Posts Tagged ‘teatru japonez

08
iul.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 10

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Acesta este ultimul articol in care discut despre Noh si Kyogen. Urmeaza o pauza, in care va prezint alta poveste din folclorul japonez, apoi urmeaza ultimul capitol din teatrul japonez, si anume teatrul bunraku. Sper ca nu v-am plictisit prea tare. 🙂

Kyogen religios

din aceasta categorie fac parte: O umbrela in loc de evantai, Zeul fericirii, Ebisu si Bishamon, Rasete dupa taxe, O palarie pentru doi, Cratite si tobe, Trei nepoti numiti Zaiho etc.

Continutul pieselor Kyogen religioase este in general unul de celebrare, corespunzand Nohului religios. Caracteristica lor speciala este natura ritualica.

Kyogen despre daimyo

din aceasta categorie fac parte: Un barbat se preface ca este sabie, Luptand cu un tantar, Sageata din piele de maimuta, Lacrimi negre de crocodil, Daimyo-ul si trifoiul inflorit de tufis, Doi daimyo, Salvat de o asemanare, Buaku fantoma vie etc.

Aceste piese au ca personaj principal un daimyo, reprezentativ pentru Kyogen fiind Taro Kaja. Desi este numit daimyo, nu este din rangul inalt al societatii. Pentru ca este inocent si prostut, el cauzeaza multe probleme si agitatie.

In Daimyo-ul si trifoiul inflorit de tufis, un daimyo din mediul rural se duce sa vada tufele de trifoi inflorit dintr-o gradina cu Taro Kaja si acolo i se cere sa recite un poem waka, ceea ce face, dar cu multe greseli. Dupa o deghizare de prostie, piesa portretizeaza foarte vivid buna dispozitie a daimyo-ului.

Kyogen despre Taro Kaja

din aceasta categorie fac parte: Prajind ghinde, Calul Shidohogaku, Sunetul clopotelor, Sase incarcaturi de lemn, Cadoul pierdut, Cantat orizontal, Indoirea franghiei, Otrava delicioasa etc.

Cunoscut si ca Kyogen cu servitori, aceste piese au ca personaj principal un servitor pe nume Taro Kaja. El adora sa bea vin, isi neglijeaza datoriile, este un om cinstit, foarte istet, las si foarte lenes – un set complex de contradictii care il alcatuiesc pe Taro Kaja, cel mai reprezentativ si fascinant personaj din genul de comedie Kyogen.

In Calul Shidohogaku, conform ordinelor stapanului sau, Taro Kaja imprumuta niste ceai, o sabie si un cal de la unchiul stapanului, care ii spune ca de fiecare data cand isi va drege vocea, calul se va salta pe picioarele din spate; dupa ce a fost aruncat din sa, stapanul il alearga pe Taro Kaja pana in afara scenei, amenintandu-l cu diferite pedepse.

Kyogen despre gineri / Kyogen feminin

din aceasta categorie fac parte: Hakama doi intr-unul, Ginerele in barca, Carligul de peste magic, Ginerele care arunca apa, Fermierul Oko si fermierul Sako, Sinucidere cu o coasa, Vinul matusii tepoase, Prajiturile de orez ale lui Narihira, etc.

Aceste piese au ca personaje principale gineri care isi viziteaza socrii si care cauzeaza tot felul de probleme, sotii care isi depasesc in abilitati sotii, sau soti pe care sotiile nu se pot baza – zugravesc drama din situatii obisnuite.

Kyogen demonic/cu un preot rezboinic

din aceasta categorie fac parte: Razboinicul Asahina, Un demon indragostit, Tunet, Crabul, Hotul Persimmon, Melcul, Barba fortificata, Tsuen preotul cu ceai, Caracatita, etc.

Acest grup de piese contine caricaturizari, personificarea unui demon, un preot razboinic care nu isi poate folosi in mod corect puterile supranaturale – piese care fac haz de ceea ce nu este atat de bun precum pare.

In Barba fortificata, un barbat cu o barba lunga si deasa de care este foarte mandru este ales sa joace un rol important in festivalul ce va veni, dar atunci cand sotia sa nu face nimic din ce ii cere, o trimite departe. Insa ea se intoarce cu toate femeile din cartier inarmate cu arme ciudata pentru a ii taia barba. Desi o fortificase, ea ii distruge fortificatiile si ii smulge barba din radacina. Desi este scrisa si jucata in stil Noh, absurditatea barbatului care isi construieste o fortificatie in jurul barbii este legendara.

Kyogen cu preot/om orb

din aceasta categorie fac parte: O disputa religioasa, Ceremonie cu donatie, Calugarita care plange, Acolitul confuz, Apa care deseneaza, Sculptorul fals, Cele sase statui, Orbul care vede luna, etc.

Ignoranta si avaritia calugarilor si, in principal, superficialitatea de a nu ne cunoaste eul sunt zugravite in aceste piese. Unele dintre personajele tipice ale acestor piese includ calugari si chiar acoliti, talhari care pretind ca ar fi sculptori budisti si orbi.

Kyogen deosebit

din aceasta categorie fac parte: Hotul de pepeni, Cutia de ceai, Falsul rege al ingerilor, Disputa ghipsului, Banditii lasi, O datorie platita cu o poezie, O vaca numita Sideseat etc.

Aceasta categorie contine toate piesele Kyogen care nu pot fi incadrate in celelalte categorii. Sunt tipuri variate si unele au personaje interesante cum ar fi hoti lenesi sau talhari prosti.

Reclame
20
iun.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 3

Astazi vom discuta despre particularitatile scenei pentru Noh si Kyogen, precum si despre tipurile de actori si intrumente intalnite in acest teatru. Restul articolelor din aceasta serie le puteti gasi aici.

Scena Noh si Kyogen

Noh si Kyogen sunt amandoua jucate pe un tip special de scena denumita simplu „scena Noh”.

Aratand ca un altar sau ca o cladire a unui templu, scena are 3 laturi deschise in jurul unei scene principale – hon butai – care are aproximativ 5.5 metri pe fiecare parte. Patru stalpi sustin acoperisul de deasupra scenei principale, fiecare avand un nume special. Dintre ele, „stalpul aparitiilor”metsuke-bashira – are un rol important in ajutarea actorului sa se pozitioneze corect pe scena. Peretele din spatele scenei se numeste „placa oglinda”kagami ita – si pe el este pictat un pin batran.  Exista si zona de deasupra scenei – ato-za -, unde muzicienii si asistentii de scena stau. „Locul corului”jiutai-za – este locul in care membrii corului stau in doua randuri cu fata la scena principala. „Podul”hashi-gakari – este metoda de intrare si de iesire a personajelor; de asemenea are un rol important ca parte a spatiului in care se joaca scena, iar la capatul opus scenei, perdeaua specifica viu colorata – agemaku – este ridicata si coborata. Camera verde, sau „camera oglinzilor”kagami no ma – este un spatiu important, pentru ca acolo actorii, cand sunt complet imbracati, se uita intr-o oglinda concentrandu-se asupra rolului lor – acolo isi pun masca si isi asteapta intrarea pe scena. In fata „podului” sunt plantati trei pini mici, la distante egale. Pentru ca podeaua sa fie potrivita pentru mersul numit „pasul alunecator” al actorilor Noh si pentru dansul dramatic, ea este construita din placi groase de hinoki care sunt slefuite sa fie cat mai fine. Nu exista nici un fel de echipament pentru scena si nu exista nici o cortina care sa separe scena de audienta.

(Image credit 1, 2 & 3)

Rolurile actorilor

Sunt patru tipuri de actori care dau viata rolurilor din Noh si Kyogen: shite – actorul principal -, waki – actorul secund -, kayashi – muzicienii – si kyogen – actorii de Kyogen -.

Actorul shite are diferite roluri – joaca rolul personajului principal – shite -, sau personajul secundar – tsure – sau chiar rol de copil – kokata -; asista corul – jiutai – sau este asistent de scena – koken -, aranjand costumul personajului principal. Tipul de caracter jucat depinde de piesa care este pusa in scena, dar majoritatea caracterelor sunt spirite ale oamenilor, dar si plante, copaci, demoni, zei si fiinte supranaturale. In principiu, exista o masca Noh pentru fiecare tip de rol.

Actorul waki il sustine pe actorul principal, si are rolurile numite waki si waki-tsure. Depinzand de piesa, ei pot fi preoti Shinto, calugari budisti, sau samurai, dar sunt intotdeauan roluri de oameni vii. Waki nu poarta masca.

Sunt patru tipuri de muzicieni in Noh, si cateodata in Kyogen – dar rar -: cantaretul la flaut, cantaretul la toba de umar, cantaretul la toba de sold si cantaretul la toba.

Actorul kyogen detine rolul de comediant, evident. Intr-o piesa Noh, insa, un actor ai-kyogen – actor kyogen care joaca in timpul pauzei – apare dupa ce shite din Actul 1 a iesit din scena, si spune povestea waki a piesei, in mare detaliu. Intr-o piesa Kyogen, rolul principal este numit shite, iar rolul secund este numit ado.

Instrumentele din Noh si Kyogen

Instruumentele folosite in Noh si Kyogen sunt: un flaut – fue – si trei instrumente de percutie – o toba de umar (ko-tsuzumi), o toba de sold (o-tsuzumi) si o toba normala (taiko). Impreuna sunt numite „datatoarele de ritm„.

Flautul este cunoscut si ca no-kan – flaut de Noh – si este singurul dintre instrumente care poate crea o melodie.  Este facut din bambus, are 7 gauri si este partial invelit cu bucati de rattan ca sa il intareasca. Este in special folosit in sectiuni in care shite danseaza.

Toba de umar are partea principala din lemn de cires cu doua capete – din piele de cal intinsa pe o rama de fier – atasate cu ajutorul unei funii de bumbac care este folosita si pentru a controla sunetul. In timpul unei piese, muzicianul sufla des pe capete, pentru ca trebuie pastrata o anumit umiditate, iar capetele nu au voie sa fie uscate.

Toba de sold este versiunea mai mare a tobei de umar, iar capetele sale sunt uscate deasupra unui foc de carbuni chiar inainte de inceperea piesei; cum funia sa este foarte intinsa, scoate un sunet mai profund decat toba de umar.

Toba obisnuita este de asemenea folosita in anumite piese. Corpul sau este din ulm zelkova, iar capetele sale sunt din piele de cal intinsa pe cadre de fier si legate cu o franghie de bumbac. Se canta la ea prin lovirea cu doua bete de lemn hinokibachi -. Aceasta toba este des folosita in povesti in care shite este spiritul unei fiinte non-umane, mai ales in Actul 2, dirijand actiunea.

Cum trei dintre cele patru instrumente sunt de percutie, este usor de intrevazut ca principala carateristica a muzicii Noh este ca este construita pe modele ritmice precise. Toti cantaretii la toba pot produce diferite sunete schimband puterea cu care este lovita toba; de asemenea ei scot sunete specifice denumite kake-goe, care ii ajuta sa pastreze ritmul.

Fluier, toba de umar, toba de sold, toba normala, in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2, 3 & 4)

Orchestra: (Image credit)

Va urma: Maine vom discuta despre mastile din Noh si Kyogen.

07
iun.
08

Teatrul japonez Part 1

Azi, lasand de o parte pentru scurt timp mitologia asiatica, vom vorbi despre teatrul japonez, care este arta la cel mai inalt nivel si necesita o multitudine de talente. Sa devii actor de teatru nu e lucru usor la ei, si sunt rasplatiti cu mult respect din partea compatriotilor si -am inteles- cu salarii destul de maricele.

Incepem cu kabuki, cea mai populara forma de teatru japoneza (sunt 4 in total, excluzand cele moderne sau netraditionaliste; eu ma voi ocupa doar de cele traditionale, pentru ca se pare ca ele au cel mai mult succes chiar si in ziua de azi).

Denumirea

Cuvantul kabuki vine din verbul kabuku care insemna sa te inclini intr-o anumita directie – verbul nu mai este folosit -. Metaforic, inseamna sa fii in comportament sau viata de zi cu zi, diferit de ceilalti, atragandu-le si atentia. Expresia kabukimono era folosita la sfarsitul secolului al XVI-lea pentru a denumi gasti urbane de tineri excentrici, care se imbracau neobisnuit si aveau tunsori iesite din comun. Apoi, performantele pe scena ale jucausei Okuni si a trupei sale de dansatori la inceputul secolului al XVII-lea au inceput sa fie denumte „Okuni Kabuki„. Mai tarziu, ideogramele folosite pentru a reprezenta cuvantului Kabuki s-au schimbat. A fost impartit in 3 concepte: KA (muzica), BU (dans), KI (actorie).

Istoric

Inceputul kabuki dateaza de la sfarsitul secolului al XVI-lea, cu o evolutie bogata si continua, si a fost acum perfectionat pana la stadiul de rafinament clasic. Desi nu mai este la fel de popular cum a fost o data, teatrul kabuki atrage audiente foarte mari chiar si acum.

In timpul perioadei Edo – in timpul careia mare parte din dezvoltarea kabuki a avut loc -, diferentele intre clasa luptatorilor si cea a oamenilor simpli erau mult mai bine trasate si respectate decat in orice alta perioada din istoria Japoniei. Arta kabuki a fost cultivata mai ales de comerciantii acelor vremuri. Ei devenisera foarte puternici din punct de vedere economic, dar trebuiau sa ramana inferiori din punct de vedere social pentru ca apartineau clasei oamenilor simpli. Pentru ei kabuki a fost poate cel mai eficace mod de a isi exprima emotiile in conditiile societatii de atunci. Astfel, temele fundamentale ale pieselor kabuki sunt conflictele intre umanitate si sistemul feudal. Datorita apropierii de umanitate aceasta arta a castigat dragostea publicului.

O caracteristica unica a artei kabuki si probabil cea mai importanta pentru a pastra spiritul neobisnuit al kabuki, este faptul ca nu are actrite. Toate rolurile feminine sunt jucate de barbati cunoscuti ca onnagata. Actorii din dramele kabuki de la inceputul artei erau in general femei, dar o data cu cresterea popularitatii kabuki, multe actrite incepusera sa atraga atentia barbatilor din public. Autoritatile au hotarat ca aceasta ar fi dus la „o demoralizare grava a publicului” si in 1629 femeilor li s-a interzis sa mai apara in piese de teatru.

Insa deoarece kabuki era o forma de arta acceptata deja acceptata de public, barbatii au preluat-o imediat si au continuat sa joace in piese pana in prezent. Interdictia asupra actritelor a durat aproximativ 250 de ani. Intre timp, arta onnagata a fost perfectionata. In conluzie, actritele nu au mai fost acceptate de public in kabuki cand s-a ridicat interdictia. In plus, onnagata devenise o arta apartinand kabuki si daca se desprindea, atunci calitatea traditionala a kabuki se putea pierde pentru totdeauna.

O alta caracteristica importanta a kabuki este faptul ca este un teatru „inclusiv si acumulativ”. Nascut la sfarsitul secolului al XVI-lea, kabuki a incorporat parti din toate formele anterioare ale teatrului japonez. Printre artele traditionale din care kabuki a preluat tehnici de scena si repertoriu sunt drama noh si teatrul kyogen – sau interludiul comic dintre piesele noh -. Astazi, numarul japonezilor care stiu sa aprecieze noh este mai mic decat cei care apreciaza kabuki, dar piesele kabuki derivate din piese noh sunt cele mai populare printre iubitorii kabuki.

Kabuki a imprumutat cate ceva si din teatrul de marionete, denumit bunraku. Dezvoltarea bunraku s-a facut cam in acelasi timp cu aparitia kabuki. In kabuki, cea mai mare importanta o are actorul, si nu valoarea literara a piesei. La inceputul secolului al XVII-lea, unii dintre marii scriitori, incluzandu-l pe Monzaemon Chikamatsu – care va aparea intr-un articol viitor -, de multe ori numit „Shakespeare al Japoniei”, au parasit kabuki si si-au indreptat atentia catre teatrul de marionete in care geniul lor cretor nu era restrictionat. Ca rezultat, a fost o perioada in care bunraku era mai popular decat kabuki. Pentru a face fata competitiei, kabuki a adaptat toate piesele bunraku. Astfel, mai mult de jumatate dintre piesele traditionale kabuki sunt de origine bunraku. Un exemplu final care demonstreaza caracterul inclusiv al kabuki a venit la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand a aparut in arta realismul literar.

Pana la aparitia kabuki, japonezii nu mai vazusera teatru atat de colorat, incitant si in general, extraordinar :).

(Image credit 1,2,3 & 4)

Va urma

  • repertoriul kabuki;
  • actori;
  • stilul pieselor.

Toate articolele din aceasta serie le gasiti aici.




Add to Technorati Favorites

RSS Pauza de cafea

Ganduri trecute

Ne-am mai plimbat pe

Reclame