Povesti japoneze – Cei 47 de ronini Part 5

Restul povestii o gasiti aici.

Astfel, din respect pentru functia sa inalta, roninii l-au tratat pe Kotsuke no Suke cu cel mai mare respect, si i-au oferit de mai multe ori hara-kiri. Dar el se tara mut si tremurand. In sfarsit, Kuranosuke, vazand ca rugamintile lor sunt in zadar, i-a taiat capul cu aceeeasi sabie cu care Asana Takumi no Kami se sinucisese. Apoi cei 47 de camarazi, foarte bucurosi ca isi indeplinisera misiunea, au pus capul intr-o galeata si s-au pregatit de plecare; dar inainte de a parasi casa au stins toate focurile si luminile, ca sa nu izbucneasca vreun foc si sa sufere vecinii.

Cand se indreptau spre Takanawa, o suburbie in care este templul Sengakuji, au venit zorii; oamenii au iesit din case pentru a-i vedea pe cei 47 oameni care, cu hainele si armele insangerate, erau foarte infricosatori; si toata lumea i-a laudat pentru loialitatea si curajul lor. Dar se asteptau ca in orice moment sa apara socrul lui Kotsuke no Suke, sa ii atace si sa le ia capul. Insa au ajuns in Takanawa in siguranta, pentru ca Matsudaira Aki no Kami, unul dintre cei 18 daymio inalti ai Japoniei, al carui elev fusese Asano Takumi no Kami, a fost foarte incantat cand a auzit de isprava de noaptea trecuta, si s-a pregatit sa ajute roninii daca erau atacati. Si astfel socrul lui Kotsuke no Suke nu a indraznit sa ii traga la raspundere.

La sapte dimineata au ajuns peste drum de palatul lui Matsudaira Mutsu no Kami, printul din Sendai. Printul, auzind aceasta, a trimis dupa unul dintre consilierii lui si i-a spus: „Slujitorii lui Takumi no Kami au omorat dusmanul lordului lor si trec pe langa noi; nu pot sa ii admir suficient pentru devotarea lor; asa ca, cum probabil sunt obositi si infometati dupa munca de azi-noapte, invita-i la mine, ofera-le mancare si vin”.

Si astfel consilierul s-a dus la Oishi Kuranosuke si a spus:”Sunt consilierul Printului din Sendai, si stapanul meu mi-a spus sa va implor sa veniti in casa noastra pentru a va oferi din saracele noastre mancaruri si vinuri, care nu sunt demne de curajul dumneavoastra. Acesta este mesajul de la lordul meu.”

„Va multumesc”, a raspuns Kuranosuke. „Este foarte frumos din partea lordului sa se preocupe de noi. Ii accept delicatetea cu multa recunostinta.”

Asa ca cei 47 ronini au intrat in palat si li s-a oferit un mare festin, si toti slujitorii Printului din Sendai au venit ca sa ii cinsteasca.

Apoi Kuranosuke s-a dus catre consilier si a spus: „Suntem intr-adevar indatorati dumneavoastra pentru ospitalitate; dar trebuie sa ne grabim spre Sengakuji.” Si, multumind de multe ori gazdei lor, au parasit palatul Printului din Sendai si au ajuns la Sengakuji, unde s-au intalnit cu staretul manastirii, care i-a intampinat la poarta din fata si i-a condus la mormantul lui Takumi no Kami.

Si cand au ajuns la mormantul lordului lor, au scos capul lui Kotsuke, l-au spalat intr-o fantana din apropiere, si l-au depus in fata mormantului. Cand au facut aceasta, i-au rugat pe preotii de la templu sa vina sa recite rugaciuni in timp ce ei ardeau esente: mai intai Oishi Kuranosuke, apoi fiul sau Oishi Chikara, si apoi toti ceilalti 45 de ronini. Apoi Kuranosuke a dat toti banii pe care ii avea staretului, spunand:

„Cand noi toti cei 47 ne vom fi facut hara-kiri, te rog sa ne inmormantezi decent. Ma bazez pe onoarea dumneavoastra. Stiu ca nu e mult ce va oferim; dar va rog sa fie cheltuiti toti acesti bani pe rugaciuni pentru sufletele noastre.”

Staretul, minunadu-se de curajul uimitor al oamenilor, cu ochii in lacrimi s-a jurat sa le indeplineasca dorinta. Asa ca cei 47 de ronini, cu inima impacata, au asteptat rabdatori sa primeasca ordine de la Guvern.

In sfarsit au fost chemati de Curtea Suprema, unde guvernatorii din Yedo se adunasera pentru a li se da urmatoarea sentinta: „Pentru ca, nerespectand demnitatea orasului, neavand frica de Guvernamant, v-ati grupat pentru a omori dusmanul, intrand violent in casa lui Kotsuke no Suke in timpul noptii si l-ati omorat, sentinta Curtii este, avand in vedere totusi purtarea demna, ca aveti dreptul sa va faceti hara-kiri.” Cand a fost citita sentinta, cei 47 de samurai erau impartiti in 4 grupuri si dati spre pazire catre 4 daymio; serifi au fost trimisi la palatele acelor daymio pentru a vedea cum roninii isi fac hara-kiri. Dar, cum de la inceput se impacasera cu ideea ca acesta va fi sfarsitul, au murit cu demnitate; cadavrele lor au fost transportate la Sengakuji si inmormantate in fata mormantului stapanului lor, Asano Takumi no Kami. Cand faima lor a depasit granitele tarii, multi oameni le-au vizitat mormintele si s-au rugat pentru ei.

Printre cei care au venit sa se roage era si Satsuma, care, prosternandu-se in fata mormantului lui Kuranosuke, a spus: „Cand te-am vazut zacand pe strada beat in Yamashina, Kyoto, nu stiam ca tu planuiai sa iti razbuni lordul si, considerandu-te fara onoare, te-am injurat si scuipat. Acum am venit sa iti cer iertare si sa imi ofer umilinta pentru insulta aduse.” Spunand acestea, si-a scos sabia si si-a facut hara kiri. Marele preot, facandu-i-se mila de el, l-a inmormantat alaturi de ronini.

Acesta este sfarsitul povestii celor 47 de ronini.

Povesti japoneze – Cei 47 de ronini Part 4

Restul articolelor din aceasta serie le gasiti aici.

Intre timp restul oamenilor lui Kotsuke no Suke se trezisera, si batalia se desfasura peste tot; Kuranosuke, stand pe un taburet, dadea ordine si organiza roninii. Curand, locuitorii casei au inteles ca nu pot face fata dusmanului, asa ca au incercat sa trimita pe cineva catre Uyesugi Sama, socrul lordului lor, implorandu-l sa vina sa ii salveze cu toate fortele armate de care dispune. Dar mesagerii au fost omorati de arcasii pe care Kuranosuke ii pusese pe acoperis. Si astfel, neavand ajutor, au continuat sa lupte cu disperare. Apoi Kuranosuke a strigat: „Kotsuke no Suke este dusmanul nostru; sa se duca cineva inauntru si sa il aduca in fata mea, mort sau viu!”.

Acum, in fata camerelor private alui lui Kpotsuke no Suke stateau trei slujitori curajosi, cu sabiile scoase. Primul era Kobayashi Hehachi, al doilea era Waku Handaiyu, iar al treilea era Shimidzu Ikkaku; toti erau oameni buni si loiali, dar si luptatori desavarsiti. Pentru un timp au tinut toti roninii departe, si la un moment dat chiar i-au fortat sa se retraga putin. Cand Oishi Kuranosuke a vazut aceasta, a strans din dinti furios si a strigat oamenilor sai: „Ce? Nu ati jurat toti sa va sacrificati viata pentru a va razbuna lordul? Acum sunteti alungati de trei oameni? Lasilor, nici nu meritati sa va vorbesc! Sa mori luptand pentru a apara onoarea stapanului tau este cea mai nobila ambitie a unui slujitor!”. Apoi intorcandu-se catre fiul sau Chikara a spus: „Hai baiete! Provoaca acei oameni si, daca sunt prea puternici pentru tine, atunci mori!”.

Ambitionat de aceste cuvinte, Chikara a inhatat o lance si a inceput lupta cu Waku Handaiyu, dar nu a putut sa isi mentina pozitia, si, retragandu-se treptat, a fost scos in gradina, si alunecand, a cazut in lac. Dar in timp ce Handaiyu sa pregatea sa il omoare, Chikara i-a taiat piciorul si apoi a iesit din apa, omorandu-si dusmanul. Intre timp Kobayashi Hehachi si Shimidzu Ikkaku au fost omorati de alti ronini, precum si toti slujitorii lui Kotsuke no Suke . Chikara, vazand aceasta, s-a dus cu sabia insangerata in ultima camera sa il caute pe Kotsuke no Suke, dar l-a gasit doar pe fiul acestuia, un lord tanar pe nume Kira Sahioye, care l-a atacat, dar a fost repede ranit, retragandu-se. Pentru ca toti oamenii lui Kotsuke no Suke fusesera omorati, lupta s-a sfarsit; dar inca nu il gasisera pe Kotsuke no Suke.

Apoi Kuranosuke si-a impartit oamenii in mai multe grupuri si au cautat toata casa, dar in zadar; erau doar femei si copii plangand impreuna. Cei 47 de oameni au inceput sa regrete faptele savarsite, si ca dupa atat chin au permis dusmanului sa le scape. A fost un moment in care, in disperarea lor, s-au pus de acord sa se sinucida impreuna pe loc, dar nu inainte de a mai face un efort. Si astfel Kuranosuke s-a dus in dormitorul lui Kotsuke no Suke, si atingand asternuturile cu mainile, a exclamat: „Tocmai am pipait asternuturile, si sunt calde, inseamna ca dusmanul nostru nu este prea departe. Sigur este ascuns undeva in casa.” Foarte incantati de acestea, roninii si-au reinceput cautarea. In partea ridicata a acestei camere, langa „locul de onoare”, era atarnat un tablou. Au dat jos acest tablou si au vazut ca era o mare gaura in perete. Astfel, unul dntre ronini, numit Yazama Jiutaro, a intrat in gaura si a descoperit ca la capatul ei era o curte mica, in care era un mic depozit de carbune si lemn de foc. Uitandu-se la dpeozit, a observat ceva alb, si impungand acel ceva cu sulita, doi oameni au sarit pe el incercand sa il omoare, dar el a reusit sa ii respiinga pana cand un camarad a venit si l-a ajutat. Jiutaro a intrat in depozit si a intepat peste tot cu sulita sa. Din nou vazand ceva alb, a impuns cu sulita, si un strigat de durere i-a dezvaluit ca impunsese un barbat; Jiutaro l-a insfacat de guler si l-a tarat afara din depozit. Apoi ceilalti ronini au venit si au examinat prizonierul, si au observat ca este un nobil, ca are cam 60 de ani, ca era imbracat intr-o camasa de dormit alba de satin, care era patata de sange. Cei doi oameni erau convinsi ca acesta era Kotsuke no Suke si l-au intrebat care e numele sau, dar el nu a raspuns; ei au fluierat insa sfarsitul luptei, si toti roninii au venit. Oishi Kuranosuke a adus o lanterna si a examinat trasaturile batranului, concluzionand ca este Kotsuke no Suke; daca se doreau si alte dovezi, se putea vedea o cicatrice pe frunte de la rana stapanului lor, Asano Takumi no Kami. Oishi Kuranosuke s-a adresat deci batranului foarte respectuos:

„Lordul meu, noi suntem slujitorii lui Asano Takumi no Kami. Anul trecut dumneavoastra si stapanul nostru v-ati certat in palat, iar stapanul nostru a fost condamnat la hara-kiri, iar familia sa ruinata. Am venit in aceasta noapte ca sa il razbunam, pentru ca este datoria unor oameni loiali. Va rog sa luati in seama dreptatea scopului nostru. Si acum, lordul meu, va rog sa va faceti hara-kiri. Eu voi avea onorea sa va fiu secund, si cand, cu toata umilinta, voi fi primit capul dumneavoastra, este intentia mea sa il ofer mormantului lui Asano Takumi no Kami.”

Va urma

Povesti japoneze – Cei 47 de ronini Part 3

Celelalte parti ale povestii le gasiti aici.
Astfel Kuranosuke a continuat sa isi induca dusmanul in eroare; iar asociatii sai s-au dus cu totii la Yedo si, folosindu-se de pozitiile lor, au reusit sa obtina acces la casa lui Kotsuke no Suke, s-au familiarizat cu cladirea si cu aranjamentul diferitelor camere si au evaluat caracterele servitorilor lui Kotsuke; au identificat oamenii loiali, dar si lasii. Astfel, Kuranosuke primea rapoarte regulate despre dusmanul sau. Cand in sfarsit a devenit evident ca Kotsuke no Suke lasase jos garda, Kuranosuke s-a bucurat ca ziua razbunarii venise si a fugit in secret din Kyoto, evitand vigilenta spionilor pusi pe urmele sale. Apoi, cei 47 de oameni, definitivandu-si planul, au asteptat momentul potrivit cu multa rabdare.

Era deja mijlocul iernii, iar frigul era intepator. Intr-o noapte, in timp ce ningea abundent , cand toata lumea doarmea, roninii au hotarat ca aceasta este sansa lor. Asa ca si-au impartit banda in doua, si au dat fiecarui om cate un post. Una dintrre bande, condusa de Oishi Kuranosuke, trebuia sa atace poarta din fata, iar cealalta, condusa de fiul sau, Oishi Chikara, trebuia sa atace spatele casei lui Kotsuke no Suke; dar cum Chikara avea doar 16 ani, Yoshida Chiuzayemon a fost numit gardianul sau. Mai mult, s-a hotarat ca bataia unei tobe la ordinul lui Kuranosuke sa fie semnalul pentru atacul simultan; daca cineva il ucidea pe Kotsuke no Suke si ii taia capul, trebuia sa fluiere ca semnal pentru camarazii sai, care trebuiau sa se grabeasca catre locul faptei si sa identifice capul, apoi sa il duca la templul Sengakuji, si sa il ofere mormantului lordului lor mort. Apoi trebuiau sa raporteze fapta lor Guvernului si sa isi astepte sentinta la moarte. Roninii au jurat ca vor face exact cum au planuit. Operatiunea a inceput la miezul noptii, si cei 47 de camarazi, terminand pregatirile pentru atac, au cinat pentru ultima data impreuna, pentru ca in zori stiau ca vor muri. Apoi Oishi Kuranosuke s-a adresat luptatorilor, spunand:

„In noaptea aceasta vom ataca dusmanul in palatul sau; slujitorii sai in mod sigur vor opune rezistenta, si vom fi obligati sa ii omoram. Dar sa omori batrani, femei si copii este un lucru condamnabil; de aceea, va rog sa va abtineti sa omorati vreo persoana fara aparare.” Camarazii sai au fost foarte incantati de acest discurs, si au ramas in asteptarea miezului noptii.

Cand ora a venit, roninii s-au pus in miscare. Vantul batea foarte tare, iar zapada le biciuia fata; dar lor putin le pasa de vant sau zapada in timp ce se grabeau, doritori de razbunare. In sfarsit au ajuns la casa lui Kotsuke no Suke, si s-au impartit in doua grupuri; Chikara, cu 23 de oameni, s-a dus la poarta din spare. Patru oameni, cu ajutorul unor scari de franghie au intrat in curtea interioara; au observat ca toti cei din casa dorm, asa ca au intrat in casa portarului unde dormea garda, si, inainte ca acestia sa isi dea seama ce li se intampla, roninii i-au legat. Garzile infricosate au cerut indurare, iar roninii au acceptat cu o singura conditie: sa li se dea cheile de la poarta. Dar garzile tematoare au spus ca acele chei se afla in casa unuia dintre ofiteri, si ca ei nu puteau sa le obtina. Apoi roninii si-au pierdut rabdarea si cu un ciocan au spart lacatul portii. In acelasi timp Chikara si grupul sau au spart lacatul de la poarta din spate.

Apoi Osihi Kuranosuke a trimis un mesager la casele din jur cu urmatorul mesaj: „Noi, roninii care am fost in serviciul lui Asano Takumi no Kami, vom intra in aceasta noapte in palatul lui Kotsuke no Suke, pentru a ne razbuna stapanul. Cum nu suntem talhari de noapte si nici criminali, nimeni nu va fi ranit in casele din jur. Va rugam sa va vedeti de rutina obisnuita.” Si cum Kotsuke no Suke era urat de vecinii sai, acestia nu si-au unit fortele pentru a-l ajuta. S-a mai luat o masura de precautie: ca sa nu fuga vreunul dintre cei din casa pentru a chema relatiile familiei in ajutor, Kuranosuke a pus 10 dintre oamenii sai inarmati cu arcuri sa pazeasca curtea de pe acoperis. Terminand astfel pregatirile premergatoare, Kuranosuke a batut toba si a dat semnalul pentru atac.

10 dintre slujitorii lui Kotsuke no Suke, auzind zgomot, s-au trezit; si, pregatindu-se de lupta, s-au dus in prima camera pentru a isi apara stapanul. In acest moment roninii, care reusisera sa deschida usa de la prima camera, au intrat peste slujitori. Cele doua grupuri s-au luptat, iar in mijlocul acestei lupte, Chikara, conducandu-si oamenii prin gradina, a intrat in sparele casei; Kotsuke no Suke, ingrozit, s-a refugiat impreuna cu sotia lui si celelalte servitoare intr-un dulap de pe o veranda, in timp ce restul slujitorilor sai, care dormeau in baraca de langa casa, erau gata sa se sacrifice pentru el. Dar roninii care intrasera pe usa din fata si care se luptau cu cei 10 slujitori, au reusit sa castige lupta fara sa isi diminueze numarul; apoi, au inaintat catre spatele casei unde li s-a alaturat grupul lui Chikara.

Va urma