Schimbari

Deocamdata am inceput sa lucrez la transferarea blogului pe domeniul propriu. 🙂 Sper sa iasa ok.

Lipsa

Presimt ca iar urmeaza o lipsa de inspiratie pentru blog…Peste patru ore ma duc cu hamsterul la doctor si…daca raman fara ea, sigur nu o sa mai am chef de nimic. 😦 De ce trebuie sa ne atasam de animalute?

Si o melodie blegoasa pe final, in ton cu dispozitia mea:

Dragostea lui Gompachi si Komurasaki Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

S-a dovedit ca acest negustor bland, care l-a ajutat fara sa clipeasca pe Gompachi, era de fapt Chobei din Bandzuin, seful Otokodate sau Societatea Prietenoasa a negustorilor din Yedo – un om faimos in analele orasului ale carui viata si aventuri sunt recitate pana in aceasta zi, facand subiectul unei alte povesti.

Cand talharii au disparut, Gompachi, intorcandu-se catre salvatorul sau, a spus –

„Nu stiu cine sunteti, domnule, dar trebuie sa va multumesc pentru ca m-ati salvat dintr-un mare pericol.”

Si in timp ce continua sa isi exprime recunostinta, Chobei i-a raspuns –

„Nu sunt decat un modest negustor, un om umil si, daca talharii au fugit, a fost mai mult norocul dumneavoastra decat meritul meu. Dar nu pot decat sa va admir pentru cum ati luptat. Ati dat dovada de un curaj si o pricepere mult peste varsta dumneavoastra, domnule.”

„Intr-adevar”, a raspuns tanarul zambind incantat la auzirea laudei, „sunt inca tanar si neexperimentat si imi este chiar rusine de stilul meu neindemanatic de a manui sabia.”

„Si pot sa va intreb domnule, sunteti legat de vreun stapan?”

„Sunt doar un ronin si nu am un tel bine stabilit.”

„Aceasta este o slujba proasta” a spus Chobei, fiindu-i mila de tanar. „Insa, daca imi scuzati indrazneala de a va face o asemenea oferta, fiind doar un negustor, pana cand va veti gasi un loc de munca, va pun saracacioasa mea casa la dispozitie.”

Gompachi a acceptat oferta noului sau prieten de incredere cu multe multumiri; asa ca Chobei l-a condus la casa sa, unde l-a cazat si l-a distrat cu multa ospitalitate pentru cateva luni. Si acum Gompachi, neavand nici o grija pe lume, a cazut in patima viciilor, ducand o viata fara scop, gandindu-se la nimic altceva decat la satisfacerea mofturilor si dorintelor sale; a inceput sa frecventeze Yoshiwara, un cartier al orasului destinat caselor de ceai si altor case de placeri, unde frumusetea sa atletica a atras multa atentie si l-au facut un favorit intre toate frumoasele cartierului.

Cam tot atunci, barbatii au inceput sa laude farmecele lui Komurasaki, sau „Micuta mov”, o tanara care venise de curand la Yoshiwara si care isi depasea rivalele in frumusete si complimente. Gompachi, ca si restul lumii, a auzit atat de multe despre faima ei incat a hotarat sa se duca la casa care o tinea, „Cele trei coaste ale marii”, si sa evalueze singur daca ea isi merita laudele. Deci a pornit catre fata intr-o zi si, ajugand la „Cele trei coaste ale marii”, a cerut sa o vada pe Komurasaki. A fost indrumat catre camera in care aceasta statea, inaintand catre ea; dar cand ochii li s-au intalnit, amandoi au scos un tipat de uimire pentru ca aceasta Komurasaki, faimoasa frumusete a Yoshiwarei, s-a dovedit a fi fata pe care Gompachi o salvase cu cateva luni in urma din ascunzatoarea hotilor si pe care o redase parintilor sai din Mikawa. O lasase in prosperitate si cu influenta, cel mai drag copil al unui tata bogat, cand schimbasera juraminte de dragoste si de fidelitate; si acum se intalneau intr-o ceainarie comuna in Yedo. Ce schimbare! Ce contrast! Cum se schimbasera bogatiile in rugina si juramintele in minciuni!

„Ce este asta?” a strigat Gompachi cand si-a revenit din soc. „Cum de te gasesc aici urmand aceasta profesie necurata, in Yoshiwara? Te rog explica-mi aceasta, pentru ca in mod sigur exista un mister pe care nu il inteleg.”

Dar Komurasaki – care in mod neasteptat isi reintalnise iubitul dupa care tanjise si era impartita intre rusine si bucurie – a raspuns, plangand –

„Intr-adevar! Povestea mea este una trista si prea lunga. Dupa ce ne-ai parasit anul trecut, calamitatile si ghinionul au cazut peste casa noastra; si cand parintii mei au devenit saraci, am ajuns la capatul rabdarii nestiind cum sa ii sustin: asa ca mi-am vandut nenorocitul acesta de corp stapanului acestei case si am trimis niste bani mamei si tatalui meu; dar, in ciuda acestora, problemele s-au inmultit asupra lor si acum, in sfarsit, au murit in mizerie si jale. Si uite asa traieste in aceasta lume larga o nefericita ca mine! Dar acum ca te-am intalnit din nou – tu care esti atat de puternic – ma poti ajuta pe mine care sunt atat de slaba. M-ai salvat o data, te implor, nu ma abandona acum!”. Si in timp ce isi spunea povestea demna de mila lacrimile siroiau din ochii ei.

„Aceasta este intr-adevar o poveste trista.” a spus Gompachi, foarte afectat de istorisire. „Trebuie sa fi fost foarte mult ghinion in familia ta care cu atat de putin timp in urma era atat de infloritoare. Insa nu mai jeli pentru ca nu te voi renega. Este adevarat ca sunt prea sarac pentru a te rascumpara din sclavie, dar in orice caz ma voi stradui sa nu mai fi chinuita. Iubeste-ma deci si pune-ti toata increderea in mine.” Cand l-a auzit vorbind atat de tandru s-a simtit consolata si nu a mai jelit, deschizandu-si intreaga inima lui, uitandu-si necazurile din trecut in marea bucurie de a il fi intalnit din nou.

Cand a venit timpul ca el sa plece, a imbratisat-o cu mult drag si s-a intors la casa lui Chobei; dar nu putea sa si-o alunge pe Komurasaki din minte si se gandea numai la ea, asa ca s-a obisnuit intr-un final sa se duca zilnic la Yoshinawara sa o vada si, daca vreo intamplare il impiedica sa o viziteze, ea, lipsindu-i iubitul, devenea nerabdatoare si ii scria pentru a il intreba de ce absenteaza. Continuandu-si modul de viata, banii lui Gompachi au inceput sa se termine si, fiind un ronin fara un stapan constant, nu avea nici o metoda de a isi reinnoi fondurile. Fiindu-i rusine sa apara fara un ban la „Cele trei coaste ale marii”, un spirit rau s-a dezvoltat inlauntrul sau si a omorat un om, furandu-i banii si cheltuindu-i la Yoshinawara.

(Image credit)

Va urma pe acelasi subiect.

Despre alchimie Part 2

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Cand lucrau cu metale alchimistii credeau ca manipuleaza insasi viata. Nu aveau o distinctie clara intre animat si neanimat. In lumea lor toate lucrurile, inclusiv oamenii si animalele, erau facute din aceleasi elemente si toate lucrurile aveau viata – sau cum ar spune un ocultist modern, toate lucrurile aveau energie. Se credea ca metalele cresc la sanul pamantului in acelasi mod in care un copil creste in uter. Un manual german despre metale si minerit tiparit in 1505 spune: „A se nota ca pentru cresterea sau generarea mineralelor trebuie sa existe un subiect capabil de a primi aceasta actiune generativa” si „Mai mult, in unirea sulfurului si mercurului in minereu, sulfurul se comporta ca si samanta masculina si mercurul ca samanta feminina pentru a da nastere unui copil.”

Paralela intre viata metalelor si viata umana este intalnita in toata alchimia, fiind o reflectie a principiului magic ca toate lucrurile sunt facute dupa modelul omului. Primul mare pas in lucrarea alchimistilor a fost reducerea unui metal de baza la Prima Materie, ceea ce il „omora” smulgandu-i forma exterioara si eliberand scanteia de viata prinsa in el, in acelasi mod in care sufletul omului este eliberat de corp dupa moarte. Scanteia de viata era apoi recombinata cu Prima Materie pentru a produce un „embrion” de natura metalica care va avea o tendinta naturala de a deveni aur pentru ca natura se straduieste sa atinga perfectiunea. Hranit in modul potrivit, embrionul va creste si se va naste intr-un final din cuptorul alchimistului ca aurul perfect, Piatra. Multe complicatii au fost adaugate, dar aceasta era ideea principala de lucru a alchimistilor.

Alchimistii faceau distinctia intre „corpul” unei substante, sau partea non-combustibila si „spiritul” ei sau partea combustibila/volatila. Cand lemnul este „ucis” prin ardere, fumul si cenusa sunt produse. Cenusa este corpul mort al lemnului si fumul care se ridica catre cer este spiritul sau sau scanteia de viata.

Credinta ca o scanteie din viata divina care a cazut din cer este prinsa in orice materie a intrat in alchimie din complexul de idei religioase si filozofice din aria mediteraneana de est cam in timpul lui Hristos. Majoritatea gnosticilor aveau aceasta credinta si portretizarea sufletului care coboara de la Dumnezeu prin sferele celeste pentru a fi captiv in materie, in corp, este un exempplu al ei. Faptul ca Geneza contine doua povesti despre crearea omului a incurajat carturarii evrei si gnostici sa speculeze despre natura dubla a omului, una celesta si spirituala, una pamanteasca si materiala. Manichaeanii, care se pare ca au luat ideea scanteii divine de la Zoroastrieni, spuneau ca la inceput puterile diabolice ale Intunericului au pornit un razboi din invidie cu taramul divin la Luminii. Furand din lumina si sperand sa previna recapturarea ei, puterile intunecate au amestecat-o in om, pe care l-au creat, asa ca amestecata in intunericimea omului este lumina divina pe care Manichaeanii o numesc „eu care traieste”, „eu luminos”, un predecesor al corpului astral al teoriei oculte moderne. Unii gnostici crestini ii spun scanteia sau samanta luminii. In Noul testament este numita pneuma, sau „respiratie/spirit”.

Filozofii greci au contribuit la teoriile despre pneuma. Aristotel a spus ca toate lucrurile de pe pamant se schimba si se descompun pentru ca sunt compuse din cele patru elemente, care sunt schimbatoare. El a recunoscut insa stabilitatea speciilor. O mama sobolan da nastere unui pui de sobolan, nu unei broaste testoase. Stabilitatea speciilor este acum dovedita ca fiind consecinta ADN-ului. Aristotel a explicat ca aceasta se intampla datorita actiunii unui constituent neschimbator din samanta masculina, si anume pneuma.

Filozofii stoici din jurul inceputului erei noastre au dezvoltat aceeasi idee. Ei au spus ca pneuma este ceva prezent in creaturile vii pe langa solidele si lichidele care le alcatuiesc corpul. Se misca in valuri, ca si undele de sunet, si exista in diferite „tonuri” sau grade de tensiune, pe analogia capului unei tobe care scoate diferite sunete in functie de tensiunea sa. Aceasta este o forma timpurie a teoriei oculte a universului in continua vibrare. Caracteristicile oricarei creaturi depind deci de gradul de tensiune al valurilor sale de pneuma.

Un corp contine diferite tipuri de pneuma. „Pneuma coeziva” tine corpul laolalta, „pneuma vitala” il anima si „pneuma rationala”, care exista doar in creaturi care gandesc, ii da mintea. Pneuma rationala este echivalentul stoic al scanteii cazute din cer. Pneuma rationala supravietuieste mortii corpului, cand se intoarce sub forma de vapor arzator la sursa sa originara din cer. Aceasta sursa este pneuma universala, substanta care leaga toate lucrurile intr-o singura unitate, Unicul.

Alchimistii, cu viziunea lor antropomorfa a Universului, credeau ca toata materia contine pneuma sau spiritul pe care l-au identificat cu mercurul, numit dupa zeul inteligentei si corespunzand pneumei rationale a stoicilor. Luminozitatea si stralucirea mercurului se poate sa fi sugerat ca este lumina divina tinuta prizoniera in materie si se credea ca este principiul de existenta al metalelor, probabil din cauza ca este lichid. Lichidele se presupuneau a fi mediumuri de transport a vietii – apa de ploaie, sangele, sperma si continutul unui ou fiind exemplele tipice. Daca metalele aveau viata, mercurul este evident cel infuzat cu cea mai multa viata pentru ca se misca incontinuu, de aici si numele de argentvive sau argint viu.

Mercurul era spiritul oricarei bucati individuale de materie, vaporul care se dispersa in timpul incalzirii, si era cateodata vazut ca si Unicul, unitatea intregii diversitati, la fel cum in teoria stoica pneuma creaturilor individuale facea parte din pneuma universala. Ca si Unicul, mercurul combina contrariile. Este metal, dar de asemenea lichid. Este lichid, dar nu uda suprafata pe care este pus. Din acest motiv era numit „masculinitate feminina” si era de obicei portretizat ca fiind hermafrodit. Mercurul de asemenea este simbolizat: ca un unicorn imblanzit de o virgina, aratand imbinarea opusurilor; ca un leu luptandu-se cu un unicorn, un simbol al antagonismului contrariilor; ca un dragon sau un sarpe inaripat, aratand opusele soliditatii – sarpe, pamant – si mobilitatii – aripi, apa, vapori.

Mercur:

(Image credit 1, 2, 3 & 4)

Va urma pe acelasi subiect.

Sweet…

Cea mai dulce reclama pe care am vazut-o in ultimul timp. Sa spuneti voi ca fetita aia de la sfarsit nu face toti banii: are atitudine de femeie adevarata de mica! 🙂