria putea prezice eclipse, dar putea si reproduce o neregularitate in orbita lunii. Mai mult, putea sa reproduca miscarile planetelor, desi rotitele zimtate necesare nu au fost gasite. De asemenea ei au confirmat o ipoteza anterioara conform careia obiectul tinea numaratoarea anumitor cicluri lunare. „Nu stim pentru ce se folosea, dar credem ca stim ce facea” afirma astronomul Mike Edmunds de la Universitatea Cardiff din Wales.

Cautand sa demonstreze si sa experimenteze cu anumite teorii recente despre functionalitatea mecanismului din Antikythera, Edmund si colegii sai au colaborat cu Fundatia Culturala a Bancii Nationale a Greciei, cu Laboratoarele Hewlett-Packard si cu alte institutii pentru a scana fragmentele folosind doua noi metode. Pentru a studia detaliile fine ale mecanismului, acestia au facut mai multe imagin digitale, fiecare cu cu luminozitatea din alt unghi, care au rezultat practic intr-o versiune 3D a masinariei. Imagini interactive gasiti aici – aveti nevoie de Java si de putin rabdare sa se incarce toate appleturile – si o imagine rotativa a fragmentului principal aici. De asemenea au testat materialul de sub coroziune folosind un sistem de tomografie modificat. Aveti videoclipul aici.

„Am dublat cel putin partea din inscriptie care era cunoscuta” spune Edmunds, al carui grup si-a publicat descoperirile in revista numarul 30 din noiembrie „Nature” – nu pot sa va ofer linkul din cauza ca articolul nu se poate obtine decat platind 🙂 . Cuvantul „stationar” se pare ca apare de mai multe ori, referindu-se probabil la miscarea planetara, care pare sa se opreasca in anumite momente din cauza miscarii orbitale relative a Pamantului, speculeaza grupul. Cercetatorii spun ca marcajele plaseaza masinaria intre 150 si 100 i.Hr.

Cele doua cadrane din spatele mecanismului par a reprezenta eclipse si un calendar solar-lunar. Ciclul metonic este bazat pe echivalenta a 235 de luni lunare cu 19 ani solari. Grupul a gasit 34 de semne regulate pe un fragment al angrenajului. Ei estimeaza ca intreaga piesa ar fi avut 235 de divizii insirate intr-o spirala de 5 inele concentrice. Pe masura ce bratul ce arata luna lunara se rotea, un alt brat similar capului de inregistrare al unui recorder aluneca de-a lungul spiralei pentru a alege luna corecta. De notat este ca o inscriptie de pe un fragment de lemn inseamna „spirala cu 235 de diviziuni”. O pereche aditionala de roti zimtate se pare ca erau responsabile pentru o mica variatie in miscarea lunii pe cer.

Un documentar despre mecanismul din Antikythera. Foarte interesant si bine realizat:

10
iun.
08

Teatrul japonez – Kabuki Part 4

Toate articolele le gasiti aici.

Astazi vom vorbi despre actorii kabuki.

Caracteristica cea mai deosebita a kabuki ca arta teatrala in comparatie cu alte forme de arta de arta dramatica este poate accentul pus pe importanta actorului. Astfel marea majoritate a pieselor kabuki clasice au fost furnizate de scriitori in functie de teatrul pentru care lucrau. Acesti scriitori erau pe deplin constienti de punctele forte si de slabiciunile actorilor individuali, dar si de gustul lor in ceea ce priveste arta dramatica. Astfel, scriitorii faceau eforturi deosebite pentru a scoate la iveala talentul superior al acestor actori. Nu era insa ceva neobisnuit ca actorii sa vada piesele doar ca metode prin care sa atinga succesul si sa modifice povestea si replicile dupa bunul lor plac.

Insa marea arta a kabuki este cu certitudine meritul actorilor. Iar cerintele kabuki catre actor sunt imense. Pentru ca arta dramatica a kabuki este fundamentata pe stilul actoricesc deosebit, fiecare actor kabuki trebuie sa aiba pregatire speciala. O persoana care doreste sa devina actor kabuki trebuie sa isi inceapa antrenamentul din copilarie. Trebuie sa se antreneze extensiv in multe domenii are culturii artistice. Pentru ca in general kabuki se prezinta sub forma de drama muzicala, trebuie ca actorul sa aiba si cunostinte aprofundate despre dansul si muzica japoneza.

Este de asemenea demn de mentionat ca mare parte din tehnica dramatica dintr-o reprezentatie kabuki contemporana nu este constituita doar din ce au invatat actorii, ci este suma eforturilor depuse de predecesorii lor cu generatii in urma, iar informatia le este transmisa pe princpiul mostenirii familiale. Astfel, sunt astazi familii de actori kabuki care au o traditie de chiar si 17 generatii. In plus, sub regimul social feudalist din perioada Edo , veneratia liniei familiale era aproape ca o lege nescrisa. Mai mult, insasi natura artei kabuki cere antrenament si experienta. Acest sistem familial, rigid chiar si in ziua de astazi, este poate mai important decat se crede, pentru ca a facut posibila perpetuarea artei kabuki pana in zilele noastre.

Era o vreme in care actorii jucau doar rolul in care excelau. Aceasta stimula studiul exclusiv al gesturilor unui anumit personaj. Astazi, astfel de specializare este mult mai putin practicata, iar actorii sunt foarte versatili. Exista insa o exceptie: onnagata, impersonatorul de personaje feminine. Secretul frumusetii onnagata vazuta pe scena sta in faptul ca frumusetea feminina este creata artificial prin ochii unui barbat care a studiat foarte obiectiv comportamentul si psihologia sexului opus.

Cam asta ar fi tot ce trebuie sa stie un „incepator” despre kabuki. Insa inainte sa incep sa vorbesc despre teatrul noh, voi aborda alta tema legata de cultura asiatica – nu m-am hotarat inca asupra subiectului – ca sa nu devina toata seria prea plictisitoare.

Interviu cu un onnagata subtitrat in engleza. Am ramas foarte surprinsa. Placut surprinsa:

09
iun.
08

Teatrul japonez – Kabuki Part 3

Celelalte articole din aceasta seriie le gasiti aici.

Elemente estetice

1) Stil de actorie formalizat

Desi frumusetea formalizarii este unul dintre principiile estetice pe care se bazeaza intreaga arta kabuki, este cel mai bine demonstrata in stilul de actorie – cel mai important aspect al kabuki. Cand un actor kabuki se pregateste pentru un rol intr-o piesa clasica, se obisnuieste ca el sa studieze mai intai stilul perfectionat de predecesorii sai. Aceasta, chiar daca la inceput s-a intentionat sa aiba ca rezultat o reprezentatie realista, a devenit un ritual simbolic in dezvoltarea kabuki. Astfel, chiar si in piesele kabuki realiste, cele mai obisnuit gesturi sunt mai aproape de „dans” decat de „actorie”. Aproape fiecare gest este insotit de muzica. Sunt multe cazuri in care astfel de simbolizare a fost dusa pana la abstractizare, astfel incat actiunea formalizata a personajului nu mai este relevanta sau nu se mai potriveste intr-o interpretare rationala a rolului.

O tehnica speciala kabuki cunoscuta ca mie este probabil cea care tine cel mai mult la principiul frumusetii formalizate. Ea este folosita in anumite momente ale climaxului sau la sfarsitul unei piese clasice de actorul principal care se opreste pentru cateva secunde intr-o pozitie fixa si cu privirea goala. Acest tip unic de actorie este un exemplu al tendintei kabuki de a accentua la maximum frumusetea „statica”.

Formalizarea este de asemenea una dintre trasaturile aspectului vocal al kabuki. Chiar si in piesele domestice realiste, principiul care sta la baza dialogului nu este acela al naturalismului, ci al elocutiunii idealizate. Astfel, replicile din piesele kabuki, lungi monologuri in general, au o cadenta fascinanta ce se situeaza intre cantat si vorbire obisnuita. Aceasta este adevarat indeosebi cand dialogurile si monologurile sunt recitate in acompaniamentul muzicii. Astfel, actiunea de pe scena devine mult mai ritmica, iar miscarea pare mai mult catre dans.

2) Schema cromatica

Frumusetea spectaculoasa constituie una dintre caracteristicile fundamentale ale dramei kabuki. De fapt, seturile, costumele si machiajul in kabuki sunt in general apreciate de fanii teatrului ca fiind unele dintre cele mai extravagante si luxoase din lume. Se poate spune ca popularitatea kabuki astazi se datoreaza intr-o mare masura frumusetii sale pictoresti.

3) Elemente acustice

Asa cum am discutat mai devreme – si in articolele anterioare -, muzica este parte integrala din kabuki. Desi mai multe instrumente cu corzi sunt folosite in kabuki pentru a acompania actorii, dar si independent, shamisenul este cel mai folosit. Astfel, in general toata muzica din piesele kabuki se numeste muzica shamisen.

Intr-o piesa istorica sau domestica, in momentul in care se deschid cortinele, incepe muzica, aducand la viata atmosfera neanimata a scenei. Muzicienii sunt ascunsi vederii si stau in coltul din stanga al scenei. Muzica este laitmotivul piesei, da semnalul de intrare actorilor si in acompanamientul ei actorul isi recita dialogul si isi executa miscarile. In cazul dramei muzicale, muzicienii nu sunt ascunsi de spectatori, iar muzica este mult mai dominanta.

Muzica kabuki este clasificata in aproximativ 12 categorii, in functie de scoli. Dintre acestea, cele mai folosite astazi sunt nagauta, tokiwazu, kiyomoto si gidayu. Ultima este intotdeauna folosita in dramele adaptate din teatrul de papusi.

In afara de muzica, numeroase efecte audio sunt folosite intr-o piesa kabuki. Unice intre acestea este sunetul lemnelor care anunta inceputul si sfarsitul unei piese kabuki. Este repetat in masuri ritmice, staccato.

Exemplu de onnagata (barbat care impersoneaza o femeie) dansand acompaniat de shamisen comentat in engleza:

Teatrul si scena

Teatrele kabuki contemporane sunt construite, fara exceptie, in stil occidental, dar doar in ceea ce priveste constructia si facilitatile. Si-au pastrat unele dintre trasaturile distinctive ale teatrului kabuki traditional, cum ar fi hanamichi si mawari-butai.

1) Hanamichi, sau rampa impodibita cu flori

Este un pasaj care leaga partea stanga a scenei de holul din spatele spectatorilor, care este cam la nivelul umarului audientei. Este un mod in care actorii intra pe scena si ies. Hanamichi nu este un simplu pasaj insa, ci este o parte importanta a scenei. In timp ce isi fac intrarea sau iesirea folosind aceasta rampa, actorii executa unele dintre cele mai importante scene ale piesei.

2) Mawari-butai, sau scena care se invarte

Prima data inventat in Japonia aproape acum 300 de ani, aceasta metoda a fost introdusa mai tarziu si in Occident. Faceti posibila schimbarea rapida a scenei fara a intrerupe derularea povestii.

Maine voi vorbi despre actorii kabuki.

09
iun.
08

Manuscrisul Voynich Part 4

Celelalte articole din aceasta serie le gasiti aici.

Si a cam venit vremea sa incheiem seria articolelor despre acest manuscris cu cateva teorii contemporane despre el.

Anii 1990

Din 1991, un grup de entuziasti dintr-o multitudine de paturi sociale au abordat problema descifrarii, folosind si tehnologia de care dispunem astazi. Dupa numeroase e-mailuri intr-un grup de stiri Usenet, primul site ftp dedicat manuscrisului a fost creat de Jim Gillogly, cu un mailing list care inca exista, desi s-a mutat de cateva ori pana a reusit sa se mute la actualul sit.

Activitatile principale initiale ale acestui grup (in afara scopului suprem de a gasi o solutie a manuscrisului) a fost sa obtina acces la o copie „buna” a manuscrisului si sa continue/completeze transcrierea lui. Astfel, pe 1 iunie 2004, libraria Beinecke a publicat o copie digitala la inalta rezolutie. O gasiti aici.

Transcrieri care lipseau din dosarele Currier/D’Imperio au fost facute de grup, iar Reeds a descoperit o transcriere aproape completa facuta de grupul de studiu al lui Friedman, in Libraria si Arhiva George C. Marshall din Lexington, Virginia. Aceste date au fost introduse intr-un computer de J.Reeds si J.Guy.

In 1995, expertul harbalist in plante medievale Sergio Toresella a cercetat manuscrisul de la libraria Beinecke si a afirmat, intr-un articol despre plantele alchimice ale Evului Mediu, ca manuscrisul Voynich pare sa fie scris intr-un alfabet care se incadreaza in miscarea italiana umanista, si deci ar trebui sa fie datat in jur de 1460, si nu mult mai tarziu. El de asemenea sugereaza ca scopul cartii era sa imprezioneze clientela de inalta clasa snoaba a unui doctor.

Gordon Rugg

O solutie mai recenta a manuscrisului Voynich a fost dezvoltata de Gordon Rugg in 2003. Bazat pe analizele statistice facute la sfarsitul anilor ’90 si la inceputul secolului XXI de brazilianul Jorge Stolfi, omul de stiinta engleza a inaintat ideea ca manuscrisul Voynich a fost „generat” arbitrar prin tehnici disponibile in secolul al XVI-lea.

Solutia propusa consta in folosirea unei grile Cardan si a unor foi cu fragmente de cuvinte sau silabe. Cea mai mare problema de pana acum este faptul ca metoda nu reuseste sa redea un numar de trasaturi distinctive ale manuscrisului, printre care:

  • manuscrisul real se aliniaza legii lui Zipf si multe cuvinte sunt intalnite doar o singura data in manuscris. Folosirea grilelor Cardan nu se aliniaza acestei legi. Daca totusi ar fi posibil, ar fi necesar un numar foarte mare de grile;
  • un numar destul de mare de cuvinte din manuscris nu se potrivesc deloc modelului statistic (paradigmei) identificat de Stolfi (asa cum a prezentat Stolfi in notitele sale). Nu exista nici o explicatie pentru modul de generare al acestor cuvinte;
  • anumite litere apar doar in primele linii ale unui paragraf;
  • anumite litere apar doar la sfarsitul paragrafelor, iar statisticile obtinute de Stolfi pentru aparitia acestor litere sunt diferite de numerele manuscrisului;
  • „cuvintele cheie” au o statistica diferita fata de restul cuvintelor. De exemplu, fac abstractie de legea lui Zipf. Insa cuvintele in sine se aliniaza la paradigma standard de constructie a cuvintelor.

Alte neajunsuri includ:

  • tabelele care au fost oferite publicului pana acum contin doar fragmente de cuvinte care ar putea duce la formarea de cuvinte deja existente in manuscris, dar nu exista vreo ordine prestabilita in fragmente si nici un alt sistem care explica organizarea tabelelor;
  • nu este inca demonstrat faptul ca este usor de creat textul manuscrisului in acest mod. In orice caz, ilustratiile manuscrisului nu ar fi putut fi facute rapid.

In concluzie, teoria lui Gordon Rugg nu poate fi verificata, deci nici nu poate fi acceptata.

Cam acestea ar fi teoriile cat de cat serioase din zilele noastre…Desi eu am citit mult mai multe idei si cred ca descifrez ceva mai mult decat s-a oferit publicului larg. Ramane de vazut daca vreodata se va oferi o traducere completa a acestui manuscris care inclin sa cred ca nu este o farsa, ci intr-adevar un manuscris cu date pretioase. 🙂 Ar fi stupid ca totul sa fie o farsa si sa nu fi fost descoperita o data cu atatea manuscrise-falsuri din perioada Evului Mediu. Daca celelalte au putut fi demonstrate ca farse, acesta de ce nu poate fi?

07
iun.
08

Manuscrisul Voynich Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Am gasit tot manuscrisul, la o rezolutie foarte mare. Click mai jos pentru a vedea albumul creat de mine in Picassa.

Manuscrisul Voynich

Azi nu voi scrie foarte mult despre acest subiect din simplul motiv ca deja salvarea pozelor din acel album mi-a luat vreo doua ore 🙂 . Si e sambata. Dar aveti la dispozitie paginile manuscrisului pentru satisfacerea curiozitatii.

Va urma

(Image credit)




Add to Technorati Favorites

RSS Pauza de cafea

Ganduri trecute

Ne-am mai plimbat pe

Reclame