Posts Tagged ‘magie

10
iul.
08

Despre alchimie Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Cand lucrau cu metale alchimistii credeau ca manipuleaza insasi viata. Nu aveau o distinctie clara intre animat si neanimat. In lumea lor toate lucrurile, inclusiv oamenii si animalele, erau facute din aceleasi elemente si toate lucrurile aveau viata – sau cum ar spune un ocultist modern, toate lucrurile aveau energie. Se credea ca metalele cresc la sanul pamantului in acelasi mod in care un copil creste in uter. Un manual german despre metale si minerit tiparit in 1505 spune: „A se nota ca pentru cresterea sau generarea mineralelor trebuie sa existe un subiect capabil de a primi aceasta actiune generativa” si „Mai mult, in unirea sulfurului si mercurului in minereu, sulfurul se comporta ca si samanta masculina si mercurul ca samanta feminina pentru a da nastere unui copil.”

Paralela intre viata metalelor si viata umana este intalnita in toata alchimia, fiind o reflectie a principiului magic ca toate lucrurile sunt facute dupa modelul omului. Primul mare pas in lucrarea alchimistilor a fost reducerea unui metal de baza la Prima Materie, ceea ce il „omora” smulgandu-i forma exterioara si eliberand scanteia de viata prinsa in el, in acelasi mod in care sufletul omului este eliberat de corp dupa moarte. Scanteia de viata era apoi recombinata cu Prima Materie pentru a produce un „embrion” de natura metalica care va avea o tendinta naturala de a deveni aur pentru ca natura se straduieste sa atinga perfectiunea. Hranit in modul potrivit, embrionul va creste si se va naste intr-un final din cuptorul alchimistului ca aurul perfect, Piatra. Multe complicatii au fost adaugate, dar aceasta era ideea principala de lucru a alchimistilor.

Alchimistii faceau distinctia intre „corpul” unei substante, sau partea non-combustibila si „spiritul” ei sau partea combustibila/volatila. Cand lemnul este „ucis” prin ardere, fumul si cenusa sunt produse. Cenusa este corpul mort al lemnului si fumul care se ridica catre cer este spiritul sau sau scanteia de viata.

Credinta ca o scanteie din viata divina care a cazut din cer este prinsa in orice materie a intrat in alchimie din complexul de idei religioase si filozofice din aria mediteraneana de est cam in timpul lui Hristos. Majoritatea gnosticilor aveau aceasta credinta si portretizarea sufletului care coboara de la Dumnezeu prin sferele celeste pentru a fi captiv in materie, in corp, este un exempplu al ei. Faptul ca Geneza contine doua povesti despre crearea omului a incurajat carturarii evrei si gnostici sa speculeze despre natura dubla a omului, una celesta si spirituala, una pamanteasca si materiala. Manichaeanii, care se pare ca au luat ideea scanteii divine de la Zoroastrieni, spuneau ca la inceput puterile diabolice ale Intunericului au pornit un razboi din invidie cu taramul divin la Luminii. Furand din lumina si sperand sa previna recapturarea ei, puterile intunecate au amestecat-o in om, pe care l-au creat, asa ca amestecata in intunericimea omului este lumina divina pe care Manichaeanii o numesc „eu care traieste”, „eu luminos”, un predecesor al corpului astral al teoriei oculte moderne. Unii gnostici crestini ii spun scanteia sau samanta luminii. In Noul testament este numita pneuma, sau „respiratie/spirit”.

Filozofii greci au contribuit la teoriile despre pneuma. Aristotel a spus ca toate lucrurile de pe pamant se schimba si se descompun pentru ca sunt compuse din cele patru elemente, care sunt schimbatoare. El a recunoscut insa stabilitatea speciilor. O mama sobolan da nastere unui pui de sobolan, nu unei broaste testoase. Stabilitatea speciilor este acum dovedita ca fiind consecinta ADN-ului. Aristotel a explicat ca aceasta se intampla datorita actiunii unui constituent neschimbator din samanta masculina, si anume pneuma.

Filozofii stoici din jurul inceputului erei noastre au dezvoltat aceeasi idee. Ei au spus ca pneuma este ceva prezent in creaturile vii pe langa solidele si lichidele care le alcatuiesc corpul. Se misca in valuri, ca si undele de sunet, si exista in diferite „tonuri” sau grade de tensiune, pe analogia capului unei tobe care scoate diferite sunete in functie de tensiunea sa. Aceasta este o forma timpurie a teoriei oculte a universului in continua vibrare. Caracteristicile oricarei creaturi depind deci de gradul de tensiune al valurilor sale de pneuma.

Un corp contine diferite tipuri de pneuma. „Pneuma coeziva” tine corpul laolalta, „pneuma vitala” il anima si „pneuma rationala”, care exista doar in creaturi care gandesc, ii da mintea. Pneuma rationala este echivalentul stoic al scanteii cazute din cer. Pneuma rationala supravietuieste mortii corpului, cand se intoarce sub forma de vapor arzator la sursa sa originara din cer. Aceasta sursa este pneuma universala, substanta care leaga toate lucrurile intr-o singura unitate, Unicul.

Alchimistii, cu viziunea lor antropomorfa a Universului, credeau ca toata materia contine pneuma sau spiritul pe care l-au identificat cu mercurul, numit dupa zeul inteligentei si corespunzand pneumei rationale a stoicilor. Luminozitatea si stralucirea mercurului se poate sa fi sugerat ca este lumina divina tinuta prizoniera in materie si se credea ca este principiul de existenta al metalelor, probabil din cauza ca este lichid. Lichidele se presupuneau a fi mediumuri de transport a vietii – apa de ploaie, sangele, sperma si continutul unui ou fiind exemplele tipice. Daca metalele aveau viata, mercurul este evident cel infuzat cu cea mai multa viata pentru ca se misca incontinuu, de aici si numele de argentvive sau argint viu.

Mercurul era spiritul oricarei bucati individuale de materie, vaporul care se dispersa in timpul incalzirii, si era cateodata vazut ca si Unicul, unitatea intregii diversitati, la fel cum in teoria stoica pneuma creaturilor individuale facea parte din pneuma universala. Ca si Unicul, mercurul combina contrariile. Este metal, dar de asemenea lichid. Este lichid, dar nu uda suprafata pe care este pus. Din acest motiv era numit „masculinitate feminina” si era de obicei portretizat ca fiind hermafrodit. Mercurul de asemenea este simbolizat: ca un unicorn imblanzit de o virgina, aratand imbinarea opusurilor; ca un leu luptandu-se cu un unicorn, un simbol al antagonismului contrariilor; ca un dragon sau un sarpe inaripat, aratand opusele soliditatii – sarpe, pamant – si mobilitatii – aripi, apa, vapori.

Mercur:

(Image credit 1, 2, 3 & 4)

Va urma pe acelasi subiect.

Reclame
09
iul.
08

Despre alchimie Part 1

Am terminat de vorbit despre Necronomicon si ma gandeam sa continuam pe linia ocultului. Bineinteles, nimic strigator la cer, doar niste idei despre care toti am auzit si avem pareri, dar nu stim prea bine despre ce este vorba. Deci, in timp ce papam un compot de portocale si ma gandeam cum de sunt inca atat de proaspete si tari si cam ce substante chimice au folosit, mi-a venit IDEEA: alchimie. Toti am auzit de ea, nu? Si cati dintre voi stiti cu ce se ocupa de fapt in afara de incercarea de a transforma alte metale in aur? Nu prea multi, nu?

Deci, sa incepem:

Alchimia, ca toate artele magice de altfel, este bazata pe credinta ca Universul este unitar. Alchimistii au gasit un principiu al unitatii si al ordinii in substanta denumit Prima Materie, care ramane neschimbata in spatele aparentei diversitati. Prima Materie nu este materie in sensul obisnuit al termenului, dar este posibilitatea de a deveni a materiei. Nu poate fi descrisa decat prin termeni contradictorii. Nu are calitati sau proprietati, dar in acelasi timp are toate calitatile si proprietatile posibile pentru ca ea contine posibilitatea tuturor lucrurilor latente din interiorul ei. Prima Materie este ceea ce a ramas cand toate caracteristicile unui obiect au fost smulse din acesta.

Pana in secolul al XVIII-lea, chiar si mai tarziu in cazuri rare, alchimistii credeau ca toate caracteristicile unui obiect pot fi indepartate din acesta pentru a dezvalui Prima Materie, careia i se puteau adauga caracteristici mai bune. Ei erau sustinuti si de teoria larg raspandita a materiei, dezvoltata de Platon si Aristotel la inceput, continuata de filozofi mai tarzii, teoria celor patru elemente. Conform acestei teorii, care a ramas neatacata pana in secolul al XVII-lea cand Robert Boyle a contestat-o, Universul a fost construit de un zeu sau de o inteligenta supranaturala de rang inferior care a creat si Prima Materie, sau care i-a descoperit existenta, a manipulat-o si a animat-o. Cele patru elemente: focul, aerul, apa si pamantul au fost primul rezultat din Prima Materie. Fiecare dintre aceste elemente combina doua dintre cele patru atribute primare ale oricaror obiecte si fiinte: cald, rece, umed si uscat. Focul este cald si uscat, aerul este cald si umed, apa este rece si umeda, pamantul este rece si uscat. Totul este alcatuit din aceste patru elemente, iar diferentele dintre obiecte sau fiinte sunt cauzate de proportia diferita in care sunt combinate elementele.

Daca unul dintre atributele unui element este modificat, atunci acesta se transforma in alt element. Cand focul – care este cald si uscat – isi pierde caldura devine rece si uscat transformandu-se in pamant – adica devine cenusa. Cand apa – care este rece si umeda – este incalzita, devine calda si umeda si de transforma in aer – adica devine vapori.

Aceasta teorie este esentiala pentru alchimie pentru ca lasa loc posibilitatii transmutatiei. Aurul este o combinatie a celor patru elemente intr-o anumita proportie. Celelalte metale sunt combinatii ale acelorasi elemente intr-o proportie un pic diferita. Schimband proportiile din combinatie – prin incalzire si racire, uscare si lichifiere – celelalte metale ar fi putut fi transformate in aur.

Ocultistii moderni, multi dintre care cred ca unii dintre alchimisti chiar au reusit sa faca aur, in general accepta teoria celor patru elemente. Cercetari moderne confirma vechea invatatura conform careia Universul a fost creat din patru elemente: foc, aer, apa, pamant, in ordinea precizata, fiecare crescand din predecesorul sau si toate animate la randul lor de Cuvantul rostit asupra lor in timpul Creatiei. Dar in ocultismul modern cele patru elemente sunt patru conditii in care poate exista energia. Focul inseamna electricitate, aerul este starea gazoasa, apa este starea lichida, iar pamantul este starea solida. Toate lucrurile exista intr-una sau intr-alta dintre aceste conditii, sau intr-o combinatie a lor, iar o conditie poate fi transformata in alta.

Posibilitatea teoretica a transmutatiei a fost confirmata in practica de alchimistii timpurii prin tehnica de prelucrare a metalelor contemporana lor. Mesterii din Egipt, unde se pare ca a aparut pentru prima data alchimia in secolele de dinaintea si de dupa nasterea lui Hristos, faceau amestecuri de argint si cupru care semanau foarte bine cu aurul cu atat de multa precizie incat un sistem complicat de termeni a aparut pentru a face distinctia intre diferitele varietati de „aur” de pe piata. Un papirus scris in greaca in 300 d. Hr., gasit in Teba, in Egipt, contine cateva procedee de a produce aur si argint din alte metale si sustine ca rezultele vor trece toate testele de determinare ale argintului si aurului naturale. In aceste metode si altele timpurii accentul se pune pe schimbarea culorii metalului, ingalbenindu-l sau albindu-l pana cand seamana cu aur, respectiv argint.

Mesterii din lumea antica erau foarte preocupati de imitarea naturii, folosind amestecuri si vopseluri pentru a face materiale care semanau cu cele naturale. Credinta ca natura poate fi imitata a devenit una dintre teoriile fundamentale ale alchimiei, rezumata in maxima „cea mai naturala si mai perfecta -sic- opera este crearea a ceea ce este asemenea operei originale”. Combinata cu aceasta teorie era credinta ca metalele mai putin valoroase – sau de baza – sunt imperfectiuni ale naturii. Natura intotdeauna tinteste catre perfectiune si se straduieste sa faca metalul perfect, aurul, care este cel mai putin supus coroziunii si matuirii. Dar procesele din natura de multe ori dau gres si rezultatul este crearea unor alte materiale, imperfecte. Cand un alchimist incerca sa transforme un metal de baza in aur, el credea ca il elibereaza de impuritatile sale si il tranforma in ceva mai pretios catre care oricum aspira in mod natural. Aurul sau trebuia sa fie aur adevarat si procedeele sale erau de obicei copiate si adaptate dupa procesele prin care se formeaza aurul in mod natural in pamant.

Despre alchimia cosmica:

Va urma pe acelasi subiect. Urmatoarele articole din aceasta serie le gasiti aici.

08
iul.
08

Concluzie Necronomicon

Celelalte articole din aceasta serie le gasiti aici. Articolul de astazi este scurtut, este incheierea. Sper ca v-am trezit cat de cat interesul asupra acestui subiect sau ca macar v-a facut placere sa cititi aceste informatii. 🙂

Unde poate fi gasit Necronomicon?

Nu se stie nimic despre aceasta problema, este cel mai simplu si mai scurt raspuns. Din nou, se suspecteaza ca Crowley a avut un rol in aceasta. In 1912 Crowley l-a cunoscut pe Theodor Reuss, conducatorul Ordo Templi Orientis (OTO) din Germania si a lucrat in acel ordin pentru cativa ani pana cand in 1922 Reuss a demisionat pentru a lasa conducerea lui Crowley. Astfel, il avem pe Crowley fiind in stransa legatura pentru zece ani cu un un conducator al unui grup masonic german. Intre anii 1933 si 1938 cele cateva copii cunoscute ale Necronomicon au disparut pur si simplu; cineva din guvernul german al lui Adolf Hitler a devenit interesat de literatura obscura oculta si a inceput sa incerce sa obtina toate copiile prin orice mijloace.

Traducerea lui Dee a disparut de la Bodleian dupa un jaf in 1934. Muzeul Britanic a suferit de asemenea niste jafuri, iar editia Wormius a Necronomiconului a fost stearsa din catalog si pastrata intr-o camera sub pamant intr-o mina convertita din Wales – unde au fost pastrate si Bijuteriile Coroanei in timpul celui de al doilea razboi mondial. Alte librarii si-au pierdut copiile si in ziua de azi nu exista nici o librarie care sa aiba listat in vreun catalog Necronomiconul. Locatia prezenta a copiilor dupa Necronomicon este necunoscuta, dar exista o poveste despre o colectie de documente magice si oculte alcatuita in timpul razboului in aria muntoasa Osterhorn de langa Salzburg – aceasta poveste ar putea fi legata de zvonul recurent cum ca exista o copie legata cu pielea victimele unui lagar de concentrare.

Concluzie

Mitul acestei carti ma fascineaza. Legendele care s-au construit in jurul ideii propuse de aceasta – si de alte carti asemanatoare – nu sunt de natura sa linisteasca spiritul uman. Nu propun un viitor luminos, in care lumina triumfa. Dimpotriva. Nu stiu daca este adevarata cartea sau doar o fabulatie a unor minti de geniu din acea perioada, ca cele ale lui Dee si Crowley – sau chiar Lovecraft – care au pus cap la cap anumite coincidente din folclorul mai multor popoare si au faurit aceasta poveste. Nici nu vreau sa stiu. POVESTEA si REACTIILE pe care le trezeste in fiecare conteaza. Majoritatea reactionam diferit: unii sunt dezgustati, altii isi doresc sa ajute la revenirea „Celor vechi”, in timp ce unii vor puterea acestor fiinte mitice pentru ei. Multi devin obsedati de studiul acestor legende. TU?

Neil Gaiman despre Lovecraft, despre mitul Necronomicon/Cthulhu pe care acesta se presupune ca l-a creat:

21
iun.
08

Necronomicon Part 1

O sa incepem sa vorbim despre ceva foarte controversat. Intai m-am gandit sa va vorbesc despre Prioria de Sion – Codul lui DaVinci sigur va spune ceva despre acest nume -, dar apoi m-am gandit ca deja multa lume stie despre acest subiect, ca nu ma voi abtine sa nu fac 15 articole despre Priorie…asa ca m-am orientat spre alt subiect, la fel de controversat in unele cercuri. Este vorba despre Necronomicon, o carte la care face referire autorul de horror gotic H.P.Lovecraft – si care intamplator este unul dintre autorii mei preferati 🙂 – de foarte multe ori in povestile sale. Nu se stie exact cum sta treaba cu existenta acestei carti, am citit diverse variante ale sale, unele despre care stiam ca sunt inventii, altele despre care nu stiam nimic exact…In fine, eu va prezint datele, voi trageti concluzia…Si, daca va intereseaza si o gasiti, puteti chiar citi o varianta a acestei carti. Este foarte interesanta, chiar daca o veti vedea ca pe pura fictiune.

Gata vorbaria, incepem discursul:

Ce este Necronomicon?

Necronomicon al lui Alhazred (titlul este tradus literal ca si „Cartea numelor moarte”) nu este, asa cum se crede, un manual sau o colectie de vraji. Este conceput ca o relatare a unor fapte istorice, deci este o carte „a lucrurilor moarte si disparute”. Necronomicon mai poate insemna si „cartea obiceiurilor mortilor”, dar chiar si aceasta explicatie corespunde continutului cartii ca relatare istorica, nu ca opera necromanta.

Autorul acestei carti a impartit cu doamna Blavatsky o tendinta obsesiva de a pune laolalta fapte, zvonuri, speculatii si aberatii, rezultand intr-un compendiu vast, aproape de necitit care seamana foarte mult cu „Doctrina secreta” a lui Blavatsky.

In trecut, aceasta carte a fost numita „Al Azif”, dar si „Cartea arabului”. „Azif” este un cuvant pe care arabii il folosesc ca sa se refere la insecte nocturne, dar este de asemnea o referire la urletul demonilor (Djini). Necronomicon are sapte volume si are peste 900 de pagini in editia latina.

Unde si cand se spune ca a fost scrisa Necronomicon?

Se spune ca Necromicon a fost scria in Damasc in 730 d.Hr. de Abdul Alhazred.

Cine era Abdul Alhazred?

Nu se stiu prea multe despre el, iar majoritatea informatiilor sunt obtinute din insasi Necromicon. A fost nascut in Sanaa in Yemen. Stim ca a calatorit foarte mult, de la Alexandria pana la Punjab, si ca era foarte educat. A petrecut multi ani singur in salbaticia nelocuita din sudul Arabiei. Avea un dar pentru limbi si se lauda de multe ori cu abilitatea sa de a citi si traduce manuscrise care rezistau traducerii in fata carturarilor mai simpli. Metodele sale de cercetare insa semanau mai mult cu cele ale lui Nostradamus decat cu cele ale lui Herodot.

Asa cum Nostradamus folosea magie ceremoniala ca sa afle viitorul, Alhazred folosea tehnici asemanatoare (esenta compusa din olibanum, storax, dictamnus, opiu si hasis) pentru a vedea clar trecutul. Aceasta, combinata cu lipsa dovezilor clare din Necronomicon a facut ca istoricii sa conteste autenticitatea cartii.

Oamenii se refera de obicei la el folosind apelativele „arabul nebun” sau „poetul nebun”. Desi este clar ca era un excentric dupa standarde moderne, nu exista dovezi pentru a sustine ideea de nebunie (altele decat imposibilitatea lui cronica de a pastra un fir de gandire pentru mai mult de cateva paragrafe inainte sa sara la alta idee). Este interesant ca „majnun” – nebunie – are un inteles mai vechi de „posedat de djinn”. Semnificatia acestei observatii o vom discuta mai jos. Alhazred este comparat cu personaje ca filozoful neoplatonist grec Proclus (410-485 d.Hr.). Proclus se pricepea foarte bine la astronomie, matematica, filozofie si metafizica, dar era de asemenea destul de versat si in tehnici magice pentru a o invoca pe Hekate. Proclus era de asemenea initiat in religiile mistice egipteana si caldeeana. Nu este o coincidenta ca Alhazred cunostea foarte bine operele lui Proclus.

Istoria cartii

Manuscrisul original se crede ca nu mai exista. Autorul Idries Shah a initiat o cautare in librariile Deobund din India, Al-Azhar din Egipt si in libraria orasului sfant Mecca, fara succes. O traducere latina a fost facuta in 1487 – nu in secolul XVII, cum sugereaza Lovecraft – de un preot dominican, Olaus Wormius. Wormius, neamt la origine, era secretarul primului Mare Inchizitor al Inchizitiei Spaniole, Tomas de Torquemada si este foarte probabil ca manuscrisul original sa fi intrat in posesia lui in timpul persecutiei moriscos spanioli, care fusesera convertiti la catolicism sub amenintare si nu aratasera nivelul optim de entuziasm pentru doctrinele bisericii.

Era sinucidere curata ca Wormius sa traduca si sa publice Necronomicon in acele vremuri. Cartea probabil ca a exercitat o fascinatie obsesiva asupra omului, pentru ca in final a fost acuzat de erezie si a fost ars dupa ce a trimis o copie a cartii lui Johan Tritheim, abate de Spanheim – mai bine cunoscut ca Trithemius. Scrisoarea insotitoare continea o interpretare detaliata si blasfemiatoare a anumitor pasaje din Cartea Genezei. Toate copiile traducerii lui Wormius au fost confiscate si arse impreuna cu el, desi exista suspiciunea inevitabila ca macar o copie a reusit sa ramana in Libraria Vaticana.

Aproape 100 de ani mai tarziu, in 1586, o copie a traducerii in latina a lui Wormius a aparut in Praga. Doctorul John Dee, un faimos magician englez, si asistentul sau, Edward Kelly, erau la curtea imparatului Rudolf II pentru a discuta planuri ca sa obtina aurul alchimic si Kelly a adus o copie din asa-numitul „Rabin negru”, alchimistul cabalist Jacob Eliezer, care fugise in Praga din Italia dupa ce fusese acuzat de necromantie. La acel timp Praga devenise un magnet pentru magicieni, alchimisti si sarlatani de toate tipurile sub patronajul lui Rudolf si este greu de imaginat un loc mai potrivit in Europa in care sa fi aparut aceasta copie.

Necronomiconul se pare ca a avut o mare influenta asupra lui Kelly, pentru ca natura scrierilor sale s-a schimbat si a produs un discurs care a ingrozit casa lui Dee – adica parea posedat:) . Crowley a interpretat aceasta ca prima incercare a unei entitati non-umane sa comunice „Cartea legilor” telemica. Kelly l-a parasit pe Dee la putin timp dupa aceea. Dee a tradus Necronomicon in engleza, dar contrar spuselor lui Lovecraft, aceasta traducere nu a fost niciodata publicata – manuscrisul a intrat in colectia marelui Elias Ashmole, si apoi in colectia librariei Bodleian din Oxford.

Parti din Necronomicon au fost traduse in ebraica – probabil in 1664 – si au circulat sub forma de  manuscris, insotite de un comentariu detaliat al lui Nathan Gaza, purtator de cuvant mistic al pseudo-mesiei Sabbatai Tzevi. Aceasta versiune se numea „Sepher ha-Sha’are-Daath” – Cartea portilor cunoasterii. Povestea care inconjoara aceasta versiune este atat de neobisnuita incat vom vorbi mai jos despre ea in detaliu.

Va urma pe acelasi subiect

Urmatoarele articole din aceasta serie le gasiti aici.




Add to Technorati Favorites

RSS Pauza de cafea

Ganduri trecute

Ne-am mai plimbat pe

Reclame