Posts Tagged ‘societate

07
iul.
08

Pro-Canada sau anti-Canada?

Desi in multe aspecte sunt un om al extremelor, in ceea ce priveste societatea, relatiile sociale si in general realitatea concreta, superficiala, sunt un om destul de comod, imi place sa am o pozitie neutra, prefer sa observ si sa nu adopt o atitudine definitiva.

In ultimul timp, am fost confruntata cu doua – sau chiar trei – extreme. Doua dintre extreme se refera la atitudinea fata de Canada, cealalta la atitudinea fata de emigranti.

Deci sa va povestesc:

Acum ceva timp, am dat peste un site care prezenta Canada intr-o lumina foarte proasta. Situl il gasiti aici. Cred ca mai demult a vorbit si ketherius de el. Tipul ne prezinta Montrealul cu partile sale proaste. Pe de alta parte, nu precizeaza ca Montrealul este foarte europenizat – ca sa nu spun est-europenizat – si ca in cartierele de emigranti a devenit dupa chipul si asemanarea locuitorilor. Si nici nu ne spune ca daca aduni toate partile urate ale Montrealului la un loc o sa fie cam cate parti frumoase are Bucurestiul. Si stiti cum arata preamarita capitala a Romaniei nu? Slefuita doar pe bulevardurile principale. Eu, ca sa imi fac o parere despre om, l-am „gugalit” – i-am dat search pe Google – si am observat ca are o adevarata obsesie ca sa ne arate noua si intregii lumi faptul ca mitul canadian e supraapreciat si ca Romania e raiul pe pamant, iar Canada de fapt a pus la cale un fel de conspiratie mondiala ca sa atraga imigranti care investesc in economia lor; imigrantii sunt tratati in Canada ca si carpe de sters pe jos, iar ceilalti canadieni – care canadieni? ca majoritatea sunt din alte popoare, care au emigrat si ei la randul lor si s-au canadienizat intre timp – ii discrimineaza pe saracii imigranti si isi iau SUV-uri din sudoarea muncii lor.

De curand – mai exact ieri – am dat peste un alt specimen. Pro-canadian de aceasta data. Care are un blog – nu ii voi da adresa pentru ca m-a deranjat prea mult limbajul sau – in care ne arata cat de grea e viata in Romania si cat de bine e in slavita Canada. El dezapreciaza romanii plecati in Canada care au dor de tara natala, care ii pretuiesc trasaturile care o deosebesc de Canada cea pur capitalista si se pare ca tot ce il mai leaga de Romania este limba – limbajul de cartier este cel mai des folosit, as putea adauga – si bineinteles, dorinta de a arata ca statul canadian este pamantul fagaduintei pentru romanasii cu putin tupeu. Pentru el Romania este rromania, noi suntem rromani, desi uita ca el este inca rroman, fara cetatenie canadiana. Plus ca ordona tututor canadienilor rromani care indraznesc sa vorbeasca de bine despre tara lor natala sa plece din tara LUI, Canada – pe care se pare ca are si titlu de proprietate la cat de ferma ii este porunca – inapoi in rromania. Omul ne arata pe albumul de pe flickr poze cu preturile mici la diverse produse de firma din Canada – adidasi, suc, mousi si alte alea – uitand sa precizeze ca adidasii si hainele sunt fotografiate la magazinul de solduri, cu produse din anii trecuti, fara etichete, cu ambalaje rupte sau mici defecte, iar sucul e fotografiat la magazinul pentru familiile cu buget mediu spre mic. L-am „gugalit” si pe el, de pe ambele nickuri pe care le foloseste si mi s-au returnat cam 6000 de rezultate, majoritatea referindu-se la persoana pe care o cautam: si el se pare ca foloseste principiul lui casamede, si anume „spameaza tot ce poti ca poate te baga in seama cineva si te mai si crede; daca nu te crede, cearta-te cu prostii aia care nu recunosc un om inteligent cu o parere indiscutabil corecta.”

Mie mi se par ciudate ambele abordari. Eu una am ajuns in Canada pentru ca mi-am dorit ceva mai bun pentru mine – in primul rand o calitate superioara a educatiei -, am venit ca sa studiez si nu am venit cu titlu definitiv. Ramane sa ma gandesc daca plecarea mea este cu titlu definitiv sau nu. DAR, desi nu pot afirma ca Romania este mai buna decat Canada sau ca nivelul de trai este mai bun in Romania, tara mea natala va fi una singura, copilaria si adolescenta vor fi legate de un singur loc, iar acasa va fi intotdeauna in locul acela „de cacat” cum ii spune domnul autointitulat viitorulsuna bine. Ma deranjeaza atat cei care nu recunosc unde e bine, ca domnul casamede, dar si cei care au uitat de unde au plecat, ca domnul viitorulsunabine. Unul isi regreta despartirea de radacini, altul si le reneaga. Un comportament nesanatos in ambele cazuri. Pentru toate lucrurile pozitive din Romania gasesti tot atatea contra-exemple. Pentru majoritatea lucrurilor pozitive din Canada de asemenea gasesti tot atatea contra-exemple. Desi poate ca nivel de trai castiga detasat Canada, Romania castiga detasat la cantitatea de uman, de traditie, de specific si de inocenta.

Ca va spuneam de al treilea exemplu, el e deMaio. El uraste emigrantii in general. Nu as putea sa il acuz, pentru ca…multi pleaca doar ca sa plece, cativa sunt obligati de circumstante, altii de ambitie. Depinde de la caz la caz. Ma asteptam la atitudini de genul sau de cand am plecat. Nu ma deranjeaza, nu ii dispretuiesc pe romanii care au ceva impotriva emigrantilor, atat timp cat isi exprima nemultumirea CIVILIZAT sau pur si simplu ma ignora.

Dar…un singur lucru am observat la neamul nostru – mai ales partea emigranta a neamului nostru: desi sunt ajunsi in alta tara, desi se considera alti oameni, desi vor sa isi uite radacinile, trebuie doar sa deschida gura ca sa ii recunosc: romanul cand nu ii convine ceva nu stie sa discute, ajunge sa se injure sau sa se renunte la subiectul de discutie pentru a ataca persoana celui cu care discuta; romanul intotdeauna are un „biznis” de discutat cu tine; romanul iti este prieten la bine, dar te lasa la greu. Exceptiile sunt rare. Si acele exceptii sunt motivul pentru care iubesc Romania inca. Acele exceptii sunt oameni adevarati.

Reclame
02
iul.
08

Statul la coada – un motiv national la canadieni?

Va povestea ketherius aici despre cozile in Canada, despre politetea oamenilor si cum stau ei cumintei la cozi.

Ieri am fost pe Princes Island pentru ca a fost ziua Canadei – a implinit 141 de ani – si acolo erau atractiile principale. Bine, figurat spus atractii principale, pentru ca era vorba de cateva scene pe care cantau artisti canadieni nu foarte cunoscuti, erau niste corturi cu activitati pentru copii, niste arta populara indiana si bineintele corturi cu racoritoare si gustari insotite evident de COZI. Ma gandeam…canadienii sunt oameni ocupati, in general. Si ieri au avut o zi libera, au venit in parc si macar 3 ore le-au stat pe la cozi. Dar erau calmi, zambitori, pastrau distanta si nu faceau scandal.

Oare asta inseamna ca au acceptat aceasta consecinta a societatii de consum? Cozile? Sau ca sunt prea molateci din fire? Sau ca altfel nu au vazut vreodata si asa sunt crescuti, cu ideea ca existenta cozilor este ceva la fel de familiar cum ne este noua compostorul de bilete uzat din autobuze?

Am trecut peste mirarea trezita de vederea cozilor interminabile de canadieni impacati cu ideea cozii, am ajuns la locul de joaca al copiilor. Cand, ce sa vad? O coada. La leagane. De copii. Care in loc sa se joace fericiti pana cand le venea randul sa se dea in leagan, ei stateau apatici la COADA.

Mai jos aveti poza:

Oare acesta este urmatorul pas al evolutiei unei societati? Acceptarea neajunsurilor? Oare noi romanii, cu groaza noastra de cozi, suntem in acest mod niste „involuati”? Sau canadienii nu stiu sa se impuna?

Parerea mea este ca oamenii acestia au gasit un mod de a se bucura de viata. De a se destresa. De a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba. Ce rost are sa se enerveze ca e lunga coada si casierul e nou si in perioada de proba si uita sa le puna frisca in cafea? Daca se enerveaza rezolva ceva? Pai…NU. Cred ca aceasta trasatura a lor este foarte pretioasa si ar trebui sa o invete mai multe popoare de la ei. Este secretul fruntilor lor descretite, al optimismului cu care trateaza problemele si al bunavointei lor binecunoscute.

28
iun.
08

Capitalism extrem

ketherius va povestea aici despre un individ tare suparat pe Canada. Ii dau dreptate intr-un singur aspect: casele.

Ieri sau alaltaieri ma plimbam cu masina. Era soare, stralucea printre copaci, ma uitam la case. Case extrem de mari, majoritatea cu sipca, majoritatea oribile si aproape la fel cu cele de pe langa ea. Ma intreb, in conditiile in care o casa mica, pe un singur nivel, costa 300 000 de dolari canadieni, uratenia exterioara care nu merita nici 5 dolari este compensata de frumusetea interioara care face restul de 299 995 dolari? Am fost prin case canadiene si sincer, mi s-au parut la fel de dezolante pe dinauntru ca si pe din-afara. Plus ca nici dupa noua luni nu reusesc sa nimeresc casa prietenilor romani de care vorbesc mai jos. Noroc ca au un numar auriu, care este in contrast cu casa.

Vorbeam cu o prietena romanca de aici – care are casa, bineinteles – ca as vrea sa imi iau si eu un apartament, ca o casa nu cred ca imi permit. Ca sa nu mai stau in chirie, ca oricum rata la apartament ar fi cat chiria, dar macar stii ca dai pentru tine. Si ea mi-a spus: „A, pai poti sa iti chiar si o casa veche de 5 -CINCI- ani daca nu te deranjeaza.”

Care era problema? La cam 20 de ani, maxim, trebuie sa dai jos peretii (de rigips) si, eventual, sa refaci scheletul mi s-a spus. Pentru ca e lemn. SI putrezeste. SI se topeste. Adica… tu, cetatean canadian, esti practic obligat ca la cam fiecare 5 ani, cat casa mai poate fi vanduta cu un pret destul de ok, sa te muti la casa noua. Si o tii intr-o datorie continua. Ti-ai luat prima casa de 300k dolari, dupa 5 ani o vinzi, daca ai noroc platesti tot creditul de la banca, iti iei altul – speri tu mai mare pentru o casa mai mare, evident – si o iei de la capat. Tot asa. Despre mostenit case evident nu prea poate fi vorba.

De ce se intampla toate astea? Pentru ca este o societate de consum dusa la extrem, spun eu. Daca oamenii consuma scobitori, lumanari si CD-uri, de ce nu ar consuma si case? Aici se merge pe principiul: „Nu facem lucruri extrem de bune pentru ca apoi ramanem fara clienti. Dar daca facem ceva de calitate, va costa astfel incat sa ne acopere noua toate pierderile cauzate de faptul ca respectiva persoana nu va mai fi obligata sa ne fie client.” Adica extrem de mult.

Sunt inca absolut uimita de constatarea mea. Oare chiar merita sa emigrezi in Canada si sa iti petreci viata in datorii? Cred ca trebuie puse in balanta avantajele si dezvanatajele de a sta in Romania, respectiv Canada. Ramane sa fac si asta.

28
iun.
08

Instalatorii stiu de frica patronajului

Va spuneam aici ca „instalatorii nu se dezic niciodata” si ca ma rog de cei de la administratie de ceva timp sa imi rezolve bateria de la cada din baie. Alaltaieri IAR am sunat la administratie si le-am pus in vedere ca nu isi respecta obligatiile contractuale. „Tanti” de la administratie m-a intrebat cum arata individul care a mai venit sa se intereseze, a promis ca il suna si il intreaba de viata si ca sa ma astept sa vina chiar in aceeasi zi.

Da, ati ghicit, nu a venit. Dar a venit ieri. Cu un coleg. Umil, cerandu-si scuze ca ma deranjeaza si repetand de 15 ori cat de rau ii pare pentru neintelegere si pentru deranjul pe care mi-l cauzeaza. S-a foit de cinci ori pe usa, dar intr-o ora treaba era gata. Bateria nu mai curgea, nu mai era caldura excesiva in baie, nu mai trebuia sa astept instalatorul. Era chiar atat de greu sa faca toate astea de prima data? Poate nu inteleg eu „caile instalatorilor”.

Concluzia este ca si aici lumea stie de frica sefului, iar sefu’, spre deosebire de Romania, stie de frica nerespectarii obligatiilor. Cand a fost ultima data cand i-ati spus cuiva ca nu indeplineste conditiile din contract si nu v-a ras in nas?

27
iun.
08

Instalatorii nu se dezic ~niciodata~

Am probleme cu bateria de la cada din baie. Nu stiu cum s-a stricat sau ce s-a slabit, dar curge incontinuu apa fierbinte. Atat de fierbinte incat daca pui un puf de ala cu care te speli pe corp sub apa se topeste. Si asa ca am sunat la administratie sa ii rog sa vina cineva. M-au instiintat ca va veni cineva cat de curand. A trecut o luna intre timp. Am sunat din nou, iar au spus ca va veni cineva. Si ca va veni chiar in ziua respectiva.

In fine, a venit la vreo trei zile un pseudo-mexican cu o palarie de cowboy pe cap, gras si transpirat sa vada care e problema. A venit cu mana in fund, adica fara vreo cutie de scule crezand ca eu – care trebuia sa fiu probabil la fel de „naiva” ca toata femeile – nu am strans bine robinetele. Dupa ce s-a chinuit sa le stranga, a conchis singurel ca e ceva mai grav. Si mi-a spus ca revine cu trusa de scule. Ce e drept, a revenit. Dar nu a facut nimic o ora. Nu am auzit vreun zdranganit sau ceva. Cred ca mi-a numarat cate tampoane nefolosite aveam in cutia de Always de sub chiuveta :). Eu nu am stat pe capul omului sa vad ce face. In final a spus ca trebuie sa opreasca apa in toata cladirea, ca trebuie sa dea instiintare cu 24 de ore inainte la toti locatarii si ca revine in doua zile.

Si au trecut doua saptamani. Enervata, pentru ca e o caldura infernala in apartament si miroase aiurea rau, a apa clocotita, sun din nou vineri. Alaltaieri iar vine domnu’ instalator cu inca un coleg si ma intreaba candid: „Dar nu vi s-a rezolvat problema? Trebuia sa vina un coleg.”. I-am spus ca nu. Si el a inceput sa se explica ca sa vezi don’le ca trebuia sa vina colegul si el nu a stiut, ca domnu’ colegu’ a spus ca s-a rezolvat, a intocmit si raport. Si eu totusi ma gandesc: Si unde e problema mea? Putin imi pasa mie de domnu’ colegu’. Chiria pe care o dau e pentru altceva, nu pentru scuze. Pseudo-mexicanul a spus ca revine in cateva minute. Nu a mai venit. Au trecut doua zile. Ma gandesc sa le cer despagubiri. Sa nu mai platesc chiria o luna.

Ei au impresia ca daca au un bloc plin de emigranti astia nu isi stiu drepturile? Am de gand sa le demonstrez ca isi stiu drepturile si nenorocitii de emigranti.

Sunt nervoasa. 🙂

13
iun.
08

Gatit? Ce e aia?

Canadienii nu gatesc. Bineinteles, nici majoritatea imigrantilor care au trait mai multe de 10 ani pe aici. Dar ei au impresia ca gatesc. In supermarketuri e plin de carti de bucate, se cumpara intr-o fericire, ai nenumarate feluri de ustensile de bucatarie, paharele, mixere si alte minunatii…dar de fapt nu gatesc.

Cum asa? Pai la ei toate ingredientele vin gata procesate. Ca sa faci placinta, iei forma de placinta – tava – iei aluatul gata asezat in forma corespunzatoare, iei umplutura. Apoi asezi aluatul in forma, il umpli cu umplutura, il bagi la cuptor, astepti 20 de minute si gataaaa. Avem placinta. Sau ca sa faci prajiturele, iei forma, iei un praf asemanator cu faina care contine toate ingredientele necesare ca sa faci prajitura infatisata pe cutie, te duci acasa, amesteci praful cu lapte sau apa, dupa caz, torni in forme, bagi la cuptor et voila! Prajiturele.

In Canada mai exista ceva ce se numeste slow cooker, adica un fel de oala sub presiune care face mancarea foarte incet, patrunzandu-se foarte bine. In comert se gasesc ingrediente care se folosesc cu slow coooker. Adica tu iei mancarea congelata; dimineata, inainte sa pleci la serviciu, pui ingredientele congelate din punga in slow cooker, iar peste 8 ore cand vii ai mancarea gata. Si cica ai gatit. 🙂

Singurele ocazii in care gatesc cu adevarat sunt cele in care fac barbecue. Pe care de obicei il face tatal, in weekend. Atunci el pregateste carnea, o marineaza, o gateste cu multa rabdare – cultul americanului pentru barbecue si burgeri nu este o gluma -, iar de obicei mama trage o fuga pana la supermarket, la departamentul Deli, si ia niste cartofi prajiti gata facuti, varianta family pack. Daca tot a ajuns la supermarket, ia si o punga cu salata gata taiata, la care trebuie sa adauge doar otet, ulei si alte sosuri.

Ma intreb daca un canadian poate face mancare „pe bune”. Adica asa cum facem noi, romanii. Si ma intreb daca observa ca toti mananca aceleasi lucruri, ca doar Knorr nu scoate 100 de retete pentru slow cooker, iar placinta aia nu are umplutura naturala.

Oare chiar atat de ocupati sa fie canadienii astia? Ca cel putin din ce am observat pe la universitate am tras concluzia ca tinerii nu au asa multe griji si preocupari… (va urma si un articol despre tinerii canadieni 🙂 ) Mie mi se pare ca in privinta aceasta sunt extrem de comozi. Si dupa ce baga atatea chimicale in ei – ca produsele astea oricat de „Organic” ar scrie pe ele, tot contin conservanti si alte substante pe care in mod normal nu le-am pune in mancare; plus ca nu toata lumea isi permite sa cumpere chestii „Organic” – se mai intreaba de ce sunt grasi.

10
iun.
08

„Nemtii nu plang”

Asta mi-a spus-o cineva acum cateva zile cand discutam despre faptul ca vocalul de la Rammstein a plans in public in timp ce canta „Ohne dich„. M-am mirat ca aceasta replica i-a venit pe buze taste persoanei respective atat de rapid. Ca un raspuns psihologic involuntar.

„Pai cum adica nu plang?” am intrebat-o eu.

De fapt nemtii plang, dar nu plang pentru ce ne sensibilizeaza pe noi. Pe noi ne sensibilizeaza sfarsitul telenovelei „Inima de tiganca”, „Nora pentru mama”, catelul amarat de la coltul blocului, si in general orice nedreptate ni se face noua de catre functionara de la ghiseu.

Pai pe ei ii ating alte lucruri. Am trait un an intr-un oras cu o mare mostenire lasata de nemti – Sibiul – si cred ca am extras cateva idei cat de cat corecte despre acest popor pe care cei care nu au luat contact cu ei il vad atat de rece, calculat, intangibil. Si plus ca am mai si citit cate ceva. 🙂 Eu am constatat ca nemtii plang pentru familia lor. Si pentru tara lor. Si pentru reputatia lor. Nu pentru Big Brother, nota proasta de la mate, gagiul furat de colega de banca sau faptul ca a cumparat altcineva cureaua aia „misto” de la Plaza Mall.

Mie mi se pare ca familiile de nemti sunt cumva aparent nu atat de „calde” ca familiile de romani, dar in esenta mult mai unite. Adica daca unuia dintre ei i se intampla ceva, sunt mult mai saritori la greu, chiar daca atunci cand totul e bine nu par atat de iubitori. Mai mult, nemtii au o mandrie patriotica uimitoare. Imi place mult faptul ca nu s-au lasat americanizati aproape deloc, ca pe youtube isi scriu comentariile in germana, ca isi pastreaza identitatea nationala foarte bine. Si imi mai place diplomatia lor destul de obiectiva, dorinta de munca, obligatia de a face lucrurile cum trebuie, supravietuirea lor intr-o tara care nu are aproape nici un fel de resurse. Calitatea germana o cunoastem toti, nu?

Concluzia este ca nemtii au reusit cumva sa isi creeze imaginea asta de „oameni cu sange rece”, cel putin in ochii romanilor (si ai canadienilor, as putea adauga). Dar cred ca totul se datoreaza faptului ca au valori morale mai „inalte” decat majoritatea popoarelor…




Add to Technorati Favorites

RSS Pauza de cafea

Ganduri trecute

Ne-am mai plimbat pe

Reclame