Posts Tagged ‘japonia

10
iul.
08

Dragostea lui Gompachi si Komurasaki Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

S-a dovedit ca acest negustor bland, care l-a ajutat fara sa clipeasca pe Gompachi, era de fapt Chobei din Bandzuin, seful Otokodate sau Societatea Prietenoasa a negustorilor din Yedo – un om faimos in analele orasului ale carui viata si aventuri sunt recitate pana in aceasta zi, facand subiectul unei alte povesti.

Cand talharii au disparut, Gompachi, intorcandu-se catre salvatorul sau, a spus –

„Nu stiu cine sunteti, domnule, dar trebuie sa va multumesc pentru ca m-ati salvat dintr-un mare pericol.”

Si in timp ce continua sa isi exprime recunostinta, Chobei i-a raspuns –

„Nu sunt decat un modest negustor, un om umil si, daca talharii au fugit, a fost mai mult norocul dumneavoastra decat meritul meu. Dar nu pot decat sa va admir pentru cum ati luptat. Ati dat dovada de un curaj si o pricepere mult peste varsta dumneavoastra, domnule.”

„Intr-adevar”, a raspuns tanarul zambind incantat la auzirea laudei, „sunt inca tanar si neexperimentat si imi este chiar rusine de stilul meu neindemanatic de a manui sabia.”

„Si pot sa va intreb domnule, sunteti legat de vreun stapan?”

„Sunt doar un ronin si nu am un tel bine stabilit.”

„Aceasta este o slujba proasta” a spus Chobei, fiindu-i mila de tanar. „Insa, daca imi scuzati indrazneala de a va face o asemenea oferta, fiind doar un negustor, pana cand va veti gasi un loc de munca, va pun saracacioasa mea casa la dispozitie.”

Gompachi a acceptat oferta noului sau prieten de incredere cu multe multumiri; asa ca Chobei l-a condus la casa sa, unde l-a cazat si l-a distrat cu multa ospitalitate pentru cateva luni. Si acum Gompachi, neavand nici o grija pe lume, a cazut in patima viciilor, ducand o viata fara scop, gandindu-se la nimic altceva decat la satisfacerea mofturilor si dorintelor sale; a inceput sa frecventeze Yoshiwara, un cartier al orasului destinat caselor de ceai si altor case de placeri, unde frumusetea sa atletica a atras multa atentie si l-au facut un favorit intre toate frumoasele cartierului.

Cam tot atunci, barbatii au inceput sa laude farmecele lui Komurasaki, sau „Micuta mov”, o tanara care venise de curand la Yoshiwara si care isi depasea rivalele in frumusete si complimente. Gompachi, ca si restul lumii, a auzit atat de multe despre faima ei incat a hotarat sa se duca la casa care o tinea, „Cele trei coaste ale marii”, si sa evalueze singur daca ea isi merita laudele. Deci a pornit catre fata intr-o zi si, ajugand la „Cele trei coaste ale marii”, a cerut sa o vada pe Komurasaki. A fost indrumat catre camera in care aceasta statea, inaintand catre ea; dar cand ochii li s-au intalnit, amandoi au scos un tipat de uimire pentru ca aceasta Komurasaki, faimoasa frumusete a Yoshiwarei, s-a dovedit a fi fata pe care Gompachi o salvase cu cateva luni in urma din ascunzatoarea hotilor si pe care o redase parintilor sai din Mikawa. O lasase in prosperitate si cu influenta, cel mai drag copil al unui tata bogat, cand schimbasera juraminte de dragoste si de fidelitate; si acum se intalneau intr-o ceainarie comuna in Yedo. Ce schimbare! Ce contrast! Cum se schimbasera bogatiile in rugina si juramintele in minciuni!

„Ce este asta?” a strigat Gompachi cand si-a revenit din soc. „Cum de te gasesc aici urmand aceasta profesie necurata, in Yoshiwara? Te rog explica-mi aceasta, pentru ca in mod sigur exista un mister pe care nu il inteleg.”

Dar Komurasaki – care in mod neasteptat isi reintalnise iubitul dupa care tanjise si era impartita intre rusine si bucurie – a raspuns, plangand –

„Intr-adevar! Povestea mea este una trista si prea lunga. Dupa ce ne-ai parasit anul trecut, calamitatile si ghinionul au cazut peste casa noastra; si cand parintii mei au devenit saraci, am ajuns la capatul rabdarii nestiind cum sa ii sustin: asa ca mi-am vandut nenorocitul acesta de corp stapanului acestei case si am trimis niste bani mamei si tatalui meu; dar, in ciuda acestora, problemele s-au inmultit asupra lor si acum, in sfarsit, au murit in mizerie si jale. Si uite asa traieste in aceasta lume larga o nefericita ca mine! Dar acum ca te-am intalnit din nou – tu care esti atat de puternic – ma poti ajuta pe mine care sunt atat de slaba. M-ai salvat o data, te implor, nu ma abandona acum!”. Si in timp ce isi spunea povestea demna de mila lacrimile siroiau din ochii ei.

„Aceasta este intr-adevar o poveste trista.” a spus Gompachi, foarte afectat de istorisire. „Trebuie sa fi fost foarte mult ghinion in familia ta care cu atat de putin timp in urma era atat de infloritoare. Insa nu mai jeli pentru ca nu te voi renega. Este adevarat ca sunt prea sarac pentru a te rascumpara din sclavie, dar in orice caz ma voi stradui sa nu mai fi chinuita. Iubeste-ma deci si pune-ti toata increderea in mine.” Cand l-a auzit vorbind atat de tandru s-a simtit consolata si nu a mai jelit, deschizandu-si intreaga inima lui, uitandu-si necazurile din trecut in marea bucurie de a il fi intalnit din nou.

Cand a venit timpul ca el sa plece, a imbratisat-o cu mult drag si s-a intors la casa lui Chobei; dar nu putea sa si-o alunge pe Komurasaki din minte si se gandea numai la ea, asa ca s-a obisnuit intr-un final sa se duca zilnic la Yoshinawara sa o vada si, daca vreo intamplare il impiedica sa o viziteze, ea, lipsindu-i iubitul, devenea nerabdatoare si ii scria pentru a il intreba de ce absenteaza. Continuandu-si modul de viata, banii lui Gompachi au inceput sa se termine si, fiind un ronin fara un stapan constant, nu avea nici o metoda de a isi reinnoi fondurile. Fiindu-i rusine sa apara fara un ban la „Cele trei coaste ale marii”, un spirit rau s-a dezvoltat inlauntrul sau si a omorat un om, furandu-i banii si cheltuindu-i la Yoshinawara.

(Image credit)

Va urma pe acelasi subiect.

Reclame
09
iul.
08

Dragostea lui Gompachi si a lui Komurasaki Part 1

Incepem o alta poveste japoneza, de data aceasta despre dragoste neimplinita:

Acum 230 de ani traia sub stapanirea unui daimyo din provincia Inaba un tanar numit Shirai Gompachi care, cand abia implinise 16 ani, isi castigase deja o reputatie pentru frumusetea si curajul sau, si pentru iscusinta in manuirea armelor. Intr-o zi, unul dintre cainii lui s-a luptat cu un caine apartinand unuia dintre membrii clanului sau si cei doi stapani, fiind tineri pasionali, discutand contradictoriu despre al cui caine castigase batalia au inceput sa se certe si au ajuns la lovituri. Gompachi si-a omorat adversarul si, ca si consecinta, a fost obligat sa isi paraseasca tara, refugiindu-se in Yedo.

Asa ca Gompachi si-a inceput calatoriile.

Intr-o noapte, obosit si cu durere de picioare, a intrat in ceea ce parea a fi un han la marginea drumului, a comandat ceva racoritor si s-a dus la culcare, nestiind de pericolul care il ameninta: hanul era de fapt locul de adunare al unei gasti de talhari, in cursa carora cazuse fara nici macar sa suspecteze aceasta. Geanta lui Gompachi nu era prea valoroasa, dar sabia si teaca valorau cam 300 de uncii de argint si pe acestea talharii – care erau zece – pusesera ochii. Ei hotarasera sa il omoare pe proprietar pentru a le obtine, dar el, fara a banui nimic, a continuat sa doarma simtind o falsa siguranta.

In mijlocul noptii a fost speriat din somnul sau adanc de auzul deschiderii usii de la dormitorul sau si, trezindu-se cu mult efort, a vazut o tanara foarte frumoasa, de 15 ani, facandu-i semne sa nu faca zgomot. Fata a venit la capul patului sau soptindu-i:

„Domnule, stapanul acestei case este seful unei gasti de talhari care a planuit sa te omoare in aceasta noapte pentru a iti lua hainele si sabia. Eu sunt fata unui negustor bogat din Mikawa: anul trecut talharii au venit la casa noastra si au furat comoara tatalui meu si pe mine. Te rog, domnule, ia-ma cu tine si hai sa fugim din acest loc ingrozitor.”

Plangea in timp ce vorbea si la inceput Gompachi era prea speriat pentru a-i raspunde, dar fiind un tanar foarte curajos si descurcaret, si-a revenit imediat din soc si a hotarat ca trebuie sa omoare hotii si sa o scoata pe aceasta fata din mainile lor. Asa ca a raspuns:

„Pentru ca spui tu, ii voi omori pe acesti hoti si te voi salva chiar in aceasta noapte; dar tu, cand voi incepe sa ma lupt, vei fugi afara din casa pentru a nu fi cumva ranita accidental si vei ramane ascunsa pana cand ma voi altura tie.”

Dupa ce au facut aceasta intelegere fata a plecat pe drumul sau. Dar el a stat treaz, tinandu-si respiratia si asteptand si, cand hotii s-au furisat fara zgomot in camera, unde credeau ca victima lor doarme adanc, a injunghiat primul om care a intrat, acesta cazandu-i mort la picioare. Ceilalti noua, vazand aceasta, au intrat cu sabiile trase, dar Gompachi, luptand cu disperare, a reusit sa ii invinga pana la urma, omorandu-i. Dupa ce a scapat de dusmani in acest mod, a iesit afara si a strigat fata care a venit langa el alergand, alegand sa il insoteasca catre Mikawa, unde locuia tatal sau. Cand au ajuns in Mikawa, el a condus fecioara pana la casa tatalui ei si i-a povestit cum el fiind prins de hoti a primit ajutorul fetei sale care l-a salvat de la moarte din mila sa cea mare. Si cum el, pentru a isi plati serviciul, a salvat-o de la sclavie si a adus-o inapoi acasa. Cand batranii si-au vazut fata revenita acasa au fost coplesiti de bucurie si au plans de fericire. In recunostinta lor l-au rugat pe Gompachi sa ramana alaturi de ei, pregatindu-i festine si oferindu-i distractii cu cea mai mare ospitalitate. Dar fiica lor, care se indragostise de el pentru frumusetea si onoarea lui, isi petrecea zilele gandindu-se la el si numai la el. Tanarul insa, in ciuda bunavointei negustorului, care dorea sa il adopte ca pe fiul sau incercand din rasputeri sa il convinga sa accepte aceasta, voia sa ajunga la Yedo si sa se angajeze ca ofiter la casa unui lord; asa ca el a refuzat darurile tatalui si discursurile blande ale fiicei si s-a pregatit de calatorie. Batranul negustor, vazand ca Gompachi nu putea fi convins sa isi schimbe telurile, i-a dat un cadou de despartire constand in 200 de uncii de argint si cu mult regret si-a luat la revedere.

Dar fecioara jelea, statea plangand din toata inima pentru ca dragostea sa plecase. El, gandindu-se mai mult la ambitie decat la dragoste, a venit la ea si a consolat-o si i-a spus: „Inceteaza sa mai plangi, draga mea, si nu mai jeli, pentru ca ma voi intoarce in curand la tine. Tu, intre timp, sa imi fii loiala si fidela, ingrijindu-ti parintii cu piosenie.”

Asa ca ea si-a sters lacrimile si a zambit din nou cand l-a auzit promitandu-i ca se va intoarce rapid la ea. Si Gompachi a plecat in drumul sau, in curand ajungand langa Yedo.

Dar pericolele pe care avea sa le infrunte nu se terminasera: intr-o noapte tarzie, ajungand la locul numit Suzugamori, in vecinatatea lui Yedo, s-a intalnit cu sase talhari care l-au atacat, vrand sa il omoare si sa ii fure toate posesiile. Netulburat, si-a scos sabia si a omorat pe doi dintre ei; dar, fiind foarte obosit dupa lunga sa calatorie, ceilalti patru aproape sigur ca il invingeau daca nu il salva un negustor care se intampla sa treaca pe acolo si, vazandu-l in pericol, a venit sa il ajute.

Va urma pe acelasi subiect. Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

08
iul.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 10

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Acesta este ultimul articol in care discut despre Noh si Kyogen. Urmeaza o pauza, in care va prezint alta poveste din folclorul japonez, apoi urmeaza ultimul capitol din teatrul japonez, si anume teatrul bunraku. Sper ca nu v-am plictisit prea tare. 🙂

Kyogen religios

din aceasta categorie fac parte: O umbrela in loc de evantai, Zeul fericirii, Ebisu si Bishamon, Rasete dupa taxe, O palarie pentru doi, Cratite si tobe, Trei nepoti numiti Zaiho etc.

Continutul pieselor Kyogen religioase este in general unul de celebrare, corespunzand Nohului religios. Caracteristica lor speciala este natura ritualica.

Kyogen despre daimyo

din aceasta categorie fac parte: Un barbat se preface ca este sabie, Luptand cu un tantar, Sageata din piele de maimuta, Lacrimi negre de crocodil, Daimyo-ul si trifoiul inflorit de tufis, Doi daimyo, Salvat de o asemanare, Buaku fantoma vie etc.

Aceste piese au ca personaj principal un daimyo, reprezentativ pentru Kyogen fiind Taro Kaja. Desi este numit daimyo, nu este din rangul inalt al societatii. Pentru ca este inocent si prostut, el cauzeaza multe probleme si agitatie.

In Daimyo-ul si trifoiul inflorit de tufis, un daimyo din mediul rural se duce sa vada tufele de trifoi inflorit dintr-o gradina cu Taro Kaja si acolo i se cere sa recite un poem waka, ceea ce face, dar cu multe greseli. Dupa o deghizare de prostie, piesa portretizeaza foarte vivid buna dispozitie a daimyo-ului.

Kyogen despre Taro Kaja

din aceasta categorie fac parte: Prajind ghinde, Calul Shidohogaku, Sunetul clopotelor, Sase incarcaturi de lemn, Cadoul pierdut, Cantat orizontal, Indoirea franghiei, Otrava delicioasa etc.

Cunoscut si ca Kyogen cu servitori, aceste piese au ca personaj principal un servitor pe nume Taro Kaja. El adora sa bea vin, isi neglijeaza datoriile, este un om cinstit, foarte istet, las si foarte lenes – un set complex de contradictii care il alcatuiesc pe Taro Kaja, cel mai reprezentativ si fascinant personaj din genul de comedie Kyogen.

In Calul Shidohogaku, conform ordinelor stapanului sau, Taro Kaja imprumuta niste ceai, o sabie si un cal de la unchiul stapanului, care ii spune ca de fiecare data cand isi va drege vocea, calul se va salta pe picioarele din spate; dupa ce a fost aruncat din sa, stapanul il alearga pe Taro Kaja pana in afara scenei, amenintandu-l cu diferite pedepse.

Kyogen despre gineri / Kyogen feminin

din aceasta categorie fac parte: Hakama doi intr-unul, Ginerele in barca, Carligul de peste magic, Ginerele care arunca apa, Fermierul Oko si fermierul Sako, Sinucidere cu o coasa, Vinul matusii tepoase, Prajiturile de orez ale lui Narihira, etc.

Aceste piese au ca personaje principale gineri care isi viziteaza socrii si care cauzeaza tot felul de probleme, sotii care isi depasesc in abilitati sotii, sau soti pe care sotiile nu se pot baza – zugravesc drama din situatii obisnuite.

Kyogen demonic/cu un preot rezboinic

din aceasta categorie fac parte: Razboinicul Asahina, Un demon indragostit, Tunet, Crabul, Hotul Persimmon, Melcul, Barba fortificata, Tsuen preotul cu ceai, Caracatita, etc.

Acest grup de piese contine caricaturizari, personificarea unui demon, un preot razboinic care nu isi poate folosi in mod corect puterile supranaturale – piese care fac haz de ceea ce nu este atat de bun precum pare.

In Barba fortificata, un barbat cu o barba lunga si deasa de care este foarte mandru este ales sa joace un rol important in festivalul ce va veni, dar atunci cand sotia sa nu face nimic din ce ii cere, o trimite departe. Insa ea se intoarce cu toate femeile din cartier inarmate cu arme ciudata pentru a ii taia barba. Desi o fortificase, ea ii distruge fortificatiile si ii smulge barba din radacina. Desi este scrisa si jucata in stil Noh, absurditatea barbatului care isi construieste o fortificatie in jurul barbii este legendara.

Kyogen cu preot/om orb

din aceasta categorie fac parte: O disputa religioasa, Ceremonie cu donatie, Calugarita care plange, Acolitul confuz, Apa care deseneaza, Sculptorul fals, Cele sase statui, Orbul care vede luna, etc.

Ignoranta si avaritia calugarilor si, in principal, superficialitatea de a nu ne cunoaste eul sunt zugravite in aceste piese. Unele dintre personajele tipice ale acestor piese includ calugari si chiar acoliti, talhari care pretind ca ar fi sculptori budisti si orbi.

Kyogen deosebit

din aceasta categorie fac parte: Hotul de pepeni, Cutia de ceai, Falsul rege al ingerilor, Disputa ghipsului, Banditii lasi, O datorie platita cu o poezie, O vaca numita Sideseat etc.

Aceasta categorie contine toate piesele Kyogen care nu pot fi incadrate in celelalte categorii. Sunt tipuri variate si unele au personaje interesante cum ar fi hoti lenesi sau talhari prosti.

04
iul.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 9

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Astazi vom discuta despre restul categoriilor de piese Noh si vom face introducerea tipurilor de piese Kyogen. Maine va fi ultimul articol despre Noh si Kyogen, urmand sa va mai impartasesc o poveste din folclorul japonez, iar apoi sa incheiem subiectul teatrului japonez cu teatrul bunraku – teatrul de papusi -.

-> A patra categorie de piese

din aceasta categorie fac parte: Dansatorul nebun Hyakuman, Nebuna de la raul Sumida, Curtarea lui Komachi, Pasarile amaraciunii, Perna lui Han-tan, Bariera Ataka, Servitorul Jinen, Doamna Aoi, Demonul din Dojoji, etc.

Al patrulea grup de piese Noh sunt numite si Noh deosebit pentru ca includ o varietate de stiluri.

Nebuna de la raul SumidaSumidagawa – a fost scrisa de fiul lui Zeami, Motomasa, care a murit destul de tanar. In actul unu o mama – shite – calatoreste la raul Sumida din est in cautarea fiului sau care fusese prins de negustorii de sclavi. Cand isi spune povestea vaslasului – waki -, el ii spune ca fiul ei este mort. Cand mama se roaga in fata mormantului lui vede un spirit in fata sa, dar cand incearca sa il atinga, acesta dispare in timp ce se ivesc zorii. Aceasta este una dintre multele Noh nebunmonogurui no – in care personajul principal jeleste o despartire fortata de unul dintre cei dragi.

O adaptare dupa Sumidagawa:

-> A cincea categorie de piese Noh

din aceasta grupa fac parte: Goblinul de la muntele Kurama, Demonul si luminisul de artari, Padurarul, Zeul dragon al altarului Kasuga, Cautatorul de perle, Leul podului de piatra, Spiridusul care se furiseaza, etc.

Al cincilea grup de piese sunt numite Noh de incheierekiri no – si toate au un ritm rapid si se folosesc de o toba imensa numita taiko. Toate piesele din acest grup au ca si personaje principale goblini, demoni, zei dragoni sau o alta fiara supranaturala, desi sunt anumite piese in care eroul este un nobil sau care au multe fraze extrem de respectuoase.

Spiridusul care se furiseazaShojo – este o piesa construita din cuvinte marete. Are loc intr-un sat din provincia Yangtze in China. Un spiridus – shite – care traieste in mare vine in fata unui barbat pe nume Gao-feng – waki -, un vanzator de vin extrem de pios. Spiridusul se imbata si se distreaza dansand, dupa care ii povesteste barbatului ca a primit o binecuvantare: indiferent cat de mult vin va scoate din butoaie, acesta nu s eva termina niciodata. Cand piesa este jucata un dans special numit MidareDezordine – poate fi vazut.

Tipuri de piese Kyogen

Kyogen este un teatru al rasului bazat pe cuvinte marete, satira, umor, care foloseste viata medievala si povestile populare ca temele sale principale si care s-a dezvoltat ca drama dialogata, ca drama a povestitului care pune mare importanta pe cuvinte. Este descendentul direct al artei Sarugaku si, pentru a arata esenta lucrurilor intr-o maniera atractiva, nu este doar realist, ci are si o anumita forma de expresie stilizata. A simplificat tipurile de caractere, scena, decorurile, iar mastile sale au devenit exagerate. Comedia Kyogen a devenit o forma de distractie oficiala in perioada Edo, apoi fiind rafinata. Desi satira si vulgaritatea din perioada Edo au fost reduse, arta glumelor destepte si a umorului de bun gust a fost slefuita. O „arta a cuvintelor”, dispozitia sa vesela si vocalizarea deosebita sunt in asa fel incat atunci cand doua personaje vorbesc in acelasi timp, discursurile lor pot fi auzite si distinse de audienta. Pe baza corectitudinii rare si a stilului de actorie stilizat, povestile sale dezvolta multe scene care evoca un ras voios lasand audienta binedispusa.

Sunt aproximativ 260 de piese in repertoriul prezent al Kyogen. Incepand cu servitorul Taro Kaja, toate au personaje cu inima mare si puternice care insufla viata in situatii familiare ale oamenilor simpli din perioada feudala. Pot fi impartite in categorii in functie de personajul infatisat in: piese cu oameni norocosi, zei ai destinului fericit, fermieri, daimyo, servitorii Taro Kaja si Jiro Kaja, gineri, sotii, demoni, preoti razboinici, calugari buddhisti, orbi, hoti sau inselatori. Productia, metoda de expresie si costumele pieselor sunt strans legate de aceasta clasificare.

Va urma pe acelasi subiect.

02
iul.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 8

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Astazi com continua sa discutam despre categoriile de piese Noh, povestind pe scurt piesa reprezentativa a fiecarei categoriii.

Okina

Diferita de Noh si Kyogen, Okina este o arta actoriceasca construita pe baza unui ceremonial ritual antic. Este de obicei jucata ca parte a unui program Noh in timpul Anului Nou, de sarbatori si cu alte ocazii speciale, cand este prima din program. Numele sau alternativ este Shiki SanbanCele trei ritualuri -, ceea ce se refera la cele trei elemente cunoscute ca Chichi-no-jo, Okina si Kyogen Sanba-SarugakuSambaso -. Mastile din Okina sunt un obiect al venerarii si actorii pot purta o masca Chichi-no-jo, Hakushiki-jo, Kokushiki-jo sau Nikushiki-jo. Okina este legata de un ritual popular in care un zeu vechi binecuvanta oamenii si era de fapt o rugaciune care implora pentru multi descendenti, pace si armonie in tara, precum si pentru recolte bogate. In piesele Okina astazi, partea Chichi-no-jo este omisa; rolul Okina este jucat de un actor Noh, iar cel al Sanbaso de un actor Kyogen.

Okina mai neconventionala:

Prima categorie

fac parte: Vechiul pin, Po chu-i, Pinii gemeni, Arcul altarului Hachiman, Ingrijirea batranilor, Zeita florilor de cires, Regina mama a Vestului, Kamo, Zeul altarului Shirahige, Insula de bambus a zeitei Benten, etc.

Primul grup de piese Noh sunt denumite Waki Noh sau Noh religios si sunt piese ale caror personaje principale sunt in principal zeitati care binucuvanteaza pamantul cu pace si recolte bogate, sau sunt pline de cuvinte respectuoase care relateaza povestea unui altar sau a unui templu. Majoritatea sunt Noh fantastic.

Pinii gemeniTakasago – a fost scrisa de Zeami. In primul act un preot shinto – waki – care calatoreste catre Kyoto de la altarul Aso din Kyushu intalneste un cuplu batran – mae-shite; tsure – care ingrijesc faimosul pin din Golful Takasago din provincia Harima. Cuplul explica totul despre pinii gemeni ai Takasago si Sumiyoshi, se arata incantati de dezvoltarea Caii Poetice si apoi dispar, dupa ce dezvaluie faptul ca sunt de fapt spiritele celor doi copaci. Actul doi: cand preotul ajunge mai tarziu la Sumiyoshi in privincia Settsu, zeul Sumiyoshi – nochi-shite – apare, danseaza si apoi binecuvanteaza pamantul. Aceasta structura este specifica unei piese Noh.

A doua categorie

fac parte: Generalul Tamura-maru, Yoshitsune la Yashima, Sageata lui Kagesue, Razboinicul Michimori, Inecarea lui Kiyotsune, Batranul Sanemori, Minamoto no Yorimasa, Doamna Tomoe, etc.

Al doilea grup este numit si Noh razboinic – shura-no -, iar eroii din piese sunt de obicei spirite ale razboinicilor care au cazut in taramul regretului dupa moarte. Majoritatea sunt Noh fantastic.

Yoshitsune la Yashima (Yashima) se crede ca a fost scrisa de Zeami. In actul unu un batran pescar – mae-shite – din Yashima, in provincia Sanuki, povesteste unui preot calator – waki – povestea lui Yoshitsune la batalia dintre clanele Taira si Minamoto, apoi dispare. In actul doi in visul preotului fantoma lui Minamoto no Yoshitsune – nochi-shite – apare si descrie bataliile din taramul ashura, apoi dispare o data cu zorile.

Yashima aici.

A treia categorie

fac parte: Fantana curba, Altarul din camp, Vantul dintre pini – Matsukaze -, Curtezana din Eguchi, Patlagina, Roba de fulgi, Curtezana Yuya, Batrana femeie abandonata in dealuri, Manastirea Urin, Florile de cires si preotul Saigyo, etc.

Al treilea grup Noh mai este numit si Noh feminin kazura-mono – si personajele principale sunt spirite de femei frumoase sau de nobili tineri, spiritele plantelor sau femei celeste; aproape fiecare piesa din aceasta categorie are un dans elegant si gratios. Majoritatea pieselor din acest grup sunt Noh fantastic.

Batrana femeie abandonata in dealuriObasute – a fost scrisa de Zeami. In actul intai, in noaptea recoltarii cu luna plina, un preot care calatorea s-a oprit la muntele Obasute si a intalnit o femeie acolo – mae-shite– care i-a spus o legenda conform careia femei batrane erau abandonate pe acel munte, recita poezia legata de legenda si apoi dispare. Actul doi: dupa un timp, o femeie batrana – nochi-shite – apare. In lumina lunii destul de puternica, femeia isi aminteste de vremuri trecute si danseaza incet, disparand in zori. Aceasta piesa si doua altele, Gardul de chiparos si Komachi la Sekidera sunt de obicei grupate si numite Cele trei femei in varsta.

Va urma pe acelasi subiect.

28
iun.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 7

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Aceasta este cea mai lunga serie de articole de pana acum, si cred ca or sa mai fie cam inca 3 parti, dar m-am gandit ca daca tot incep un subiect, macar sa il abordez frumos si complet. Pentru informatii pe scurt, oricine poate consulta Wikipedia. Asa ca le multumesc celor care au destula rabdare si pasiune sa citeasca tot. 🙂

Costumele Kyogen

Costumele din Kyogen sunt facute asemenea hainelor oamenilor normali din timpurile medievale; ele sunt simple, dar au multe forme si desene neconventionale. Comparate cu tesatura somptuoasa a elegantelor costume Noh, cele din Kyogen sunt in general vopsite cu desene colorate, atractive. Costumul este ales in functie de tipul de personaj. Costume Kyogen tipice sunt cele de mai jos:

costume de Kyogen;

robe externe (robe care se pun pe deasupra): Kyogen kataginu, jutoku, naga-goromo, kaki-baori;

robe principale (robe care se poarta pe dedesubt): Shima-noshime;

pantaloni (hakama): Kyogen-bakama, naga-kami-shimo, monpa;

altele: diferite tipuri de zukin, binan-boshi.

Daimyo – lorzi feudali – care apar in Kyogen de obicei poarta o dan-noshime ca roba de dedesubt, un costum suo ca pantaloni si jacheta si o palarie speciala numita hora-eboshi. Taro Kaja, care este reprezentativ pentru Kyogen, poarta de obicei o noshime dungata ca roba principala, o kataginu ca vesta/jacheta si o pereche de han-bakamahakama scurti – ca pantaloni. O caracteristica speciala a kataginu este ca este de obicei decorata cu un model al unei plante, animal, sau unealta care reprezinta o tema din viata de zi cu zi a personajului. Pe hakama scurti sunt vopsite pistiluri, barci sau rodii in motive circulare, iar la personajele portretizand calatori, preoti razboinici, sarlatani, cantatori si spiritele plantelor sau animalelor, kyakuhan – pantaloni largi care au manseta stramta spre glezna – sunt folositi pentru a arata ca aceste personaje sunt foarte active. Aproape toate personajele feminine poarta nuihaku ca robe de dedesubt si o palarie speciala numita binan-boshi. Binan-boshi este de fapt o fasie de bumbac de 5 metri care este infasurata in jurul capului astfel incat parti lungi par sa cada, asemenea unui voal de mireasa; capetele acesor parti sunt ascunse in curea. Spre deosebire de tabi albe – sosete care au locuri pentru degete – purtate de actorii Noh, toti actorii Kyogen, chiar si cei care sunt ai-kyogen intr-o piesa Noh, poarta tabi galbene sau maro.

Kataginu, binan-boshi si nuihaku in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2 & 3)

Despre decorul de scena si evantaie

Decoruri mari cunoscute ca tsukuri-mono sunt construite pentru fiecare piesa si reprezentatie si demontate la sfarsit. Scheletul decoratiei este de obicei facut din bambus, care este infasurat cu fasii de material alb, astfel creand o forma foarte simpla, simbolica. Este de obicei o parte esentiala a piesei si este folosita de actori, cum ar fi de exemplu „poarta torii” care evoca atmosfera din „Altarul din camp” sau turnul cu clopot al carui clopot este lovit de o mama disperata care isi cauta copilul in „Intalnirea de la Miidera”.

Cel mai important dintre decorurile mici este evantaiul.

Toti actorii intra pe scena cu un evantai. Sunt doua tipuri de evantaie: shizume-ogi, care sunt ca evantaiele obisnuite; si chukei, care sunt facute in asa fel incat coltul extern sa fie mereu partial deschis. In general, un chukei este folosit de actorii shite si waki, iar shizume-ogi este folosit de membrii corului, asistenti de scena, muzicieni si ai-kyogen. Exista multe feluri de modele pentru evantaie si sunt cateva reguli dupa care se ghideaza, in functie de tipul de personaj portretizat – de exemplu, un chukei cu mult rosu – iroiri – este folosit de o tanara shite dintr-o piesa Noh de categoria a III-a – despre categorii vom discuta in continuare 🙂 .

Tsukuri-mono, chukei si shizume-ogi, in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2 & 3)

Tipuri de piese Noh

Piesele noh sunt impartite in doua tipuri: genzai no – Noh realist – si mugen no – Noh fantastic -.

In Nohul realist personajul principal este cineva care chiar traieste sau ar putea trai in aceasta lume, iar povestea inainteaza in timp real. Tema principala este descrierea sentimentelor unui personaj plasat intr-o situatie dramatica; drama se desfasoara mai ales prin dialog. In contrast, personajul principal dintr-o piesa Noh fantastica esre un zeu, un demon sau o fantoma – cineva care transcende lumea familiara. Majoritatea pieselor Noh de acest tip au doua acte: actul unu, in care personajul principal apare deghizat in fata lui waki, care a venit sa viziteze un loc faimos in istorie sau in literatura sau in vreo legenda; si actul doi, in care caracterul reapare in forma sa reala si de obicei danseaza. Din cauza ca actul doi este considerat ca desfasurandu-se intr-un vis sau intr-o viziune a lui waki Noh-ul de acest tip este numit mugen – care se traduce literal „vis si viziune” sau „fantezie” -.

Noh mugen este bazat pe frumusetea delicata, lirica care este exprimata de cuvantul yugen. Scenariile fanteziilor Noh sunt in general bazate pe teme din literatura clasica, au personaje principale foarte elegante si sunt scrise in general intr-un stil fluid, elegant care se bazeaza foarte mult pe dictia poetica. Cuvintele sunt cantate. Cantatul Noh – utai – este fundamental pentru a evoca atmosfera distincta a Noh, cu melodia, calitatea vocii si masura foarte deosebite. Actorul, incercand intotdeauna sa slefuiasca arta sa, este limitat la a isi exprima talentul printr-o serie de miscari extrem de stilizate numite kata. Dansul – mai – este la fel de important ca si cantatul dar, spre deosebire de alte forme de dans, nu contine aproape nici o miscare realista sau imitativa. Dansatorul „pluteste” pe muzica, in special atunci cand canta, si „aluneca” pe scena, cateodata scuturandu-si incet maneca. In diverse scene actorul incearca sa isi exprime sentimentele audientei prin miscari extrem de rafinate. Expresia ultima a rafinamentului este atunci cand actorul, stand tacut pe scena, fara a se misca deloc, poate sa arate chintesenta talentelor sale actoricesti.

Structura Nohului fantastic a fost pusa la punct de Zeami. Zeami a comparat fascinatia artei sale scenice cu aceea a unei flori din natura si a cautat perfectiunea prin spirit si tehnica. „Floarea” – hana – este ceea ce face audienta sa aiba sentimentul ca ceea ce vad este extrem de rar. O floare in natura este frumoasa prin ea insasi. Dar cand incerci sa recreezi in mod concret semnificatia acelei frumuseti pe scena, nu toti membrii audientei care o vad vor fi de parere ca este frumoasa. Asa ca Zeami a dezvoltat o metoda de a folosi acea samanta pe scena, si apoi de a trezi interesul audientei, astfel incat o floare superba sa infloreasca in inima lor. Pentru acest scop a fost creat Noh fantastic.

Sunt aproximativ 240 de piese in repertoriul prezent al Noh-ului, majoritatea fiind scrise pana la sfarsitul perioadei Muromachi.

Desi Noh este impartit in doua tipuri: realist si fantastic, piesele Noh sunt impartite in cinci categorii, in general impartite dupa tema si tipul personajului. Aceasta clasificare se bazeaza pe regulile pentru formarea programului in timpul shogunatului Tokugawa cand se stabilea programul pentru ziua respectiva: programul oficial incepea cu Okina, urmata de piese din primul grup – Noh religios – , apoi din al doilea grup – Noh razboinic -, al treilea grup – Noh feminin -, al patrulea grup – Noh deosebit –  si al cincilea grup – Noh de incheiere. Acest program de cinci piese era planificat astfel incat rezultatul sa fie un spectacol armonizat care sa capteze interesul pentru intreaga zi.

Va urma: Maine vom discuta despre categoriile de piese Noh.

27
iun.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 6

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Costumele Noh

In lumea Noh costumele – isho – sunt cunoscute ca shozoku. Costumele din Noh exprima intr-un mod vizual spiritul si substanta piesei Noh. Stilizate dupa robele somptuoase date actorilor de nobili si samurai in perioada Muromachi, ele au devenit costume pentru piese in perioada Edo – Tokugawa -, dupa ce Noh a devenit o forma de divertisment oficiala. Tesute mai ales din matase, multe costume sunt foarte groase si vin in multe culori si modele, toate combinandu-se pentru a crea o frumusete eleganta si luxoasa. Costumele sunt deci foarte legate de interpretarea si producerea unui rol. Astfel, costumele sunt al doilea element important al Noh, dupa masti.

Robe exterioare:

  • Cu maneca larga: noshi, kariginu, happi, sobatsugi, choken, mai-ginu, mizu-goromo, hitatare, suo, etc.
  • Cu maneca scurta: karaori, atsuita, etc. (Acestea sunt folosite si ca robe interioare.)

Robe principale (robe interioare): nuihaku, surihaku, noshime, shironeri, shiroaya, etc.

Pantaloni (hakama): okuchi, hangire, sashi-nuki, naga-bakama, etc.

Peruci: katsura, jo-gami, kuro-gashira, aka-gashira, shiro-gashira, kuro-tare, shiro-tare, etc.

Altele: eri (colierul); kazura obi; koshi obi; shiro-tabi (sosete albe).

-> Robe exterioare (karaori)

Robele karaori cu maneca mica sunt in general folosite ca robe purtate pe dedesubt de personaje feminine. Ele sunt robe care au broderie in multe culori, incluzand auriu si argintiu, peste designul tesut, asa ca o caracteristica a acestei robe este faptul ca desenele sunt reliefate.

In general, costumele feminine sunt impartite in doua categorii: acelea care au si culoarea rosie – iro-iri, „cu rosu” – si acelea care nu au deloc rosu – iro-nashi, „fara rosu” -; acest concept este extins la toate aspectele costumului – chiar si pana la culoarea perucilor, evantaielor si captuseala robelor. Rosul este in functie de rol astfel incat de obicei o femeie tanara purtand o masca Ko-omote sau Magojiro va fi imbracata intr-o roba cu mult rosu, iar o femeie de varsta medie purtand o masca Fukai sau Shakumi va fi imbracata cu o roba fara rosu.

(Image credit)

-> Robe exterioare (choken)/ Robe principale (atsuita)

Choken, care are maneca lunga, este purtata de mai mult de jumatate dintre rolurile care portretizeaza fiinte celeste si ingeri care fac un dans special. Costumul obisnuit pentru shite in a doua jumatate a „Leaganului Fantanii” este: masca Waka-onna, o roba de dedesubt cu aplicatii de frunze aurii – surihaku -, o roba brodata cu aur – nuihaku – (purtata in jurul taliei), o palarie speciala, si un choken ca roba exterioara; daca este posibil insa, se substituie o mai-ginu – roba de dans – lui choken.

Choken este de asemenea folosita pentru personaje masculine cum ar fi nobili, samurai de rang inalt sau spiritele luptatorilor eleganti si rafinati, dar in acest caz nu este purtata pur si simplu peste toate hainele, ci este fixata cu o curea de brocart.

Atsuita, care are maneca scurta, este de obicei folosita ca roba de dedesubt pentru costumele personajelor masculine, dar este de asemenea folosita si ca roba exterioara. Modelele sunt de obicei geometrice si o caracteristica este ca, spre deosebire de karaori, modelele nu sunt brodate.

(Image credit 1 & 2)

-> Robe principale (nuihaku/surihaku)

Nuihaku, care are maneca scurta, este de obicei folosita infasurata in jurul taliei unui personaj feminin de rang inferior, sau ca roba de dedesubt pentru un personaj masculin rafinat si elegant, Caracteristica sa speciala este ca numeroase modele sunt inconjurate cu fir de aur sau de argint si roba este brodata cu multe culori. Un nuihaku negru cu multe desene circulare este de obicei purtat de femei demonice, cum ar fi in piesele „Doamna Aoi” sau „Demonul din Dojoji”.

Robele surihaku sunt de obicei folosite ca robe de dedesubt pentru personaje feminine, cel mai comun tip fiind o roba alba cu un model cu auriu sau argintiu. De obicei are un model care seamana cu iarba in bataia vantului, dar cateodata este si sub forma de triunghiuri care sunt legate unul de altul, aducand aminte de solzi; acest tip de roba este folosita pentru femeile demon.

(Image credit 1 & 2)

-> Pantaloni (hakama)

Okuchi albi sunt de obicei folositi pentru rolurile personajelor masculine cum ar fi zei tineri sau nobili, in timp ce rolurile feminine care cer okuchi folosesc de obicei unii colorati, in special rosii.

Hangire sunt foarte similari cu okuchi in design, dar spre deosebire de okuchi care sunt facuti din material destul de dur, hangire au brocart pe fata si spate cu modele complicate si sunt folositi in general pentru roluri masculine cum ar fi zeitati, demoni, goblini si fantomele razboinicilor.

(Image credit 1 & 2)

Va urma: Maine vom discuta despre costumele din Kyogen si despre alte articole folosite in costumatia Noh – cum ar fi evantaiele.




Add to Technorati Favorites

RSS Pauza de cafea

Ganduri trecute

Ne-am mai plimbat pe

Reclame