Posts Tagged ‘folclor

10
iul.
08

Dragostea lui Gompachi si Komurasaki Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

S-a dovedit ca acest negustor bland, care l-a ajutat fara sa clipeasca pe Gompachi, era de fapt Chobei din Bandzuin, seful Otokodate sau Societatea Prietenoasa a negustorilor din Yedo – un om faimos in analele orasului ale carui viata si aventuri sunt recitate pana in aceasta zi, facand subiectul unei alte povesti.

Cand talharii au disparut, Gompachi, intorcandu-se catre salvatorul sau, a spus –

„Nu stiu cine sunteti, domnule, dar trebuie sa va multumesc pentru ca m-ati salvat dintr-un mare pericol.”

Si in timp ce continua sa isi exprime recunostinta, Chobei i-a raspuns –

„Nu sunt decat un modest negustor, un om umil si, daca talharii au fugit, a fost mai mult norocul dumneavoastra decat meritul meu. Dar nu pot decat sa va admir pentru cum ati luptat. Ati dat dovada de un curaj si o pricepere mult peste varsta dumneavoastra, domnule.”

„Intr-adevar”, a raspuns tanarul zambind incantat la auzirea laudei, „sunt inca tanar si neexperimentat si imi este chiar rusine de stilul meu neindemanatic de a manui sabia.”

„Si pot sa va intreb domnule, sunteti legat de vreun stapan?”

„Sunt doar un ronin si nu am un tel bine stabilit.”

„Aceasta este o slujba proasta” a spus Chobei, fiindu-i mila de tanar. „Insa, daca imi scuzati indrazneala de a va face o asemenea oferta, fiind doar un negustor, pana cand va veti gasi un loc de munca, va pun saracacioasa mea casa la dispozitie.”

Gompachi a acceptat oferta noului sau prieten de incredere cu multe multumiri; asa ca Chobei l-a condus la casa sa, unde l-a cazat si l-a distrat cu multa ospitalitate pentru cateva luni. Si acum Gompachi, neavand nici o grija pe lume, a cazut in patima viciilor, ducand o viata fara scop, gandindu-se la nimic altceva decat la satisfacerea mofturilor si dorintelor sale; a inceput sa frecventeze Yoshiwara, un cartier al orasului destinat caselor de ceai si altor case de placeri, unde frumusetea sa atletica a atras multa atentie si l-au facut un favorit intre toate frumoasele cartierului.

Cam tot atunci, barbatii au inceput sa laude farmecele lui Komurasaki, sau „Micuta mov”, o tanara care venise de curand la Yoshiwara si care isi depasea rivalele in frumusete si complimente. Gompachi, ca si restul lumii, a auzit atat de multe despre faima ei incat a hotarat sa se duca la casa care o tinea, „Cele trei coaste ale marii”, si sa evalueze singur daca ea isi merita laudele. Deci a pornit catre fata intr-o zi si, ajugand la „Cele trei coaste ale marii”, a cerut sa o vada pe Komurasaki. A fost indrumat catre camera in care aceasta statea, inaintand catre ea; dar cand ochii li s-au intalnit, amandoi au scos un tipat de uimire pentru ca aceasta Komurasaki, faimoasa frumusete a Yoshiwarei, s-a dovedit a fi fata pe care Gompachi o salvase cu cateva luni in urma din ascunzatoarea hotilor si pe care o redase parintilor sai din Mikawa. O lasase in prosperitate si cu influenta, cel mai drag copil al unui tata bogat, cand schimbasera juraminte de dragoste si de fidelitate; si acum se intalneau intr-o ceainarie comuna in Yedo. Ce schimbare! Ce contrast! Cum se schimbasera bogatiile in rugina si juramintele in minciuni!

„Ce este asta?” a strigat Gompachi cand si-a revenit din soc. „Cum de te gasesc aici urmand aceasta profesie necurata, in Yoshiwara? Te rog explica-mi aceasta, pentru ca in mod sigur exista un mister pe care nu il inteleg.”

Dar Komurasaki – care in mod neasteptat isi reintalnise iubitul dupa care tanjise si era impartita intre rusine si bucurie – a raspuns, plangand –

„Intr-adevar! Povestea mea este una trista si prea lunga. Dupa ce ne-ai parasit anul trecut, calamitatile si ghinionul au cazut peste casa noastra; si cand parintii mei au devenit saraci, am ajuns la capatul rabdarii nestiind cum sa ii sustin: asa ca mi-am vandut nenorocitul acesta de corp stapanului acestei case si am trimis niste bani mamei si tatalui meu; dar, in ciuda acestora, problemele s-au inmultit asupra lor si acum, in sfarsit, au murit in mizerie si jale. Si uite asa traieste in aceasta lume larga o nefericita ca mine! Dar acum ca te-am intalnit din nou – tu care esti atat de puternic – ma poti ajuta pe mine care sunt atat de slaba. M-ai salvat o data, te implor, nu ma abandona acum!”. Si in timp ce isi spunea povestea demna de mila lacrimile siroiau din ochii ei.

„Aceasta este intr-adevar o poveste trista.” a spus Gompachi, foarte afectat de istorisire. „Trebuie sa fi fost foarte mult ghinion in familia ta care cu atat de putin timp in urma era atat de infloritoare. Insa nu mai jeli pentru ca nu te voi renega. Este adevarat ca sunt prea sarac pentru a te rascumpara din sclavie, dar in orice caz ma voi stradui sa nu mai fi chinuita. Iubeste-ma deci si pune-ti toata increderea in mine.” Cand l-a auzit vorbind atat de tandru s-a simtit consolata si nu a mai jelit, deschizandu-si intreaga inima lui, uitandu-si necazurile din trecut in marea bucurie de a il fi intalnit din nou.

Cand a venit timpul ca el sa plece, a imbratisat-o cu mult drag si s-a intors la casa lui Chobei; dar nu putea sa si-o alunge pe Komurasaki din minte si se gandea numai la ea, asa ca s-a obisnuit intr-un final sa se duca zilnic la Yoshinawara sa o vada si, daca vreo intamplare il impiedica sa o viziteze, ea, lipsindu-i iubitul, devenea nerabdatoare si ii scria pentru a il intreba de ce absenteaza. Continuandu-si modul de viata, banii lui Gompachi au inceput sa se termine si, fiind un ronin fara un stapan constant, nu avea nici o metoda de a isi reinnoi fondurile. Fiindu-i rusine sa apara fara un ban la „Cele trei coaste ale marii”, un spirit rau s-a dezvoltat inlauntrul sau si a omorat un om, furandu-i banii si cheltuindu-i la Yoshinawara.

(Image credit)

Va urma pe acelasi subiect.

Reclame
09
iul.
08

Dragostea lui Gompachi si a lui Komurasaki Part 1

Incepem o alta poveste japoneza, de data aceasta despre dragoste neimplinita:

Acum 230 de ani traia sub stapanirea unui daimyo din provincia Inaba un tanar numit Shirai Gompachi care, cand abia implinise 16 ani, isi castigase deja o reputatie pentru frumusetea si curajul sau, si pentru iscusinta in manuirea armelor. Intr-o zi, unul dintre cainii lui s-a luptat cu un caine apartinand unuia dintre membrii clanului sau si cei doi stapani, fiind tineri pasionali, discutand contradictoriu despre al cui caine castigase batalia au inceput sa se certe si au ajuns la lovituri. Gompachi si-a omorat adversarul si, ca si consecinta, a fost obligat sa isi paraseasca tara, refugiindu-se in Yedo.

Asa ca Gompachi si-a inceput calatoriile.

Intr-o noapte, obosit si cu durere de picioare, a intrat in ceea ce parea a fi un han la marginea drumului, a comandat ceva racoritor si s-a dus la culcare, nestiind de pericolul care il ameninta: hanul era de fapt locul de adunare al unei gasti de talhari, in cursa carora cazuse fara nici macar sa suspecteze aceasta. Geanta lui Gompachi nu era prea valoroasa, dar sabia si teaca valorau cam 300 de uncii de argint si pe acestea talharii – care erau zece – pusesera ochii. Ei hotarasera sa il omoare pe proprietar pentru a le obtine, dar el, fara a banui nimic, a continuat sa doarma simtind o falsa siguranta.

In mijlocul noptii a fost speriat din somnul sau adanc de auzul deschiderii usii de la dormitorul sau si, trezindu-se cu mult efort, a vazut o tanara foarte frumoasa, de 15 ani, facandu-i semne sa nu faca zgomot. Fata a venit la capul patului sau soptindu-i:

„Domnule, stapanul acestei case este seful unei gasti de talhari care a planuit sa te omoare in aceasta noapte pentru a iti lua hainele si sabia. Eu sunt fata unui negustor bogat din Mikawa: anul trecut talharii au venit la casa noastra si au furat comoara tatalui meu si pe mine. Te rog, domnule, ia-ma cu tine si hai sa fugim din acest loc ingrozitor.”

Plangea in timp ce vorbea si la inceput Gompachi era prea speriat pentru a-i raspunde, dar fiind un tanar foarte curajos si descurcaret, si-a revenit imediat din soc si a hotarat ca trebuie sa omoare hotii si sa o scoata pe aceasta fata din mainile lor. Asa ca a raspuns:

„Pentru ca spui tu, ii voi omori pe acesti hoti si te voi salva chiar in aceasta noapte; dar tu, cand voi incepe sa ma lupt, vei fugi afara din casa pentru a nu fi cumva ranita accidental si vei ramane ascunsa pana cand ma voi altura tie.”

Dupa ce au facut aceasta intelegere fata a plecat pe drumul sau. Dar el a stat treaz, tinandu-si respiratia si asteptand si, cand hotii s-au furisat fara zgomot in camera, unde credeau ca victima lor doarme adanc, a injunghiat primul om care a intrat, acesta cazandu-i mort la picioare. Ceilalti noua, vazand aceasta, au intrat cu sabiile trase, dar Gompachi, luptand cu disperare, a reusit sa ii invinga pana la urma, omorandu-i. Dupa ce a scapat de dusmani in acest mod, a iesit afara si a strigat fata care a venit langa el alergand, alegand sa il insoteasca catre Mikawa, unde locuia tatal sau. Cand au ajuns in Mikawa, el a condus fecioara pana la casa tatalui ei si i-a povestit cum el fiind prins de hoti a primit ajutorul fetei sale care l-a salvat de la moarte din mila sa cea mare. Si cum el, pentru a isi plati serviciul, a salvat-o de la sclavie si a adus-o inapoi acasa. Cand batranii si-au vazut fata revenita acasa au fost coplesiti de bucurie si au plans de fericire. In recunostinta lor l-au rugat pe Gompachi sa ramana alaturi de ei, pregatindu-i festine si oferindu-i distractii cu cea mai mare ospitalitate. Dar fiica lor, care se indragostise de el pentru frumusetea si onoarea lui, isi petrecea zilele gandindu-se la el si numai la el. Tanarul insa, in ciuda bunavointei negustorului, care dorea sa il adopte ca pe fiul sau incercand din rasputeri sa il convinga sa accepte aceasta, voia sa ajunga la Yedo si sa se angajeze ca ofiter la casa unui lord; asa ca el a refuzat darurile tatalui si discursurile blande ale fiicei si s-a pregatit de calatorie. Batranul negustor, vazand ca Gompachi nu putea fi convins sa isi schimbe telurile, i-a dat un cadou de despartire constand in 200 de uncii de argint si cu mult regret si-a luat la revedere.

Dar fecioara jelea, statea plangand din toata inima pentru ca dragostea sa plecase. El, gandindu-se mai mult la ambitie decat la dragoste, a venit la ea si a consolat-o si i-a spus: „Inceteaza sa mai plangi, draga mea, si nu mai jeli, pentru ca ma voi intoarce in curand la tine. Tu, intre timp, sa imi fii loiala si fidela, ingrijindu-ti parintii cu piosenie.”

Asa ca ea si-a sters lacrimile si a zambit din nou cand l-a auzit promitandu-i ca se va intoarce rapid la ea. Si Gompachi a plecat in drumul sau, in curand ajungand langa Yedo.

Dar pericolele pe care avea sa le infrunte nu se terminasera: intr-o noapte tarzie, ajungand la locul numit Suzugamori, in vecinatatea lui Yedo, s-a intalnit cu sase talhari care l-au atacat, vrand sa il omoare si sa ii fure toate posesiile. Netulburat, si-a scos sabia si a omorat pe doi dintre ei; dar, fiind foarte obosit dupa lunga sa calatorie, ceilalti patru aproape sigur ca il invingeau daca nu il salva un negustor care se intampla sa treaca pe acolo si, vazandu-l in pericol, a venit sa il ajute.

Va urma pe acelasi subiect. Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

13
iun.
08

Povesti japoneze – Cei 47 de ronini Part 2

Restul povestii o gasiti aici.

„Opreste-te o clipa, lordul meu.” a strigat el.

„Da, ce doresti?” a raspuns Kotsuke no Suke. Dar, in timp ce se intorcea, Takumi no Kami si-a scos sabia din teaca si a incercat sa il decapiteze; insa Kotsuke no Suke, fiind protejat de coiful de Curte, a fost doar zgariat si a reusit sa fuga; dar Takumi no Kami, urmarindu-l, a incercat sa il mai injunghie o data si, ratandu-si tinta, si-a infipt sabia intr-un stalp. In acel moment un ofiter pe nume Kajikawa Yosobei l-a imobilizat pe nobilul furios si a oferit timp lui Kotsuke no Suke sa scape.

Takumi no Kami a fost arestat si dezarmat, apoi inchis intr-un apartament din palat pentru a fi judecat. Un consiliu a fost tinut si prizonierul a fost dat spre paza unui daymio numit Tamura Ukiyo no Daibu, care l-a tinut sub stricta observatie chiar acasa la el, spre marea tristete a sotiei si secretarilor lui; si cand deliberarile juriului s-au incheiat s-a decis ca, dat fiind faptul ca a atacat un om in incinta palatului, Takumi no Kami trebuie sa isi faca hara-kiri – adica sa se sinucida prin scoaterea intestinelor. S-a mai decis ca bunurile sale sa fie confiscate, iar familia sa ruinata. Asa era legea. Si astfel Takumi no Kami si-a facut hara-kiri, castelul sau din Ako i-a fost confiscat, iar slujitorii sai au devenit ronini, unii dintre ei s-au angajat la alti daymio, iar altii au devenit negustori.

Printre acesti slujitori era si consilierul sau principal, Oishi Kuranosuke, care, cu alti 46 de slujitori loiali, a format o liga ce avea sa razbune moartea stapanului lor omorandu-l pe Kotsuke no Suke. Acest Oishi Kuranosuke nu era in castelul Ako in momentul tragediei care nu ar fi avut loc daca ar fi fost alaturi de printul sau; pentru ca, fiind un om intelept, nu ar fi pierdut ocazia sa il imbuneze pe Kotsuke no Suke trimitandu-i daruri; consilierul care l-a servit pe Takumi no Kami la Yedo era un pampalau care si-a neglijat datoria si astfel a cauzat moartea stapanului sau si a dus la ruina casei sale.

Si astfel Oishi Kuranosuke si cei 46 de ronini au inceput sa faureasca planul de razbunare impotriva lui Kotsuke no Suke; dar Kotsuke no Suke era atat de bine pazit de un grup de luptatori oferiti de catre daymio-ul Uyesugi Sama, a carui fata era sotia lui, incat cei 47 si-au dat seama ca singurul mod in care si-ar fi putut atinge scopul era sa il faca pe dusman sa isi lase jos garda. Astfel, ei s-au separat si s-au deghizat, unii in tamplari, altii in mestesugari, iar altii in negustori; conducatorul lor, Kuranosuke, s-a dus la Kyoto si a contruit o casa in cartierul numit Yamashina, dupa care a inceput sa frecventeze locuri cu reputatie proasta, si a cedat betiei si destrabalarii, ca si cum gandul nu ii statea deloc la razbunare. Kotsuke no Suke, intre timp, suspectand ca fostii vasali ai lui Takumi no Kami vor vrea sa il ucida, a trimis spioni la Kyoto pentru a monitoriza tot ceea ce facea Kuranosuke. Acesta insa, hotarat sa instituie dusmanului o falsa stare de siguranta, a continuat sa duca o viata lipsita de griji, inconjurat de prostituate si betivi. Intr-o zi, cand se intorcea acasa beat, a cazut in strada si a adormit, si a fost de rasul tuturor trecatorilor. S-a intamplat ca un barbat pe nume Satsuma sa il vada si sa spuna: „Nu este acesta Oishi Kuranosuke, care a fost consilierul lui Asano Takumi no Kami, si care, neavand indrazneala sa isi razbune stapanul, s-a abandonat femeilor si vinului? Uitati-va cum zace beat in mijlocul strazii! Bestie lipsita de loialitate! Prostule! Nu meriti denumirea de samurai!”

Spunand acestea, s-a aplecat peste Kuranosuke si l-a scuipat; Kotsuke no Suke, auzind acestea de la spionii sai, s-a simtit foarte usurat si in siguranta.

Intr-o zi sotia lui Kuranosuke, care era foarte deprimata vazand viata pe care o duce sotul ei, s-a dus la el si i-a spus: „Lordul meu, mi-ai spus la inceput ca destrabalarea ta este doar un siretlic ca sa il faci pe dusmanul tau sa lase garda jos. Dar aceasta a mers prea departe. Te rog si te implor sa iti moderezi comportamentul.”

„Nu ma mai deranja”, a raspuns Kuranosuke, „nu vreau sa iti ascult pisalogeala. Daca modul meu de viata te nemultumeste, voi divorta de tine, si vei putea sa faci orice doresti; iar eu imi voi cumpara o fata tanara si frumoasa de la una dintre casele publice, si ma voi insura cu ea doar de placere. Mi-e greata sa tot vad o femeie batrana ca tine in casa, asa ca poti sa pleci – cu cat mai repede, cu atat mai bine.”

Spunand acestea, sotia sa, ingrozita, a cerut iertare si mila.

„O, lordul meu, te rog retrage-ti acele cuvinte grele! Ti-am fost loiala timp de 20 de ani, ti-am facut trei copii; in timp de boala si de tristete ti-am fost alaturi; nu poti sa fii atat de crud si sa ma arunci in strada acum. Ai mila!”

„Inceteaza plansetul. M-am hotarat, iar tu trebuie sa pleci; si cum copiii ma incurca, i-ai si pe ei cu tine.”

Cand a auzit aceste vorbe, in disperarea care a curpins-o, l-a cautat pe cel mai mare fiu al ei, Oishi Chikara, si l-a implorat sa cea iertare in numele ei, si sa se roage ca ea sa fie reacceptata. Dar nimic nu l-ar fi clintit pe Kuranosuke din scopul sau, asa ca sotia sa a fost alungata cu cei doi copii mai mici. Dar Oishi Chikara a ramas alaturi de tatal sau.

Spionii au comunicat aceasta imediat lui Kotsuke no Suke. Cand acesta a auzit cum Kuranosuke dupa ce si-a alungat nevasta si-a luat o concubina, a inceput sa se intrebe daca are vreun motiv de ingrijorare. Asa ca, treptat, a inceput sa ii tina pe posibilii dusmani mai putin sub control, si a trimis inapoi jumatate din garda ce ii fusese trimisa de catre socrul sau, Uyesugi Sama. Nici prin minte nu ii trecea cum cade in capcana intinsa de Kuranosuke, care, in zelul sau, a renuntat chiar si la nevasta si copiii sai. Un om admirabil si de-a dreptul loial!

Va urma

Cateva ilustratii din cartea originala:




Add to Technorati Favorites

RSS Pauza de cafea

Ganduri trecute

Ne-am mai plimbat pe

Reclame