Posts Tagged ‘teatru

08
iul.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 10

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Acesta este ultimul articol in care discut despre Noh si Kyogen. Urmeaza o pauza, in care va prezint alta poveste din folclorul japonez, apoi urmeaza ultimul capitol din teatrul japonez, si anume teatrul bunraku. Sper ca nu v-am plictisit prea tare. 🙂

Kyogen religios

din aceasta categorie fac parte: O umbrela in loc de evantai, Zeul fericirii, Ebisu si Bishamon, Rasete dupa taxe, O palarie pentru doi, Cratite si tobe, Trei nepoti numiti Zaiho etc.

Continutul pieselor Kyogen religioase este in general unul de celebrare, corespunzand Nohului religios. Caracteristica lor speciala este natura ritualica.

Kyogen despre daimyo

din aceasta categorie fac parte: Un barbat se preface ca este sabie, Luptand cu un tantar, Sageata din piele de maimuta, Lacrimi negre de crocodil, Daimyo-ul si trifoiul inflorit de tufis, Doi daimyo, Salvat de o asemanare, Buaku fantoma vie etc.

Aceste piese au ca personaj principal un daimyo, reprezentativ pentru Kyogen fiind Taro Kaja. Desi este numit daimyo, nu este din rangul inalt al societatii. Pentru ca este inocent si prostut, el cauzeaza multe probleme si agitatie.

In Daimyo-ul si trifoiul inflorit de tufis, un daimyo din mediul rural se duce sa vada tufele de trifoi inflorit dintr-o gradina cu Taro Kaja si acolo i se cere sa recite un poem waka, ceea ce face, dar cu multe greseli. Dupa o deghizare de prostie, piesa portretizeaza foarte vivid buna dispozitie a daimyo-ului.

Kyogen despre Taro Kaja

din aceasta categorie fac parte: Prajind ghinde, Calul Shidohogaku, Sunetul clopotelor, Sase incarcaturi de lemn, Cadoul pierdut, Cantat orizontal, Indoirea franghiei, Otrava delicioasa etc.

Cunoscut si ca Kyogen cu servitori, aceste piese au ca personaj principal un servitor pe nume Taro Kaja. El adora sa bea vin, isi neglijeaza datoriile, este un om cinstit, foarte istet, las si foarte lenes – un set complex de contradictii care il alcatuiesc pe Taro Kaja, cel mai reprezentativ si fascinant personaj din genul de comedie Kyogen.

In Calul Shidohogaku, conform ordinelor stapanului sau, Taro Kaja imprumuta niste ceai, o sabie si un cal de la unchiul stapanului, care ii spune ca de fiecare data cand isi va drege vocea, calul se va salta pe picioarele din spate; dupa ce a fost aruncat din sa, stapanul il alearga pe Taro Kaja pana in afara scenei, amenintandu-l cu diferite pedepse.

Kyogen despre gineri / Kyogen feminin

din aceasta categorie fac parte: Hakama doi intr-unul, Ginerele in barca, Carligul de peste magic, Ginerele care arunca apa, Fermierul Oko si fermierul Sako, Sinucidere cu o coasa, Vinul matusii tepoase, Prajiturile de orez ale lui Narihira, etc.

Aceste piese au ca personaje principale gineri care isi viziteaza socrii si care cauzeaza tot felul de probleme, sotii care isi depasesc in abilitati sotii, sau soti pe care sotiile nu se pot baza – zugravesc drama din situatii obisnuite.

Kyogen demonic/cu un preot rezboinic

din aceasta categorie fac parte: Razboinicul Asahina, Un demon indragostit, Tunet, Crabul, Hotul Persimmon, Melcul, Barba fortificata, Tsuen preotul cu ceai, Caracatita, etc.

Acest grup de piese contine caricaturizari, personificarea unui demon, un preot razboinic care nu isi poate folosi in mod corect puterile supranaturale – piese care fac haz de ceea ce nu este atat de bun precum pare.

In Barba fortificata, un barbat cu o barba lunga si deasa de care este foarte mandru este ales sa joace un rol important in festivalul ce va veni, dar atunci cand sotia sa nu face nimic din ce ii cere, o trimite departe. Insa ea se intoarce cu toate femeile din cartier inarmate cu arme ciudata pentru a ii taia barba. Desi o fortificase, ea ii distruge fortificatiile si ii smulge barba din radacina. Desi este scrisa si jucata in stil Noh, absurditatea barbatului care isi construieste o fortificatie in jurul barbii este legendara.

Kyogen cu preot/om orb

din aceasta categorie fac parte: O disputa religioasa, Ceremonie cu donatie, Calugarita care plange, Acolitul confuz, Apa care deseneaza, Sculptorul fals, Cele sase statui, Orbul care vede luna, etc.

Ignoranta si avaritia calugarilor si, in principal, superficialitatea de a nu ne cunoaste eul sunt zugravite in aceste piese. Unele dintre personajele tipice ale acestor piese includ calugari si chiar acoliti, talhari care pretind ca ar fi sculptori budisti si orbi.

Kyogen deosebit

din aceasta categorie fac parte: Hotul de pepeni, Cutia de ceai, Falsul rege al ingerilor, Disputa ghipsului, Banditii lasi, O datorie platita cu o poezie, O vaca numita Sideseat etc.

Aceasta categorie contine toate piesele Kyogen care nu pot fi incadrate in celelalte categorii. Sunt tipuri variate si unele au personaje interesante cum ar fi hoti lenesi sau talhari prosti.

Reclame
04
iul.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 9

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Astazi vom discuta despre restul categoriilor de piese Noh si vom face introducerea tipurilor de piese Kyogen. Maine va fi ultimul articol despre Noh si Kyogen, urmand sa va mai impartasesc o poveste din folclorul japonez, iar apoi sa incheiem subiectul teatrului japonez cu teatrul bunraku – teatrul de papusi -.

-> A patra categorie de piese

din aceasta categorie fac parte: Dansatorul nebun Hyakuman, Nebuna de la raul Sumida, Curtarea lui Komachi, Pasarile amaraciunii, Perna lui Han-tan, Bariera Ataka, Servitorul Jinen, Doamna Aoi, Demonul din Dojoji, etc.

Al patrulea grup de piese Noh sunt numite si Noh deosebit pentru ca includ o varietate de stiluri.

Nebuna de la raul SumidaSumidagawa – a fost scrisa de fiul lui Zeami, Motomasa, care a murit destul de tanar. In actul unu o mama – shite – calatoreste la raul Sumida din est in cautarea fiului sau care fusese prins de negustorii de sclavi. Cand isi spune povestea vaslasului – waki -, el ii spune ca fiul ei este mort. Cand mama se roaga in fata mormantului lui vede un spirit in fata sa, dar cand incearca sa il atinga, acesta dispare in timp ce se ivesc zorii. Aceasta este una dintre multele Noh nebunmonogurui no – in care personajul principal jeleste o despartire fortata de unul dintre cei dragi.

O adaptare dupa Sumidagawa:

-> A cincea categorie de piese Noh

din aceasta grupa fac parte: Goblinul de la muntele Kurama, Demonul si luminisul de artari, Padurarul, Zeul dragon al altarului Kasuga, Cautatorul de perle, Leul podului de piatra, Spiridusul care se furiseaza, etc.

Al cincilea grup de piese sunt numite Noh de incheierekiri no – si toate au un ritm rapid si se folosesc de o toba imensa numita taiko. Toate piesele din acest grup au ca si personaje principale goblini, demoni, zei dragoni sau o alta fiara supranaturala, desi sunt anumite piese in care eroul este un nobil sau care au multe fraze extrem de respectuoase.

Spiridusul care se furiseazaShojo – este o piesa construita din cuvinte marete. Are loc intr-un sat din provincia Yangtze in China. Un spiridus – shite – care traieste in mare vine in fata unui barbat pe nume Gao-feng – waki -, un vanzator de vin extrem de pios. Spiridusul se imbata si se distreaza dansand, dupa care ii povesteste barbatului ca a primit o binecuvantare: indiferent cat de mult vin va scoate din butoaie, acesta nu s eva termina niciodata. Cand piesa este jucata un dans special numit MidareDezordine – poate fi vazut.

Tipuri de piese Kyogen

Kyogen este un teatru al rasului bazat pe cuvinte marete, satira, umor, care foloseste viata medievala si povestile populare ca temele sale principale si care s-a dezvoltat ca drama dialogata, ca drama a povestitului care pune mare importanta pe cuvinte. Este descendentul direct al artei Sarugaku si, pentru a arata esenta lucrurilor intr-o maniera atractiva, nu este doar realist, ci are si o anumita forma de expresie stilizata. A simplificat tipurile de caractere, scena, decorurile, iar mastile sale au devenit exagerate. Comedia Kyogen a devenit o forma de distractie oficiala in perioada Edo, apoi fiind rafinata. Desi satira si vulgaritatea din perioada Edo au fost reduse, arta glumelor destepte si a umorului de bun gust a fost slefuita. O „arta a cuvintelor”, dispozitia sa vesela si vocalizarea deosebita sunt in asa fel incat atunci cand doua personaje vorbesc in acelasi timp, discursurile lor pot fi auzite si distinse de audienta. Pe baza corectitudinii rare si a stilului de actorie stilizat, povestile sale dezvolta multe scene care evoca un ras voios lasand audienta binedispusa.

Sunt aproximativ 260 de piese in repertoriul prezent al Kyogen. Incepand cu servitorul Taro Kaja, toate au personaje cu inima mare si puternice care insufla viata in situatii familiare ale oamenilor simpli din perioada feudala. Pot fi impartite in categorii in functie de personajul infatisat in: piese cu oameni norocosi, zei ai destinului fericit, fermieri, daimyo, servitorii Taro Kaja si Jiro Kaja, gineri, sotii, demoni, preoti razboinici, calugari buddhisti, orbi, hoti sau inselatori. Productia, metoda de expresie si costumele pieselor sunt strans legate de aceasta clasificare.

Va urma pe acelasi subiect.

02
iul.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 8

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Astazi com continua sa discutam despre categoriile de piese Noh, povestind pe scurt piesa reprezentativa a fiecarei categoriii.

Okina

Diferita de Noh si Kyogen, Okina este o arta actoriceasca construita pe baza unui ceremonial ritual antic. Este de obicei jucata ca parte a unui program Noh in timpul Anului Nou, de sarbatori si cu alte ocazii speciale, cand este prima din program. Numele sau alternativ este Shiki SanbanCele trei ritualuri -, ceea ce se refera la cele trei elemente cunoscute ca Chichi-no-jo, Okina si Kyogen Sanba-SarugakuSambaso -. Mastile din Okina sunt un obiect al venerarii si actorii pot purta o masca Chichi-no-jo, Hakushiki-jo, Kokushiki-jo sau Nikushiki-jo. Okina este legata de un ritual popular in care un zeu vechi binecuvanta oamenii si era de fapt o rugaciune care implora pentru multi descendenti, pace si armonie in tara, precum si pentru recolte bogate. In piesele Okina astazi, partea Chichi-no-jo este omisa; rolul Okina este jucat de un actor Noh, iar cel al Sanbaso de un actor Kyogen.

Okina mai neconventionala:

Prima categorie

fac parte: Vechiul pin, Po chu-i, Pinii gemeni, Arcul altarului Hachiman, Ingrijirea batranilor, Zeita florilor de cires, Regina mama a Vestului, Kamo, Zeul altarului Shirahige, Insula de bambus a zeitei Benten, etc.

Primul grup de piese Noh sunt denumite Waki Noh sau Noh religios si sunt piese ale caror personaje principale sunt in principal zeitati care binucuvanteaza pamantul cu pace si recolte bogate, sau sunt pline de cuvinte respectuoase care relateaza povestea unui altar sau a unui templu. Majoritatea sunt Noh fantastic.

Pinii gemeniTakasago – a fost scrisa de Zeami. In primul act un preot shinto – waki – care calatoreste catre Kyoto de la altarul Aso din Kyushu intalneste un cuplu batran – mae-shite; tsure – care ingrijesc faimosul pin din Golful Takasago din provincia Harima. Cuplul explica totul despre pinii gemeni ai Takasago si Sumiyoshi, se arata incantati de dezvoltarea Caii Poetice si apoi dispar, dupa ce dezvaluie faptul ca sunt de fapt spiritele celor doi copaci. Actul doi: cand preotul ajunge mai tarziu la Sumiyoshi in privincia Settsu, zeul Sumiyoshi – nochi-shite – apare, danseaza si apoi binecuvanteaza pamantul. Aceasta structura este specifica unei piese Noh.

A doua categorie

fac parte: Generalul Tamura-maru, Yoshitsune la Yashima, Sageata lui Kagesue, Razboinicul Michimori, Inecarea lui Kiyotsune, Batranul Sanemori, Minamoto no Yorimasa, Doamna Tomoe, etc.

Al doilea grup este numit si Noh razboinic – shura-no -, iar eroii din piese sunt de obicei spirite ale razboinicilor care au cazut in taramul regretului dupa moarte. Majoritatea sunt Noh fantastic.

Yoshitsune la Yashima (Yashima) se crede ca a fost scrisa de Zeami. In actul unu un batran pescar – mae-shite – din Yashima, in provincia Sanuki, povesteste unui preot calator – waki – povestea lui Yoshitsune la batalia dintre clanele Taira si Minamoto, apoi dispare. In actul doi in visul preotului fantoma lui Minamoto no Yoshitsune – nochi-shite – apare si descrie bataliile din taramul ashura, apoi dispare o data cu zorile.

Yashima aici.

A treia categorie

fac parte: Fantana curba, Altarul din camp, Vantul dintre pini – Matsukaze -, Curtezana din Eguchi, Patlagina, Roba de fulgi, Curtezana Yuya, Batrana femeie abandonata in dealuri, Manastirea Urin, Florile de cires si preotul Saigyo, etc.

Al treilea grup Noh mai este numit si Noh feminin kazura-mono – si personajele principale sunt spirite de femei frumoase sau de nobili tineri, spiritele plantelor sau femei celeste; aproape fiecare piesa din aceasta categorie are un dans elegant si gratios. Majoritatea pieselor din acest grup sunt Noh fantastic.

Batrana femeie abandonata in dealuriObasute – a fost scrisa de Zeami. In actul intai, in noaptea recoltarii cu luna plina, un preot care calatorea s-a oprit la muntele Obasute si a intalnit o femeie acolo – mae-shite– care i-a spus o legenda conform careia femei batrane erau abandonate pe acel munte, recita poezia legata de legenda si apoi dispare. Actul doi: dupa un timp, o femeie batrana – nochi-shite – apare. In lumina lunii destul de puternica, femeia isi aminteste de vremuri trecute si danseaza incet, disparand in zori. Aceasta piesa si doua altele, Gardul de chiparos si Komachi la Sekidera sunt de obicei grupate si numite Cele trei femei in varsta.

Va urma pe acelasi subiect.

28
iun.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 7

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici. Aceasta este cea mai lunga serie de articole de pana acum, si cred ca or sa mai fie cam inca 3 parti, dar m-am gandit ca daca tot incep un subiect, macar sa il abordez frumos si complet. Pentru informatii pe scurt, oricine poate consulta Wikipedia. Asa ca le multumesc celor care au destula rabdare si pasiune sa citeasca tot. 🙂

Costumele Kyogen

Costumele din Kyogen sunt facute asemenea hainelor oamenilor normali din timpurile medievale; ele sunt simple, dar au multe forme si desene neconventionale. Comparate cu tesatura somptuoasa a elegantelor costume Noh, cele din Kyogen sunt in general vopsite cu desene colorate, atractive. Costumul este ales in functie de tipul de personaj. Costume Kyogen tipice sunt cele de mai jos:

costume de Kyogen;

robe externe (robe care se pun pe deasupra): Kyogen kataginu, jutoku, naga-goromo, kaki-baori;

robe principale (robe care se poarta pe dedesubt): Shima-noshime;

pantaloni (hakama): Kyogen-bakama, naga-kami-shimo, monpa;

altele: diferite tipuri de zukin, binan-boshi.

Daimyo – lorzi feudali – care apar in Kyogen de obicei poarta o dan-noshime ca roba de dedesubt, un costum suo ca pantaloni si jacheta si o palarie speciala numita hora-eboshi. Taro Kaja, care este reprezentativ pentru Kyogen, poarta de obicei o noshime dungata ca roba principala, o kataginu ca vesta/jacheta si o pereche de han-bakamahakama scurti – ca pantaloni. O caracteristica speciala a kataginu este ca este de obicei decorata cu un model al unei plante, animal, sau unealta care reprezinta o tema din viata de zi cu zi a personajului. Pe hakama scurti sunt vopsite pistiluri, barci sau rodii in motive circulare, iar la personajele portretizand calatori, preoti razboinici, sarlatani, cantatori si spiritele plantelor sau animalelor, kyakuhan – pantaloni largi care au manseta stramta spre glezna – sunt folositi pentru a arata ca aceste personaje sunt foarte active. Aproape toate personajele feminine poarta nuihaku ca robe de dedesubt si o palarie speciala numita binan-boshi. Binan-boshi este de fapt o fasie de bumbac de 5 metri care este infasurata in jurul capului astfel incat parti lungi par sa cada, asemenea unui voal de mireasa; capetele acesor parti sunt ascunse in curea. Spre deosebire de tabi albe – sosete care au locuri pentru degete – purtate de actorii Noh, toti actorii Kyogen, chiar si cei care sunt ai-kyogen intr-o piesa Noh, poarta tabi galbene sau maro.

Kataginu, binan-boshi si nuihaku in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2 & 3)

Despre decorul de scena si evantaie

Decoruri mari cunoscute ca tsukuri-mono sunt construite pentru fiecare piesa si reprezentatie si demontate la sfarsit. Scheletul decoratiei este de obicei facut din bambus, care este infasurat cu fasii de material alb, astfel creand o forma foarte simpla, simbolica. Este de obicei o parte esentiala a piesei si este folosita de actori, cum ar fi de exemplu „poarta torii” care evoca atmosfera din „Altarul din camp” sau turnul cu clopot al carui clopot este lovit de o mama disperata care isi cauta copilul in „Intalnirea de la Miidera”.

Cel mai important dintre decorurile mici este evantaiul.

Toti actorii intra pe scena cu un evantai. Sunt doua tipuri de evantaie: shizume-ogi, care sunt ca evantaiele obisnuite; si chukei, care sunt facute in asa fel incat coltul extern sa fie mereu partial deschis. In general, un chukei este folosit de actorii shite si waki, iar shizume-ogi este folosit de membrii corului, asistenti de scena, muzicieni si ai-kyogen. Exista multe feluri de modele pentru evantaie si sunt cateva reguli dupa care se ghideaza, in functie de tipul de personaj portretizat – de exemplu, un chukei cu mult rosu – iroiri – este folosit de o tanara shite dintr-o piesa Noh de categoria a III-a – despre categorii vom discuta in continuare 🙂 .

Tsukuri-mono, chukei si shizume-ogi, in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2 & 3)

Tipuri de piese Noh

Piesele noh sunt impartite in doua tipuri: genzai no – Noh realist – si mugen no – Noh fantastic -.

In Nohul realist personajul principal este cineva care chiar traieste sau ar putea trai in aceasta lume, iar povestea inainteaza in timp real. Tema principala este descrierea sentimentelor unui personaj plasat intr-o situatie dramatica; drama se desfasoara mai ales prin dialog. In contrast, personajul principal dintr-o piesa Noh fantastica esre un zeu, un demon sau o fantoma – cineva care transcende lumea familiara. Majoritatea pieselor Noh de acest tip au doua acte: actul unu, in care personajul principal apare deghizat in fata lui waki, care a venit sa viziteze un loc faimos in istorie sau in literatura sau in vreo legenda; si actul doi, in care caracterul reapare in forma sa reala si de obicei danseaza. Din cauza ca actul doi este considerat ca desfasurandu-se intr-un vis sau intr-o viziune a lui waki Noh-ul de acest tip este numit mugen – care se traduce literal „vis si viziune” sau „fantezie” -.

Noh mugen este bazat pe frumusetea delicata, lirica care este exprimata de cuvantul yugen. Scenariile fanteziilor Noh sunt in general bazate pe teme din literatura clasica, au personaje principale foarte elegante si sunt scrise in general intr-un stil fluid, elegant care se bazeaza foarte mult pe dictia poetica. Cuvintele sunt cantate. Cantatul Noh – utai – este fundamental pentru a evoca atmosfera distincta a Noh, cu melodia, calitatea vocii si masura foarte deosebite. Actorul, incercand intotdeauna sa slefuiasca arta sa, este limitat la a isi exprima talentul printr-o serie de miscari extrem de stilizate numite kata. Dansul – mai – este la fel de important ca si cantatul dar, spre deosebire de alte forme de dans, nu contine aproape nici o miscare realista sau imitativa. Dansatorul „pluteste” pe muzica, in special atunci cand canta, si „aluneca” pe scena, cateodata scuturandu-si incet maneca. In diverse scene actorul incearca sa isi exprime sentimentele audientei prin miscari extrem de rafinate. Expresia ultima a rafinamentului este atunci cand actorul, stand tacut pe scena, fara a se misca deloc, poate sa arate chintesenta talentelor sale actoricesti.

Structura Nohului fantastic a fost pusa la punct de Zeami. Zeami a comparat fascinatia artei sale scenice cu aceea a unei flori din natura si a cautat perfectiunea prin spirit si tehnica. „Floarea” – hana – este ceea ce face audienta sa aiba sentimentul ca ceea ce vad este extrem de rar. O floare in natura este frumoasa prin ea insasi. Dar cand incerci sa recreezi in mod concret semnificatia acelei frumuseti pe scena, nu toti membrii audientei care o vad vor fi de parere ca este frumoasa. Asa ca Zeami a dezvoltat o metoda de a folosi acea samanta pe scena, si apoi de a trezi interesul audientei, astfel incat o floare superba sa infloreasca in inima lor. Pentru acest scop a fost creat Noh fantastic.

Sunt aproximativ 240 de piese in repertoriul prezent al Noh-ului, majoritatea fiind scrise pana la sfarsitul perioadei Muromachi.

Desi Noh este impartit in doua tipuri: realist si fantastic, piesele Noh sunt impartite in cinci categorii, in general impartite dupa tema si tipul personajului. Aceasta clasificare se bazeaza pe regulile pentru formarea programului in timpul shogunatului Tokugawa cand se stabilea programul pentru ziua respectiva: programul oficial incepea cu Okina, urmata de piese din primul grup – Noh religios – , apoi din al doilea grup – Noh razboinic -, al treilea grup – Noh feminin -, al patrulea grup – Noh deosebit –  si al cincilea grup – Noh de incheiere. Acest program de cinci piese era planificat astfel incat rezultatul sa fie un spectacol armonizat care sa capteze interesul pentru intreaga zi.

Va urma: Maine vom discuta despre categoriile de piese Noh.

27
iun.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 6

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Costumele Noh

In lumea Noh costumele – isho – sunt cunoscute ca shozoku. Costumele din Noh exprima intr-un mod vizual spiritul si substanta piesei Noh. Stilizate dupa robele somptuoase date actorilor de nobili si samurai in perioada Muromachi, ele au devenit costume pentru piese in perioada Edo – Tokugawa -, dupa ce Noh a devenit o forma de divertisment oficiala. Tesute mai ales din matase, multe costume sunt foarte groase si vin in multe culori si modele, toate combinandu-se pentru a crea o frumusete eleganta si luxoasa. Costumele sunt deci foarte legate de interpretarea si producerea unui rol. Astfel, costumele sunt al doilea element important al Noh, dupa masti.

Robe exterioare:

  • Cu maneca larga: noshi, kariginu, happi, sobatsugi, choken, mai-ginu, mizu-goromo, hitatare, suo, etc.
  • Cu maneca scurta: karaori, atsuita, etc. (Acestea sunt folosite si ca robe interioare.)

Robe principale (robe interioare): nuihaku, surihaku, noshime, shironeri, shiroaya, etc.

Pantaloni (hakama): okuchi, hangire, sashi-nuki, naga-bakama, etc.

Peruci: katsura, jo-gami, kuro-gashira, aka-gashira, shiro-gashira, kuro-tare, shiro-tare, etc.

Altele: eri (colierul); kazura obi; koshi obi; shiro-tabi (sosete albe).

-> Robe exterioare (karaori)

Robele karaori cu maneca mica sunt in general folosite ca robe purtate pe dedesubt de personaje feminine. Ele sunt robe care au broderie in multe culori, incluzand auriu si argintiu, peste designul tesut, asa ca o caracteristica a acestei robe este faptul ca desenele sunt reliefate.

In general, costumele feminine sunt impartite in doua categorii: acelea care au si culoarea rosie – iro-iri, „cu rosu” – si acelea care nu au deloc rosu – iro-nashi, „fara rosu” -; acest concept este extins la toate aspectele costumului – chiar si pana la culoarea perucilor, evantaielor si captuseala robelor. Rosul este in functie de rol astfel incat de obicei o femeie tanara purtand o masca Ko-omote sau Magojiro va fi imbracata intr-o roba cu mult rosu, iar o femeie de varsta medie purtand o masca Fukai sau Shakumi va fi imbracata cu o roba fara rosu.

(Image credit)

-> Robe exterioare (choken)/ Robe principale (atsuita)

Choken, care are maneca lunga, este purtata de mai mult de jumatate dintre rolurile care portretizeaza fiinte celeste si ingeri care fac un dans special. Costumul obisnuit pentru shite in a doua jumatate a „Leaganului Fantanii” este: masca Waka-onna, o roba de dedesubt cu aplicatii de frunze aurii – surihaku -, o roba brodata cu aur – nuihaku – (purtata in jurul taliei), o palarie speciala, si un choken ca roba exterioara; daca este posibil insa, se substituie o mai-ginu – roba de dans – lui choken.

Choken este de asemenea folosita pentru personaje masculine cum ar fi nobili, samurai de rang inalt sau spiritele luptatorilor eleganti si rafinati, dar in acest caz nu este purtata pur si simplu peste toate hainele, ci este fixata cu o curea de brocart.

Atsuita, care are maneca scurta, este de obicei folosita ca roba de dedesubt pentru costumele personajelor masculine, dar este de asemenea folosita si ca roba exterioara. Modelele sunt de obicei geometrice si o caracteristica este ca, spre deosebire de karaori, modelele nu sunt brodate.

(Image credit 1 & 2)

-> Robe principale (nuihaku/surihaku)

Nuihaku, care are maneca scurta, este de obicei folosita infasurata in jurul taliei unui personaj feminin de rang inferior, sau ca roba de dedesubt pentru un personaj masculin rafinat si elegant, Caracteristica sa speciala este ca numeroase modele sunt inconjurate cu fir de aur sau de argint si roba este brodata cu multe culori. Un nuihaku negru cu multe desene circulare este de obicei purtat de femei demonice, cum ar fi in piesele „Doamna Aoi” sau „Demonul din Dojoji”.

Robele surihaku sunt de obicei folosite ca robe de dedesubt pentru personaje feminine, cel mai comun tip fiind o roba alba cu un model cu auriu sau argintiu. De obicei are un model care seamana cu iarba in bataia vantului, dar cateodata este si sub forma de triunghiuri care sunt legate unul de altul, aducand aminte de solzi; acest tip de roba este folosita pentru femeile demon.

(Image credit 1 & 2)

-> Pantaloni (hakama)

Okuchi albi sunt de obicei folositi pentru rolurile personajelor masculine cum ar fi zei tineri sau nobili, in timp ce rolurile feminine care cer okuchi folosesc de obicei unii colorati, in special rosii.

Hangire sunt foarte similari cu okuchi in design, dar spre deosebire de okuchi care sunt facuti din material destul de dur, hangire au brocart pe fata si spate cu modele complicate si sunt folositi in general pentru roluri masculine cum ar fi zeitati, demoni, goblini si fantomele razboinicilor.

(Image credit 1 & 2)

Va urma: Maine vom discuta despre costumele din Kyogen si despre alte articole folosite in costumatia Noh – cum ar fi evantaiele.

24
iun.
08

Teatrul japonez – Kyogen si Noh Part 5

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Astazi continuam sa discutam despre mastile folosite in teatrul Noh, dar si despre cele din Kyogen. Insist atat de mult pe acest aspect pentru ca mastile sunt cel mai important element al acestor forme de arta.

-> Masti de femei

sunt: Ko-omote, Magojiro, Zo-onna, Waka-onna, Omi-onna, Fukai, Shakumi, Uba, Ro-jo, etc.

Numarul mastilor feminine este de asemenea foarte mare pentru ca sunt folosite pentru orice fel de personaj feminin, incluzand femeile batrane, si sunt impartite in functie de caracter si varsta. Comparandu-le cu mastile de barbati, mastile feminine nu sunt atat de diversificate, nu au o individualitate aparte si nu exista masti speciale pentru anumite roluri. Femeile tinere poarte de obicei Ko-omote, Magojiro, Waka-onna sau Zo-onna; femeile de varsta mijlocie poarta Fukai sau Shakumi, iar femeile in varsta poarta Uba sau Ro-jo. Modalitatea in care suvitele de par sunt desenate este caracteristica pentru fiecare tip de masca. Masca Ko-omote este cea mai frumoasa si exprima o inocenta naiva. Cu fruntea sa lata, sprancenele inalte si ochii lungi si ingusti – avand mici gauri patrate in locul pupilelor, gura care exprima o usoara incruntare sau un zambet si obraji plini, intruchipeaza esenta unei femei tinere. Masca Fukai este folosita pentru mama disperata din piesa „Raul Sumida” care vine din Kyoto la Tokio in cautarea fiului sau, care fusese furat de negustorii de sclavi, si se remarca prin „ridurile” sale. Masca Uba este foarte rafinata si exprima o demnitate tacuta, fiind deci folosita pentru femeia mai in varsta din prima parte a „Pinilor gemeni”, precum si pentru bunica imbatranita din „Femeia batrana abandonata pe dealuri”.

Ko-omote, Fukai si Uba in ordinea mentionata:

(Image credit 1, 2 & 3)

-> Masti ale spiritelor razbunatoare

sunt: Yase-otoko, Kaeru, Yase-onna, Reijo, Kanawa-onna, Deigan, Hashi-hime, Namanari, Hannya, Ja, etc.

Mastile spiritelor razboinice sunt folosite pentru a infatisa spirite suparate, vii sau moarte, ale caror frustrari trebuie exprimate. Masca foarte faimoasa Hannya, o masca Noh reprezentativa, exprima furia, dar si durerea unei femei geloase; caracterizata de cele doua coarne, gura deschisa si ochii furiosi, este in special folosita pentru femeile tranformate in demoni, ca in „Doamna Aoi” si „Demonul din Dojoji”. Masca Deigan este folosita pentru femeia care si-a potolit gelozia, dar care incepe sa se tranforme intr-o creatura diabolica, ca in prima jumatate a piesei „Doamna Aoi”. Numele sau vine de la pigmentul auriu – kindei – cu care albul ochilor – gan – este pictat. Masca Yase-otoko este folosita pentru fantome ale mortilor care sunt in iad, ca in „Pasari ale durerii”, unde pe aceasta masca a fost aplicat metal auriu in ochi, pentru a semnifica lipsa vitalitatii. O caracteristica a mastilor din aceasta categorie este faptul ca au parul desenat ca fiind valvoi, neingrijit.

Hannya, Deigan si Yase-otoko in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2 & 3)

Mastile Kyogen

sunt: Ebisu, Daikoku, Bishamon, Fuku no Kami, Nobori-hige, Oji, Hana-biki, Buaku, Oto, Ama, Kentoku, Usofuki, Kitsune, Saru, Tanuki, Hakuzosu, etc.

Kyogen are mai mult personaje fara nume in situatii obisnuite. Fundamental artei este faptul ca si chiar acei actori care joaca roluri feminine isi exprima emotiile folosindu-si propriile fete. Din acest motiv, mastile nu sunt atat de variate ca in Noh. Kyogen are cam 20 de tipuri de masti, de la oameni batrani si femei urate pana la entitati non-umane incluzand zeitati, demoni, fantome si spirite ale oamenilor si animalelor. Toate – chiar daca rad sau au expresii exagerate – au fost create pentru a face audienta sa rada.

Masca Nobori-hige este purtata de Ai-kyogen in drama Noh in care joaca rolul zeitatii unui templu mic. Expresia zambitoare a gurii sale deschise, fara dinti, este caracteristica mai degraba bunatatii umane decat sacralitatii. Masca Oto este folosita pentru a portretiza femei urate, dar este de asemenea folosita de personaje care se deghizeaza in zeitatea Jizo. Masca Buaku este versiunea Kyogen a mastii Beshimi din Noh si, desi este o masca de demon, expresia sa nu este infricosatoare. Masca Kentoku este folosita pentru spirite non-umane, cum ar fi cai, vaci, caini si crabi. Masca Usofuki pare ca fluiera si este folosita pentru spiritele tantarilor si ale ciupercilor. Masca Kitsune este folosita pentru vulpea batrana din „Vanatoare de vulpi”, cea mai apreciata piesa Kyogen. In perioada Edo se pare ca erau multe masti care reprezentau animale, dar astazi doar vulpea – kitsune -, maimuta – saru – si bursucul – tanuki – mai raman.

Nobori-hige, Oto, Buaku, Kentoku, Usofuki si Kitsune, in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2, 3, 4 & 5)

Va urma: Maine vom vorbi despre pretioasele costume din Noh si Kyogen si posibil si despre diferitele tipuri de piese.

21
iun.
08

Teatrul japonez – Noh si Kyogen Part 4

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Mastile din Noh

Mastile Noh, numite omote – fata -, sunt foarte importante si sunt simbolice pentru Noh ca drama cu masti. In documente din perioada Momoyama sunt descrise aproximativ 60 de tipuri de masti, dintre care majoritatea sunt folosite chiar si astazi. Majoritatea, insa nu toate, rolurilor shite cer folosirea unei masti, dar in principiu rolurile kokata – actori copii – si rolurile oamenilor vii sunt jucate fara masca. Acest tip de actorie se numeste hita-men – cu fata descoperita -, iar actorul joaca fara expresie, ca si cum fata sa a devenit o masca. In limite stabilite, sunt anumite masti pentru fiecare tip de personaj. Actorul care joaca rolul shite alege masca cea mai potrivita bazandu-se pe ideea sa in legatura cu rolul si cu planul sau.

Mastile sunt sculptate intr-un anume mod, astfel incat realul si abstractul sunt imbinate in mod ingenios pentru a rezulta intr-o frumusete a formei si mari eforturi sunt depuse pentru a face masti care sa se potriveasca perfect unui anumit rol. In functie de miscarile actorului, mastile pot reprezenta anumite stari pe scena.

-> Mastile Okina

sunt: Hakushiki-jo, Nikushiki-jo, Kokushiki-jo, Chichi-no-jo, Enmei Kaja.

Aceste masti erau folosite de trupele Sarugaku cand jucau Okina Sarugaku, inainte ca Noh sa ajunga la forma sa finala. Pentru ca erau folosite in ritualuri sacre de rugaciune, mai sunt inca si astazi altare care au masti ca obiecte venerate. Fiecare dintre aceste masti pare ca rade, si toate in afara de Enmei Kaja reprezinta un zeu batran si au caracteristici specifice, cum ar fi falca separata, forma ochilor si a sprancenelor. Folosite in piesa Okina, Hakushiki-jo si Nikushiki-jo sunt de obicei folosite pentru rolul principal din Okina, in timp ce Kokushiki-jo este folosita de actorul Kyogen pentru rolul lui Sanbaso; mastile Chichi-no-jo si Enmei Kaja sunt cateodata folosite in roluri speciale.

Mastile in ordinea precizata mai sus:

enmei kaja

(Image credit 1, 2, 3, 4 & 5)

-> Masti de batran

sunt: Ko-jo, Akobu-jo, Asakura-jo, Sanko-jo, Warai-jo, Shiwa-jo, Mai-jo, Ishio-jo, Oaku-jo, Hanakobo Aku-jo, Washikobu-jo, Myoga Aku-jo, Omoni Aku-jo, Beshimi Aku-jo, etc.

Mastile de om batran au evident caracteristicile oamenilor foarte batrani si exista multe tipuri de astfel de masti, unele cu par implantat, altele cu barbi sau dinti deosebiti. Dintre ele, masca Ko-jo este cea mai rafinata si este des folosita cand un zeu ia forma umana, cum ar fi in piesa „Pinii gemeni”. Masca Sanko-jo este folosita cand fantoma unui erou cazut ia forma unui pescar batran, taietor de lemne sau a unui satean. Masca Ishio-jo, ai carei ochi sunt foarte speciali, este des folosita pentru un batran sau spiritul unei plante sau copac care danseaza elegant, Caracteristica speciala a Aku-jo este puterea mistica pe care o emana.

Ko-jo, Sanko-jo, Ishio-jo si Aku-jo, in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2, 3 & 4)

-> Masti de zeitati

sunt: Ko-tobide, O-tobide, Saru-tobide, Ko-beshimi, O-beshimi, Saru-beshimi, Kumasaka, Chorei-beshimi, Kurohige, Shikami, Shishi-guchi, Yakan, Tenjin, Fudo, etc.

Mastile zeitatilor exprima salbaticia si puterea pura a fiintelor supranaturale, si sunt separate in doua grupuri: cu gura deschisa si cu gura inchisa. Masca Ko-tobide este folosita pentru spiritele animalelor, cum ar fi spiritul unei vulpi care este foarte precaut – ochii larg deschisi ai mastii ii dau si numele – tobide inseamna ochi holbati. Mastile cu o gura mare tinuta inchisa ca si O-beshimi sunt folosite pentru a intruchipa goblini. Shishi-guchi, cu falcile sale, este folosita pentru fiare supranaturale cu ar fi leii din piesa „Leii podului de piatra” si are ochi pictati cu aur. De fapt, una dintre caracteristicile aparte a tuturor mastilor de acest tip este faptul ca au ochii aurii.

Ko-tobide, O-beshimi si Shishi-guchi, in ordinea precizata:

(Image credit 1, 2 & 3)

-> Masti care intrupeaza barbati

sunt: Chujo, Imawaka, Juroku, Atsumori, Heita, Yorimasa, Shojo, Jido, Doji, Kasshiki, Ayakashi, Taka, Awa otoko, Kagekiyo, Yoroboshi, Semimaru, Kantan otoko, Shunkan, etc.

Numarul mastilor care intruchipeaza barbati este foarte mare pentru ca sunt folosite pentru orice personaj masculin care nu este un barbat in varsta; astfel, sunt impartite in functie de personaj si de varsta. Sunt de asemenea si masti speciale care sunt specifice unui singur rol. Masca Kantan otoko este folosita pentru un barbat tanar numit Rosei (Lu-Sheng), shite-ul din „Perna lui Han-tan”, care este ingrijorat in ceea ce priveste sensul vietii; este de asemenea folosita de un zeu tanar care danseaza energic, ca si zeul din a doua parte a „Pinilor gemeni”. Masca Heita este folosita pentru fantoma unui luptator obsedat, ca in „Yashima”. Masca Doji este folosita pentru rolul tanarului frumos si misterios si este caracterizata de suvitele de pe frunte, de ochii, sprancenele si chiar pistruii sai. Sunt de asemenea si masti pentru personaje oarbe (Kagekiyo, Yoroboshi, Semimaru), care au gauri foarte mici in locul ochilor care privesc in jos.

Kantan otoko, Heita, Doji si Kagekiyo in ordinea mentionata:

(Image credit 1, 2, 3 & 4)

Va urma sa terminam discutia despre mastile Noh, si apoi sa vorbim de cele din Kyogen.




Add to Technorati Favorites

RSS Pauza de cafea

Ganduri trecute

Ne-am mai plimbat pe

Reclame