Posts Tagged ‘mister

10
iul.
08

Despre alchimie Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Cand lucrau cu metale alchimistii credeau ca manipuleaza insasi viata. Nu aveau o distinctie clara intre animat si neanimat. In lumea lor toate lucrurile, inclusiv oamenii si animalele, erau facute din aceleasi elemente si toate lucrurile aveau viata – sau cum ar spune un ocultist modern, toate lucrurile aveau energie. Se credea ca metalele cresc la sanul pamantului in acelasi mod in care un copil creste in uter. Un manual german despre metale si minerit tiparit in 1505 spune: „A se nota ca pentru cresterea sau generarea mineralelor trebuie sa existe un subiect capabil de a primi aceasta actiune generativa” si „Mai mult, in unirea sulfurului si mercurului in minereu, sulfurul se comporta ca si samanta masculina si mercurul ca samanta feminina pentru a da nastere unui copil.”

Paralela intre viata metalelor si viata umana este intalnita in toata alchimia, fiind o reflectie a principiului magic ca toate lucrurile sunt facute dupa modelul omului. Primul mare pas in lucrarea alchimistilor a fost reducerea unui metal de baza la Prima Materie, ceea ce il „omora” smulgandu-i forma exterioara si eliberand scanteia de viata prinsa in el, in acelasi mod in care sufletul omului este eliberat de corp dupa moarte. Scanteia de viata era apoi recombinata cu Prima Materie pentru a produce un „embrion” de natura metalica care va avea o tendinta naturala de a deveni aur pentru ca natura se straduieste sa atinga perfectiunea. Hranit in modul potrivit, embrionul va creste si se va naste intr-un final din cuptorul alchimistului ca aurul perfect, Piatra. Multe complicatii au fost adaugate, dar aceasta era ideea principala de lucru a alchimistilor.

Alchimistii faceau distinctia intre „corpul” unei substante, sau partea non-combustibila si „spiritul” ei sau partea combustibila/volatila. Cand lemnul este „ucis” prin ardere, fumul si cenusa sunt produse. Cenusa este corpul mort al lemnului si fumul care se ridica catre cer este spiritul sau sau scanteia de viata.

Credinta ca o scanteie din viata divina care a cazut din cer este prinsa in orice materie a intrat in alchimie din complexul de idei religioase si filozofice din aria mediteraneana de est cam in timpul lui Hristos. Majoritatea gnosticilor aveau aceasta credinta si portretizarea sufletului care coboara de la Dumnezeu prin sferele celeste pentru a fi captiv in materie, in corp, este un exempplu al ei. Faptul ca Geneza contine doua povesti despre crearea omului a incurajat carturarii evrei si gnostici sa speculeze despre natura dubla a omului, una celesta si spirituala, una pamanteasca si materiala. Manichaeanii, care se pare ca au luat ideea scanteii divine de la Zoroastrieni, spuneau ca la inceput puterile diabolice ale Intunericului au pornit un razboi din invidie cu taramul divin la Luminii. Furand din lumina si sperand sa previna recapturarea ei, puterile intunecate au amestecat-o in om, pe care l-au creat, asa ca amestecata in intunericimea omului este lumina divina pe care Manichaeanii o numesc „eu care traieste”, „eu luminos”, un predecesor al corpului astral al teoriei oculte moderne. Unii gnostici crestini ii spun scanteia sau samanta luminii. In Noul testament este numita pneuma, sau „respiratie/spirit”.

Filozofii greci au contribuit la teoriile despre pneuma. Aristotel a spus ca toate lucrurile de pe pamant se schimba si se descompun pentru ca sunt compuse din cele patru elemente, care sunt schimbatoare. El a recunoscut insa stabilitatea speciilor. O mama sobolan da nastere unui pui de sobolan, nu unei broaste testoase. Stabilitatea speciilor este acum dovedita ca fiind consecinta ADN-ului. Aristotel a explicat ca aceasta se intampla datorita actiunii unui constituent neschimbator din samanta masculina, si anume pneuma.

Filozofii stoici din jurul inceputului erei noastre au dezvoltat aceeasi idee. Ei au spus ca pneuma este ceva prezent in creaturile vii pe langa solidele si lichidele care le alcatuiesc corpul. Se misca in valuri, ca si undele de sunet, si exista in diferite „tonuri” sau grade de tensiune, pe analogia capului unei tobe care scoate diferite sunete in functie de tensiunea sa. Aceasta este o forma timpurie a teoriei oculte a universului in continua vibrare. Caracteristicile oricarei creaturi depind deci de gradul de tensiune al valurilor sale de pneuma.

Un corp contine diferite tipuri de pneuma. „Pneuma coeziva” tine corpul laolalta, „pneuma vitala” il anima si „pneuma rationala”, care exista doar in creaturi care gandesc, ii da mintea. Pneuma rationala este echivalentul stoic al scanteii cazute din cer. Pneuma rationala supravietuieste mortii corpului, cand se intoarce sub forma de vapor arzator la sursa sa originara din cer. Aceasta sursa este pneuma universala, substanta care leaga toate lucrurile intr-o singura unitate, Unicul.

Alchimistii, cu viziunea lor antropomorfa a Universului, credeau ca toata materia contine pneuma sau spiritul pe care l-au identificat cu mercurul, numit dupa zeul inteligentei si corespunzand pneumei rationale a stoicilor. Luminozitatea si stralucirea mercurului se poate sa fi sugerat ca este lumina divina tinuta prizoniera in materie si se credea ca este principiul de existenta al metalelor, probabil din cauza ca este lichid. Lichidele se presupuneau a fi mediumuri de transport a vietii – apa de ploaie, sangele, sperma si continutul unui ou fiind exemplele tipice. Daca metalele aveau viata, mercurul este evident cel infuzat cu cea mai multa viata pentru ca se misca incontinuu, de aici si numele de argentvive sau argint viu.

Mercurul era spiritul oricarei bucati individuale de materie, vaporul care se dispersa in timpul incalzirii, si era cateodata vazut ca si Unicul, unitatea intregii diversitati, la fel cum in teoria stoica pneuma creaturilor individuale facea parte din pneuma universala. Ca si Unicul, mercurul combina contrariile. Este metal, dar de asemenea lichid. Este lichid, dar nu uda suprafata pe care este pus. Din acest motiv era numit „masculinitate feminina” si era de obicei portretizat ca fiind hermafrodit. Mercurul de asemenea este simbolizat: ca un unicorn imblanzit de o virgina, aratand imbinarea opusurilor; ca un leu luptandu-se cu un unicorn, un simbol al antagonismului contrariilor; ca un dragon sau un sarpe inaripat, aratand opusele soliditatii – sarpe, pamant – si mobilitatii – aripi, apa, vapori.

Mercur:

(Image credit 1, 2, 3 & 4)

Va urma pe acelasi subiect.

Reclame
09
iul.
08

Despre alchimie Part 1

Am terminat de vorbit despre Necronomicon si ma gandeam sa continuam pe linia ocultului. Bineinteles, nimic strigator la cer, doar niste idei despre care toti am auzit si avem pareri, dar nu stim prea bine despre ce este vorba. Deci, in timp ce papam un compot de portocale si ma gandeam cum de sunt inca atat de proaspete si tari si cam ce substante chimice au folosit, mi-a venit IDEEA: alchimie. Toti am auzit de ea, nu? Si cati dintre voi stiti cu ce se ocupa de fapt in afara de incercarea de a transforma alte metale in aur? Nu prea multi, nu?

Deci, sa incepem:

Alchimia, ca toate artele magice de altfel, este bazata pe credinta ca Universul este unitar. Alchimistii au gasit un principiu al unitatii si al ordinii in substanta denumit Prima Materie, care ramane neschimbata in spatele aparentei diversitati. Prima Materie nu este materie in sensul obisnuit al termenului, dar este posibilitatea de a deveni a materiei. Nu poate fi descrisa decat prin termeni contradictorii. Nu are calitati sau proprietati, dar in acelasi timp are toate calitatile si proprietatile posibile pentru ca ea contine posibilitatea tuturor lucrurilor latente din interiorul ei. Prima Materie este ceea ce a ramas cand toate caracteristicile unui obiect au fost smulse din acesta.

Pana in secolul al XVIII-lea, chiar si mai tarziu in cazuri rare, alchimistii credeau ca toate caracteristicile unui obiect pot fi indepartate din acesta pentru a dezvalui Prima Materie, careia i se puteau adauga caracteristici mai bune. Ei erau sustinuti si de teoria larg raspandita a materiei, dezvoltata de Platon si Aristotel la inceput, continuata de filozofi mai tarzii, teoria celor patru elemente. Conform acestei teorii, care a ramas neatacata pana in secolul al XVII-lea cand Robert Boyle a contestat-o, Universul a fost construit de un zeu sau de o inteligenta supranaturala de rang inferior care a creat si Prima Materie, sau care i-a descoperit existenta, a manipulat-o si a animat-o. Cele patru elemente: focul, aerul, apa si pamantul au fost primul rezultat din Prima Materie. Fiecare dintre aceste elemente combina doua dintre cele patru atribute primare ale oricaror obiecte si fiinte: cald, rece, umed si uscat. Focul este cald si uscat, aerul este cald si umed, apa este rece si umeda, pamantul este rece si uscat. Totul este alcatuit din aceste patru elemente, iar diferentele dintre obiecte sau fiinte sunt cauzate de proportia diferita in care sunt combinate elementele.

Daca unul dintre atributele unui element este modificat, atunci acesta se transforma in alt element. Cand focul – care este cald si uscat – isi pierde caldura devine rece si uscat transformandu-se in pamant – adica devine cenusa. Cand apa – care este rece si umeda – este incalzita, devine calda si umeda si de transforma in aer – adica devine vapori.

Aceasta teorie este esentiala pentru alchimie pentru ca lasa loc posibilitatii transmutatiei. Aurul este o combinatie a celor patru elemente intr-o anumita proportie. Celelalte metale sunt combinatii ale acelorasi elemente intr-o proportie un pic diferita. Schimband proportiile din combinatie – prin incalzire si racire, uscare si lichifiere – celelalte metale ar fi putut fi transformate in aur.

Ocultistii moderni, multi dintre care cred ca unii dintre alchimisti chiar au reusit sa faca aur, in general accepta teoria celor patru elemente. Cercetari moderne confirma vechea invatatura conform careia Universul a fost creat din patru elemente: foc, aer, apa, pamant, in ordinea precizata, fiecare crescand din predecesorul sau si toate animate la randul lor de Cuvantul rostit asupra lor in timpul Creatiei. Dar in ocultismul modern cele patru elemente sunt patru conditii in care poate exista energia. Focul inseamna electricitate, aerul este starea gazoasa, apa este starea lichida, iar pamantul este starea solida. Toate lucrurile exista intr-una sau intr-alta dintre aceste conditii, sau intr-o combinatie a lor, iar o conditie poate fi transformata in alta.

Posibilitatea teoretica a transmutatiei a fost confirmata in practica de alchimistii timpurii prin tehnica de prelucrare a metalelor contemporana lor. Mesterii din Egipt, unde se pare ca a aparut pentru prima data alchimia in secolele de dinaintea si de dupa nasterea lui Hristos, faceau amestecuri de argint si cupru care semanau foarte bine cu aurul cu atat de multa precizie incat un sistem complicat de termeni a aparut pentru a face distinctia intre diferitele varietati de „aur” de pe piata. Un papirus scris in greaca in 300 d. Hr., gasit in Teba, in Egipt, contine cateva procedee de a produce aur si argint din alte metale si sustine ca rezultele vor trece toate testele de determinare ale argintului si aurului naturale. In aceste metode si altele timpurii accentul se pune pe schimbarea culorii metalului, ingalbenindu-l sau albindu-l pana cand seamana cu aur, respectiv argint.

Mesterii din lumea antica erau foarte preocupati de imitarea naturii, folosind amestecuri si vopseluri pentru a face materiale care semanau cu cele naturale. Credinta ca natura poate fi imitata a devenit una dintre teoriile fundamentale ale alchimiei, rezumata in maxima „cea mai naturala si mai perfecta -sic- opera este crearea a ceea ce este asemenea operei originale”. Combinata cu aceasta teorie era credinta ca metalele mai putin valoroase – sau de baza – sunt imperfectiuni ale naturii. Natura intotdeauna tinteste catre perfectiune si se straduieste sa faca metalul perfect, aurul, care este cel mai putin supus coroziunii si matuirii. Dar procesele din natura de multe ori dau gres si rezultatul este crearea unor alte materiale, imperfecte. Cand un alchimist incerca sa transforme un metal de baza in aur, el credea ca il elibereaza de impuritatile sale si il tranforma in ceva mai pretios catre care oricum aspira in mod natural. Aurul sau trebuia sa fie aur adevarat si procedeele sale erau de obicei copiate si adaptate dupa procesele prin care se formeaza aurul in mod natural in pamant.

Despre alchimia cosmica:

Va urma pe acelasi subiect. Urmatoarele articole din aceasta serie le gasiti aici.

08
iul.
08

Concluzie Necronomicon

Celelalte articole din aceasta serie le gasiti aici. Articolul de astazi este scurtut, este incheierea. Sper ca v-am trezit cat de cat interesul asupra acestui subiect sau ca macar v-a facut placere sa cititi aceste informatii. 🙂

Unde poate fi gasit Necronomicon?

Nu se stie nimic despre aceasta problema, este cel mai simplu si mai scurt raspuns. Din nou, se suspecteaza ca Crowley a avut un rol in aceasta. In 1912 Crowley l-a cunoscut pe Theodor Reuss, conducatorul Ordo Templi Orientis (OTO) din Germania si a lucrat in acel ordin pentru cativa ani pana cand in 1922 Reuss a demisionat pentru a lasa conducerea lui Crowley. Astfel, il avem pe Crowley fiind in stransa legatura pentru zece ani cu un un conducator al unui grup masonic german. Intre anii 1933 si 1938 cele cateva copii cunoscute ale Necronomicon au disparut pur si simplu; cineva din guvernul german al lui Adolf Hitler a devenit interesat de literatura obscura oculta si a inceput sa incerce sa obtina toate copiile prin orice mijloace.

Traducerea lui Dee a disparut de la Bodleian dupa un jaf in 1934. Muzeul Britanic a suferit de asemenea niste jafuri, iar editia Wormius a Necronomiconului a fost stearsa din catalog si pastrata intr-o camera sub pamant intr-o mina convertita din Wales – unde au fost pastrate si Bijuteriile Coroanei in timpul celui de al doilea razboi mondial. Alte librarii si-au pierdut copiile si in ziua de azi nu exista nici o librarie care sa aiba listat in vreun catalog Necronomiconul. Locatia prezenta a copiilor dupa Necronomicon este necunoscuta, dar exista o poveste despre o colectie de documente magice si oculte alcatuita in timpul razboului in aria muntoasa Osterhorn de langa Salzburg – aceasta poveste ar putea fi legata de zvonul recurent cum ca exista o copie legata cu pielea victimele unui lagar de concentrare.

Concluzie

Mitul acestei carti ma fascineaza. Legendele care s-au construit in jurul ideii propuse de aceasta – si de alte carti asemanatoare – nu sunt de natura sa linisteasca spiritul uman. Nu propun un viitor luminos, in care lumina triumfa. Dimpotriva. Nu stiu daca este adevarata cartea sau doar o fabulatie a unor minti de geniu din acea perioada, ca cele ale lui Dee si Crowley – sau chiar Lovecraft – care au pus cap la cap anumite coincidente din folclorul mai multor popoare si au faurit aceasta poveste. Nici nu vreau sa stiu. POVESTEA si REACTIILE pe care le trezeste in fiecare conteaza. Majoritatea reactionam diferit: unii sunt dezgustati, altii isi doresc sa ajute la revenirea „Celor vechi”, in timp ce unii vor puterea acestor fiinte mitice pentru ei. Multi devin obsedati de studiul acestor legende. TU?

Neil Gaiman despre Lovecraft, despre mitul Necronomicon/Cthulhu pe care acesta se presupune ca l-a creat:

18
iun.
08

Moise si Akhenaton Part 1

ATENTIE Articolul de mai jos nu este scris de mine, ci de Ahmed Osman. Pentru mai multe detalii, consultati cartea sa pe acelasi subiect. Articolul este mult scurtat pentru usurinta cititorului. Si tradus, evident. Nu l-am gasit decat in varianta englezeasca, desi cartea sa o am in romana.

Restul articolelor din serie le gasiti aici.

Primul monoteist

Akhenaton este cel mai misterios si interesant dintre faraonii egipteni. El a creat o revolutie in religie, filozofie si arta care a rezultat in introducerea primei religii monoteiste cunoscuta in istorie. Sigmund Freud, tatal psihoanalizei, a fost primul care a sugerat o conexiune intre Moise si Akhenaton. In ultima sa carte, „Moise si monoteismul”, publicata in 1939, Freud a afirmat ca Moise era un oficial de la curtea lui Akhenaton si un sustinator al religiei lui Aton. Dupa moartea lui Akhenaton, Moise a ales tribul israelit care traia la est de delta Nilului ca sa devina poporul sau ales, i-a scos din Egipt in Exod, si le-a insuflat principiile religiei lui Akhenaton. Cand arheologii moderni au intalnit potretul ciudat al lui Akhenaton in ruinele Tell el-Amarna in mijlocul secolului al XIX-lea, nu erau siguri cum sa il catalogheze. Unii au crezut ca era o femeie deghizata in rege. La inceputul secolului XX, cand orasul Amarna fusese excavat si mai multe se stiau despre el si familia lui, Akhenaton a devenit un punct de atractie pentru egiptologi, care l-au vazut ca pe un umanist vizionar, dar si ca pe primul monoteist.

In incercarea mea de a verifica teoria lui Freud examinand descoperiri arheologice recente, am ajuns la concluzia ca Moise era insusi Akhenaton. Fiul lui Amenhotep III si al regineri Tiye (fiica lui Yuya, pe care l-am identificat ca fiind patriarhul Iosef), Akhenaton avea un tata egiptean si o mama israelita. Yuya fusese numit de Thutmosis IV ca Stapan al Cailor Regelui si Deputat al Cavaleriei Regale. Cand a urcat pe tron, conform traditiei, Amenhotep III s-a insurat cu sora sa Sitamun, care era doar un copil de trei ani atunci. Insa in anul al doilea al domniei sale, Amenhotep a decis sa se insoare si cu fata lui Yuya, Tiye, fata pe care o iubea, si facut-o Marea sa Sotie Regala (conform obiceiurilor egiptene regele putea sa se insoare cu cate femei dorea, dar regina, ai carui copii ii vor urma la tron, trebuia sa fie sora lui). Ca si cadou de nunta, Amenhotep i-a dat lui Tiye fortareata Zarw, in aria moderna Kantara din Sinaiul de nord, capitala pamantului Goshen, mentionat in Biblie ca aria in care israelitii traiau in Egipt. Aici el a construit un palat de vara pentru ea.

Nasterea lui Moise

Amenhotep, care a devenit mai tarziu cunoscut ca Akhenaton si Moise, a fost nascut in anul al 12-lea de domnie al tatalui sau Amenhotep III, 1394 i.Hr, in palatul regal de vara din Zarw. Adica aceeasi locatie in care s-a nascut si Moise. Dar contrar povestilor din Biblie, Moise a fost nascut inauntrul palatului regal. Mama sa, regina Tiye, mai avea un fiu, Tuthmosis, care a murit cu putin timp inainte de nasterea lui Amenhotep. Tuthmosis fusese educat si antrenat la rezidenta regala din Memphis inainte sa dispara in mod misterios – se crede ca a fost rapit si asasinat de preotii lui Amon. Temandu-se pentru siguranta lui, Tiye si-a trimis fiul, pe Amenhotep, pe rau catre casa tatalui sau israelit din afara Zarw (aceasta este originea bebelusului biblic descoperit pe rau).

Motivul pentru ostilitatea preotilor fata de tanarul print era faptul ca Tiye, mama lui, o israelita, nu era mostenitoarea legitima la tron. Deci nu ar fi putut fi acceptata ca si consoarta zeului Amon. Daca fiul lui Tiye ar fi luat tronul, aceasta ar fi fost vazuta ca o noua dinastie de regi care nu apartineau lui Amon. In primii sai ani, mama sa l-a tinut pe Amenhotep departe de rezidentele regale de la Memphis si Teba. El si-a petrecut copilatia la marginea orasului Zarw, ingrijit de sotia fratelui mai mic al reginei, generalul Aye. Mai tarziu, Amenhotep sa mutat la Heliopolis, la nord de Cairo, pentru a primi educatie sub supervizarea lui Anen, preotul lui Ra, care era fratele mai mare al lui Tiye.

Tanarul Amenhotep a aparut prima data in capitala Teba cand avea 16 ani. Acolo a intalnit-o pe Nefertiti, sora sa vitrega, fiica lui Sitamun, si s-a indragostit de ea. Tiye, mama sa, a incurajat aceasta relatie, realizand ca o casatorie cu Nefertiti, mostenitoarea, ar fi fost singurul mod ca el sa isi castige dreptul la tron.

Va urma, pe acelasi subiect.

11
iun.
08

Mecanismul din Antikythera Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Este acum stiut ca naufragiul a avut loc in primul secol inainte de Hristos. Primul fragment examinat de Stals a fost una dintre placutele ruginite si incriptionate care fac parte din mecanismul Antichytera. Stals a observat imediat ca inscriptia era antica. In opinia epigrafului Benjamin Dean Meritt, formele literelor sunt acelea din primul secol inainte de Hristos si nu pot fi mai vechi de 100 i.Hr., dar nici mai noi de era lui Hristos. Stabilirea vechimii este sustinuta si de continutul inscriptiilor. Cuvintele folosite si intelesul lor astronomic sunt specifice acestei perioade. De exemplu, cea mai mare si completa parte a unui inscriptii este o parapegma – un calendar astronomic – similar celui scris de Geminus, care se crede ca a trait in Rodos in 77 i.Hr. Putem deci sa fim aproape siguri ca mecanismul nu a ajuns cumva in epava intr-o era mai tarzie. Mai mult, nu putea sa fi fost prea vechi cand a fost luat la bordul navei ca marfa sau prada.

Imediat ce au fost descoperite, fragmentele au fost examinate de fiecare arheolog care s-a aratat interesat; astfel a inceput lungul si greul proces de identificare a mecanismului si de determinare a functiei sale. Unele lucruri au fost clare de la inceput. Importanta unica a acestui obiect era evidenta, iar mecanismul era uimitor de complex. Dupa inscriptii si cadrane mecanismul a fost identificat ca fiind un dispozitiv astronomic. Prima teorie a fost ca se putea sa fie un instrument de navigatie – poate un astrolab. Unii au crezut ca era un fel de mic planetariu de felul celor care se spune ca au fost facute de Arhimede. Din pacate, fragmentele au fost recuperate cu un strat gros de calciu si rugina. Acesta ascundea atat de multe detalii incat nimenea nu putea fi sigur de originea si constructia obiectului. Nu se putea face nimic in afara de a astepta ca tehnicienii muzeului sa isi termine munca migaloasa pentru a indeparta acest strat. Intre timp, cativa carturari au publicat rapoarte cu toate informatiile obtinute pana atunci, si prin eforturile lor unite adevarata „fata” a mecanismului a inceput sa iasa la suprafata.

Acum un consortiu international de cercetatori au efectuat analizate sofisticate asupra fragmentelor mecanismului folosind raze X si unelte care folosesc lumina pentru a scoate la iveala adevarata complexitate a acestui angrenaj uimitor.

Au concluzionat ca masinaria putea prezice eclipse, dar putea si reproduce o neregularitate in orbita lunii. Mai mult, putea sa reproduca miscarile planetelor, desi rotitele zimtate necesare nu au fost gasite. De asemenea ei au confirmat o ipoteza anterioara conform careia obiectul tinea numaratoarea anumitor cicluri lunare. „Nu stim pentru ce se folosea, dar credem ca stim ce facea” afirma astronomul Mike Edmunds de la Universitatea Cardiff din Wales.

Cautand sa demonstreze si sa experimenteze cu anumite teorii recente despre functionalitatea mecanismului din Antikythera, Edmund si colegii sai au colaborat cu Fundatia Culturala a Bancii Nationale a Greciei, cu Laboratoarele Hewlett-Packard si cu alte institutii pentru a scana fragmentele folosind doua noi metode. Pentru a studia detaliile fine ale mecanismului, acestia au facut mai multe imagin digitale, fiecare cu cu luminozitatea din alt unghi, care au rezultat practic intr-o versiune 3D a masinariei. Imagini interactive gasiti aici – aveti nevoie de Java si de putin rabdare sa se incarce toate appleturile – si o imagine rotativa a fragmentului principal aici. De asemenea au testat materialul de sub coroziune folosind un sistem de tomografie modificat. Aveti videoclipul aici.

„Am dublat cel putin partea din inscriptie care era cunoscuta” spune Edmunds, al carui grup si-a publicat descoperirile in revista numarul 30 din noiembrie „Nature” – nu pot sa va ofer linkul din cauza ca articolul nu se poate obtine decat platind 🙂 . Cuvantul „stationar” se pare ca apare de mai multe ori, referindu-se probabil la miscarea planetara, care pare sa se opreasca in anumite momente din cauza miscarii orbitale relative a Pamantului, speculeaza grupul. Cercetatorii spun ca marcajele plaseaza masinaria intre 150 si 100 i.Hr.

Cele doua cadrane din spatele mecanismului par a reprezenta eclipse si un calendar solar-lunar. Ciclul metonic este bazat pe echivalenta a 235 de luni lunare cu 19 ani solari. Grupul a gasit 34 de semne regulate pe un fragment al angrenajului. Ei estimeaza ca intreaga piesa ar fi avut 235 de divizii insirate intr-o spirala de 5 inele concentrice. Pe masura ce bratul ce arata luna lunara se rotea, un alt brat similar capului de inregistrare al unui recorder aluneca de-a lungul spiralei pentru a alege luna corecta. De notat este ca o inscriptie de pe un fragment de lemn inseamna „spirala cu 235 de diviziuni”. O pereche aditionala de roti zimtate se pare ca erau responsabile pentru o mica variatie in miscarea lunii pe cer.

Un documentar despre mecanismul din Antikythera. Foarte interesant si bine realizat:

10
iun.
08

Mecanismul din Antikythera Part 1

Vom incepe sa vorbim despre ceea ce se crede a fi stramosul tehnologiei moderne. Am destul de multa informatie despre acest subiect, deci pregatiti-va de lectura. 🙂

Printre comorile Muzeului National Arhaeologic Grec din Atena se afla fragmentele celui mai complex obiect stiintific datand din Antichitate. Ruginind si macinandu-se dupa 2000 de ani sub mare, cadranele, angrenajele si placile inscrise prezinta istoricilor o problema foarte interesanta. Din cauza acestui mecanism se pare ca va trebui sa ne revizuim multe dintre presupunerile facute in legatura cu stiinta greaca. Studiindu-l se pot afla indicii vitale privind adevaratele origini ale tehnologiei avansate a grecilor care a parut atat de neobisnuita civilizatiilor moderne.

Din fragmente se poate reconstrui destul de precis obiectul initial. Era un fel de cutie cu cadrane pe exterior si cu un foarte complex sistem de roti dintate montate inauntru. S-ar putea spune ca semana cu un ceas foarte complex din secolul XVIII. Usite atasate la cutie protejau cadranele, si pe toate suprafetele cutiei, usitelor si cadranelor erau inscriptii grecesti care descriau modul de operare si constructia instrumentului. Cel putin 20 de roti dintate din mecanism au fost pastrate, incluzand un angrenaj foarte extravagant montat pe o platforma care se invartea si care parea sa fie un fel de angrenaj diferential sau epiciclic.

Nu s-a mai gasit nimic asemanator acestui instrument, nici macar din vreun text antic stiintific sau din vreo aluzie literara. Dimpotriva, din tot ceea ce cunoastem despre stiinta si tehnologia elena se presupune ca acest instrument nu ar trebui sa existe. Unii istoricii au sugerat ca grecii nu erau interesati in a experimenta din cauza unei „lehamite” – probabil indusa de existenta institutiei sclaviei – catre munca manuala. Pe de alta parte este de mult recunoscut si acceptat faptul ca in matematici abstracte si in astronomie matematica nu erau incepatori, ci oameni de stiinta care atinsesera un inalt grad de sofisticare. Multe dintre instrumentele stiintifice grecesti cunoscute noua din descrieri scrise arata multe ingeniozitate matematica, dar in toate cazurile reprezentarea mecanica a instrumentului pare destul de simplista. Rotile dintate erau in mod sigur cunoscute grecilor, dar erau folosite doar in aplicatii simple. Ei foloseau perechi de roti dintate penttru a schimba viteza angulara, sau pentru a aplica putere printr-un unghi drept, cum ar fi in moara de apa.

Chiar si cele mai complexe instrumente mecanice descrise de scriitori antici Heron din Alexandria si Vitruvius contineau doar un agrenaj simplist. De exemplu, taximetrul folosit de greci pentru a masura distantele calatorite cu o caruta folosea doar perechi de roti zimtate (sau roti si legaturi). Se poate spune ca daca grecii stiau principiile alcatuirii unui angrenaj, atunci nu aveau de ce sa intampine dificultati dacca voiau sa construiasca un mecaniism epiciclic. Acum stim din fragmentele de la Muzeul National ca grecii intr-adevar faceau astfel de mecanisme, dar aceasta revelatie este atat de neasteptata incat unii carturari au crezut la inceput ca fragmentele trebuie sa apartina unui instrument modern.

Putem sa fim deci intr-adevar siguri ca acest instrument este antic? Daca este antic, atunci care ii este scopul? Ce ne poate spune despre lumea antica si despre evoluta stiintei moderne? Pentru a verifica datarea fragmentelor trebuie sa discutam mai intai despre descoperirea lor, adica despre arheologia la adancime mare. Chiar inainte de Paste in 1900 un grup de Scafandri dodecanezi care culegeau bureti au fost obligati de furtuna sa ancoreze langa mica insula sudica greaca Antikythera. Acolo, la o adancime de aproape 70 de metri au gasit epava unei corabii antice. Cu ajutorul arheologilor greci epava a fost explorata, cateva statuete de bronz si marmura, precum si alte obiecte, au fost recuperae. Dar dificultatile scufandarii in adancime erau imense in, in septembrie 1901, „Excavarea” a fost abandonata. Opt luni mai tarziu Valerios Stals, un arheolog de la Muzeul National, examina niste bucati de bronz calcifiat si ruginit care fusesera puse deoparte ca posibile bucati dintr-o statuie distrusa. Dintr-o data a recunoscut printre ele fragmentele unui mecanism.

Mecanismul reconstruit:

(Image credit)

Va urma

Urmatoarele articole din serie se gasesc aici.

09
iun.
08

Manuscrisul Voynich Part 4

Celelalte articole din aceasta serie le gasiti aici.

Si a cam venit vremea sa incheiem seria articolelor despre acest manuscris cu cateva teorii contemporane despre el.

Anii 1990

Din 1991, un grup de entuziasti dintr-o multitudine de paturi sociale au abordat problema descifrarii, folosind si tehnologia de care dispunem astazi. Dupa numeroase e-mailuri intr-un grup de stiri Usenet, primul site ftp dedicat manuscrisului a fost creat de Jim Gillogly, cu un mailing list care inca exista, desi s-a mutat de cateva ori pana a reusit sa se mute la actualul sit.

Activitatile principale initiale ale acestui grup (in afara scopului suprem de a gasi o solutie a manuscrisului) a fost sa obtina acces la o copie „buna” a manuscrisului si sa continue/completeze transcrierea lui. Astfel, pe 1 iunie 2004, libraria Beinecke a publicat o copie digitala la inalta rezolutie. O gasiti aici.

Transcrieri care lipseau din dosarele Currier/D’Imperio au fost facute de grup, iar Reeds a descoperit o transcriere aproape completa facuta de grupul de studiu al lui Friedman, in Libraria si Arhiva George C. Marshall din Lexington, Virginia. Aceste date au fost introduse intr-un computer de J.Reeds si J.Guy.

In 1995, expertul harbalist in plante medievale Sergio Toresella a cercetat manuscrisul de la libraria Beinecke si a afirmat, intr-un articol despre plantele alchimice ale Evului Mediu, ca manuscrisul Voynich pare sa fie scris intr-un alfabet care se incadreaza in miscarea italiana umanista, si deci ar trebui sa fie datat in jur de 1460, si nu mult mai tarziu. El de asemenea sugereaza ca scopul cartii era sa imprezioneze clientela de inalta clasa snoaba a unui doctor.

Gordon Rugg

O solutie mai recenta a manuscrisului Voynich a fost dezvoltata de Gordon Rugg in 2003. Bazat pe analizele statistice facute la sfarsitul anilor ’90 si la inceputul secolului XXI de brazilianul Jorge Stolfi, omul de stiinta engleza a inaintat ideea ca manuscrisul Voynich a fost „generat” arbitrar prin tehnici disponibile in secolul al XVI-lea.

Solutia propusa consta in folosirea unei grile Cardan si a unor foi cu fragmente de cuvinte sau silabe. Cea mai mare problema de pana acum este faptul ca metoda nu reuseste sa redea un numar de trasaturi distinctive ale manuscrisului, printre care:

  • manuscrisul real se aliniaza legii lui Zipf si multe cuvinte sunt intalnite doar o singura data in manuscris. Folosirea grilelor Cardan nu se aliniaza acestei legi. Daca totusi ar fi posibil, ar fi necesar un numar foarte mare de grile;
  • un numar destul de mare de cuvinte din manuscris nu se potrivesc deloc modelului statistic (paradigmei) identificat de Stolfi (asa cum a prezentat Stolfi in notitele sale). Nu exista nici o explicatie pentru modul de generare al acestor cuvinte;
  • anumite litere apar doar in primele linii ale unui paragraf;
  • anumite litere apar doar la sfarsitul paragrafelor, iar statisticile obtinute de Stolfi pentru aparitia acestor litere sunt diferite de numerele manuscrisului;
  • „cuvintele cheie” au o statistica diferita fata de restul cuvintelor. De exemplu, fac abstractie de legea lui Zipf. Insa cuvintele in sine se aliniaza la paradigma standard de constructie a cuvintelor.

Alte neajunsuri includ:

  • tabelele care au fost oferite publicului pana acum contin doar fragmente de cuvinte care ar putea duce la formarea de cuvinte deja existente in manuscris, dar nu exista vreo ordine prestabilita in fragmente si nici un alt sistem care explica organizarea tabelelor;
  • nu este inca demonstrat faptul ca este usor de creat textul manuscrisului in acest mod. In orice caz, ilustratiile manuscrisului nu ar fi putut fi facute rapid.

In concluzie, teoria lui Gordon Rugg nu poate fi verificata, deci nici nu poate fi acceptata.

Cam acestea ar fi teoriile cat de cat serioase din zilele noastre…Desi eu am citit mult mai multe idei si cred ca descifrez ceva mai mult decat s-a oferit publicului larg. Ramane de vazut daca vreodata se va oferi o traducere completa a acestui manuscris care inclin sa cred ca nu este o farsa, ci intr-adevar un manuscris cu date pretioase. 🙂 Ar fi stupid ca totul sa fie o farsa si sa nu fi fost descoperita o data cu atatea manuscrise-falsuri din perioada Evului Mediu. Daca celelalte au putut fi demonstrate ca farse, acesta de ce nu poate fi?




Add to Technorati Favorites

RSS Pauza de cafea

Ganduri trecute

Ne-am mai plimbat pe

Reclame